SPORTURI  »  TENIS  »  NEMULȚUMIRI

Ilie Năstase a izbucnit și amenință: „Îl atenționez pe tovarăș că fac plângere penală!”

Ilie Năstase / Sursă foto: Cristina Huțu / Facebook@ Țiriac Foundation Trophy +49   FOTO
Ilie Năstase / Sursă foto: Cristina Huțu / Facebook@ Țiriac Foundation Trophy

Articol de GSP - Publicat luni, 19 septembrie 2022 11:47 / Actualizat luni, 11 septembrie 2023 11:35

Ilie Năstase (76 de ani), primul număr 1 din istoria ATP, a asistat, duminică, la finala „Țiriac Foundation Trophy”, competiția organizată de prietenul Ion Țiriac la Centrul Național de Tenis, lângă Arena Națională.

La puțin timp după finala câștigată de Irina Begu, Ilie Năstase a vorbit din nou despre situația de la Arenele BNR. Exasperat că terenurile stau în continuare sub lacăt, „Nasty” spune că îl va da în judecată pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, pe care-l acuză că blochează dezvoltarea sportului în România. 

Moștenirea pe care Ion Țiriac vrea s-o lase Bucureștiului: „Asta ar fi ținta mea”
INTERVIU
Moștenirea pe care Ion Țiriac vrea s-o lase Bucureștiului: „Asta ar fi ținta mea”

Ilie Năstase a izbucnit și amenință: „Îl atenționez pe guvernatorul BNR că fac plângere penală!”

„Îmi era dor de un turneu de tenis, dar locaţia nu este potrivită. Trebuia să fie la BNR, aş fi dorit la BNR, unde s-a scris istorie de 100 de ani şi vreau să îl atenţionez în acest fel pe tovarăşul guvernator al BNR (n.r. - Mugur Isărescu), că în loc să pună semnătura pe o sticlă de vin, toţi guvernatorii o pun pe o bancnotă. 

Şi vreau să îl atenţionez că îi fac plângere penală că nu lasă sportul să se dezvolte în România, tenisul. De mâine îi fac plângere penală. Terenul nu este al lui, este al românilor, eu m-am născut acolo, nu este terenul lui proprietate privată”, a declarat Ilie Năstase, într-un dialog cu presa. 

Și Ion Țiriac a protestat: „E greu să te bați cu morile de vânt”

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în septembrie 2020, miliardarul Ion Țiriac acuza la rândul său problemele cu care se confruntă complexul din Cotroceni

„Stadionul pe care Ceaușescu l-a făcut în 7 zile - și poți să ma citezi când zic treaba asta, n-am nicio problemă - stă cu lanțuri la porți pentru că cineva îl posedă și în ziua de azi și nu e lege!

E greu să te bați cu morile de vânt, e greu să înțelegi ceva și, când nu înțelegi, e mult mai greu sa pricepi! Atunci, unde să te duci? Nu mă plang, că am plâns destul la început și m-am obișnuit să nu mă mai plâng. Însă cineva, la un moment dat, trebuie sa pună piciorul in prag!”.

Turneul de la București, mutat din cauza situației de la Arenele BNR

Turneul deținut de Țiriac a avut loc timp de 20 de ani la București, dar în 2016 a fost mutat în Ungaria de fostul jucător (și ulterior la Belgrad), după ce starea Arenelor BNR s-a degradat. Competiția desfășurată pe zgură de la București a avut de-a lungul timpului câștigători de seamă. Printre ei se numără Goran Ivanisevic, Thomas Muster, David Ferrer, Gilles Simon, Grigor Dimitrov sau Fernando Verdasco.

Care e situația actuală de la Arenele BNR?

  • Terenul principal de la Arenele BNR, cu o capacitate de 6.000 de locuri, a fost închis în 2016. Motivul? ISU nu a acordat aviz de funcționare arenei.
  • Pe fondul problemelor de infrastructură de la Arenele BNR, Bucureștiul nu mai găzduiește turneul masculin de tenis. Ultima ediție a avut loc în 2016, competiția fiind mutată la Budapesta, iar mai apoi la Belgrad.
  • Baza sportivă a trecut în patrimoniul BNR în 1991, printr-un protocol semnat de ministrul tineretului şi sportului de la acea vreme, Bogdan Niculescu Duvăz şi guvernatorul BNR. Fostul complex sportiv „Progresul” cuprinde, pe lângă arenele de tenis, stadionul de fotbal, săli de sport şi alte spaţii.

FOTO / Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP de-a lungul anilor

Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
+45 FOTO

„Stadionul pe care Ceaușescu l-a făcut în 7 zile - și poți să ma citezi când zic treaba asta, n-am nicio problemă - stă cu lanțuri la porți pentru că cineva îl posedă și în ziua de azi și nu e lege! E greu să te bați cu morile de vânt, e greu să înțelegi ceva și, când nu înțelegi, e mult mai greu sa pricepi! 

Atunci, unde să te duci? Nu mă plang, că am plâns destul la început și m-am obișnuit să nu mă mai plâng. Însă cineva, la un moment dat, trebuie sa pună piciorul in prag!

Problema e în mâinile politicienilor, sper să se rezolve. E trist că am pierdut și turneul ATP de la București. Nu înțelege lumea că, datorită acelui turneu, România avea publicitate, 7 zile, în 60-70 de țări. În 2019, turneul de la Madrid a produs orașului peste 130 de milioane de euro profit, din taxe și din cheltuielile făcute în timpul acestor 10 zile. N-or fi fost 100 de milioane la București, dar 10-12-14-15 le-ar fi luat. 

Cum e posibil ca această situație să se perpetueze... n-am înțeles! Atât Halep și Năstase, cât și eu sau Tecău am dat în judecată Guvernul, dar am fost respinși, ni s-a spus că nu suntem întemeiați”, spunea Țiriac, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor. 

VIDEO Ion Țiriac, despre moștenirea pe care vrea s-o lase Capitalei: „Ținta mea ar fi să fac un turneu de 500 de puncte la București”

Citește și alte știri din tenis: 

EXCLUSIV Moștenirea pe care Ion Țiriac vrea s-o lase Bucureștiului: „Asta ar fi ținta mea”

Irina Begu, campioană la Țiriac Foundation Trophy! » Românca nu a pierdut niciun set pe durata întregului turneu

VIDEO Jaqueline Cristian, primul titlu după accidentarea groaznică din februarie » Salt de 19 locuri în clasament

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (4)
Daniel1959
Daniel1959  •  19 Septembrie 2022, 19:12

Nastase a rezolvat cu academia de baut bere la terase si tenis pentru barosani VOINTAsi vrea acum mai central la B.N.R.''succes"" domnule!!!

p.rares
p.rares  •  19 Septembrie 2022, 16:57

Asta iar vrea terenuri de la stat si eventual si bani investiti de Primarie,asa cum a facut Tiriac la turneul de la Madrid. Spaniolii au investit bani in modernizarea arenei si Tiriac a luat zeci de milioane anual. Nastase ar vrea aceeasi reteta sa fie aplicata si la Bucuresti. Oare nu mai sunt terenuri unde poate investi asa zisul "general".

Hcm27
Hcm27  •  19 Septembrie 2022, 14:57

Năstase,îmi pare rău,dar trebuie să-ti spun că te cam lupți cu "morile de vănt".Ăsta e ma i tare ca Iohanis,că deh e cu banii țării pe mănă.Poate reușești,împreună cu Țiriac sa concesionați terenurile pe 99 ani,daca-l luați cu binișorul și daçă-i dați comisionul,binențeles

Vezi toate comentariile (4)
Comentează