SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Hănescu, Halep, Gallovits şi Begu au piedut ieri în turul al doilea la Roland Garros » Ziua înfrîngerilor

Pentru Hănescu, bagajul pare mai greu după înfrîngerea de ieri Foto: Reuters
Pentru Hănescu, bagajul pare mai greu după înfrîngerea de ieri Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 26 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 25 mai 2011 21:41

Nouă game-uri au reuşit să adune jucătoarele din România în faţa adversarelor. Victor Hănescu a abandonat în faţa lui Djokovici

Accederea în turul al treilea al singurului turneu de Mare Şlem care se dispută pe zgură a fost ieri o misiune imposibilă pentru jucătorii români, pe tablourile de simplu.Trei dintre ei au avut adversari situaţi foarte sus, pe lista capilor de serie.

Prima care a adunat zgură în pantofi a fost Simona Halep, care a fost nevoită să facă faţa forţei australiene, Samantha Stosur, finalistă în 2010 la Roland Garros şi favorită 8. Dar şi Simona avea cu ce să se laude. În 2008, românca se impunea pe zgura pariziană, dar în competiţia juniorilor. Anul trecut Samantha i-a stricat Simonei petrecerea de intrare în societatea turneelor de Mare Şlem, ea învingînd-o pe româncă în două seturi, 7-5, 6-0. Povestea nu avea să fie foarte diferită în 2011. Chiar dacă partida s-a încheiat cu 6-0, 6-2, Halep a avut momente în care a lovit la fel de puternic ca australianca şi în care a surprins-o. Dar românca de 19 ani n-a ştiut să profite de şansele ivite în setul secund, lucru subliniat şi de Samantha la conferinţa de presă. "A fost un meci bun. Am avut un start favorabil, dar şi ea a avut oportunităţi", a spus Stosur.

Iute ca vîntul
Irina Begu probabil vrea să uite de meciul de ieri cu Svetlana Kuzneţova. Au trecut 47 de minute, în care românca a reuşit să lovească doar de cinci ori cîştigător. Irina de la Marbella n-a semănat deloc cu Irina de la Paris, dar nici Svetlana n-a mai fost aceeaşi. Acum o lună Begu o învingea pe rusoaică în Spania. Cîştigătoarea din 2009 şi favorită 13 s-a impus cu 6-1, 6-1. Begu, aflată la debut la un turneu de Mare Şlem, ea poate să împacheteze în bagaje meciul din primul tur, de pe Suzanne Lenglen, cînd a învins-o pe Aravane Rezai.

Nici pentru Edina Gallovits nu avea să fie o zi prea însorită. Deşi părea să aibă cea mai accesibilă adversară. O adversară care o eliminase însă pe Nadia Petrova în primul tur. Edina s-a înclinat în faţa australiencei Anastasia Rodionova în două seturi, 6-1. 6-4.
Al treilea abandon

Şi pentru singurul reprezentant de pe tabloul masculin a fost o zi fără zîmbet. Pe cel mai mare teren din complexul de la Paris, Hănescu l-a întîlnit pe Novak Djokovici. În primul set, sîrbul care e neînvins în 2011 s-a impus cu 6-4. Lucrurile aveau să se înrăutăţească în partea a doua, Victor reuşind doar un game. La 4-6, 1-6, 3-2 , Hănescu a abandonat, după ce între seturi primise îngrijiri medicale. Din cele şase întîlniri dintre Victor şi Novak, Hănescu a abandonat de trei ori. Istoria zilei de ieri n-a fost una colorată, dar azi o româncă se va califica în turul al treilea, i se va şti numele după ce zgura pariziană de pe terenul 17 va fi martora întîlnirii de la ora 12:00, dintre Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru.

25.000 de euro va primi fiecare dintre românii care au părăsit Parisul în turul al doilea


Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
profil440
profil440  •  26 Mai 2011, 03:24

Ma Roxana... ma, fata, scrii ca un copil batut in cap cu rigla de educatoare. Singurul subiect care ma intereseaza din site-ul asta si bine ca te-au gasit pe tine,ma, Fleseru, sa-l flescaiesti.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează