SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Ilie Năstase se alătură echipei de consultanţi Eurosport pentru Roland Garros, lângă Chris Evert şi John McEnroe: "Ştiu fiecare colţişor de la Roland Garros"

Articol de - Publicat miercuri, 18 mai 2016 00:00

Pe fundalul negru, un sacou roșu sare în reflectoare. Sacoul vine la pachet cu un râs inconfundabil și cu plete cărunte. Ilie Năstase nici nu a început bine filmările pentru spoturile care vor fi difuzate pe Eurosport că deja i-a făcut pe toți cei prezenți să râdă în hohote.

"Every icon has a story", au făcut cei de la adidas o campanie acum câțiva ani. "Aveam degetul mijlociu ridicat, dar nu mă lasă cei de la Eurosport să fac și acum așa", spune fostul jucător de tenis, care în vară va împlini 70 de ani.

Ilie Năstase a venit la filmări cu o geantă de sport în care stau ascunse comori. Prima, una dintre rachetele de lemn cu care a jucat.

„Racheta asta e din 1972, dacă ar fi să joace cei din ziua de azi cu așa ceva, toți ar fi bolnavi... E ca și cum ai merge pe schiuri de acum 50 de ani sau cu mașina de curse de acum 50 de ani”, explică el.

Într-o pauză de cinci minute, fostul număr unu mondial și deținător a două trofee de Mare Șlem la simplu și-a adus aminte de anii în care juca, de nebuniile pe care le-a făcut pe terenurile de la Paris și a explicat de ce se simte ca acasă în complexul de la Porte d'Auteuil.

- Domnule Ilie Năstase, ce înseamnă Roland Garros-ul pentru dvs? Performanță, atmosferă, istorie, cât din fiecare?
- Pentru mine, ca jucător de tenis crescut pe zgură, cred că e cel mai important și în general pentru toți europenii e foarte important acest turneu. Cum e pentru americani US Open, poate pentru englezi e Wimbledon şi pentru australieni e Australian Open. Odată ce ai câștigat un Grand Slam, le vrei cam pe toate, devii gurmand și vrei să guști din toate.

- Având în vedere că v-ați impus la Roland Garros în 1973, cât de mult s-a schimbat jocul de tenis în acest interval?
- Rachetele au dus la schimbare. Echipamentul a fost cea mai importantă schimbare. Tenișii, echipamentul pe care-l îmbraci nu contează atât de mult. În general, au fost multe schimbări în tenis. Nu înțeleg de ce cei din ziua de azi schimbă rachetele sau pantofii atât de des. Dacă vă uitați, Federer are acelaşi tip de rachetă ca acum 25 de ani. Rachetele au fost mai importante pentru fete. Nu aveau forță și cu aceste rachete se joacă altfel.

Ilie Năstase: „Să construim mai multe terenuri de ciment"

- Credeți că mai există jucători tipici de zgură?
- În afară de spanioli, care au și o școală pe zgură, ei nu înțeleg altceva decât zgura, poate în Argentina unde se joacă numai pe zgură, poate și la noi, că nici noi nu avem alte terenuri. Dar cei care vor Grand Slam-uri ar trebui să se obișnuiască și pe terenuri rapide.

- Din patru, două turneu de Mare Șlem sunt pe suprafață rapidă.
- Da, poate și noi, în România, ar trebui să construim mai multe terenuri de ciment. Ar fi un lucru bun.

- Revenind la Roland Garros, care e cea mai pregnantă amintire de la acest turneu?
- Am o poveste cu un italian, cu Panatta.

- Cu pisica neagră?
- Da. Am mai pierdut o finală în 1971, cu Jan Kodes, înainte de cea câștigată în fața lui Nikola Pilici.

Pisica „norocoasă”

În 1977, la Roland Garros, Ilie Năstase şi Bob Hewitt jucau în sferturi de finală împotriva dublului compus din Panatta şi Bertolucci. Năstase a plătit pe cineva cu 500 de franci ca să-i aducă o pisică neagră.

Românul își amintise că în urmă cu două luni, atunci când coborau de la restaurantul jucătorilor de la Monte Carlo, o pisică neagră le-a tăiat calea celor doi italienii şi ambii au spus că aduce ghinion. La Paris, după ce a primit pisica, Ilie Năstase a îndesat-o în geanta cu rachete și a intrat cu ea pe Terenul Central.

După câteva schimburi, i-a dat drumul și pisica a fugit prin fața lui Adriano Panatta, care a început să strige: "Idiotule, idiotule, ești așa o mizerie!". Bineînțeles că Năstase și Hewitt au câștigat lejer partida, cu 6-0, 6-1.

- Trăgând linie, ce au mai multă valoare sentimentală: amintirile haioase sau trofeele?
- Amintirile haioase pentru că performanța știam că trebuie să o fac și e normal să ai performanță dacă vrei să fii numărul unu. Dacă am putut să combin treaba asta, lucrurile haioase cu să fii serios pe teren, cu atât mai bine, dar e greu să le faci pe amândouă.

De fapt, le-am făcut pentru mine pentru că nu m-a plătit nimeni să fac ce făceam eu pe teren, dar și la antrenament tot așa făceam, adică nu eram altfel. Țin minte că am intrat într-o lojă unde era un câine și în loc să iau mingea înapoi, am luat câinele și l-am legat de fileu. Cele mai multe chestii haioase le am de la Roland Garros. Acolo îmi și permiteam. Mă lăsau în pace.

- Mai greu în Anglia...
- Da, la Wimbledon erau regulile stricte. Nu puteai să negociezi. La Paris, mai negociai cu arbitrul, mai vorbeam și limba lor că am stat 32 de ani în Franța. Eram ca acasă.

Ilie Năstase: „Aș vrea să am serviciul Serenei!”

- Pentru această ediție aveați favoriți?
- La băieți aș spune că Djokovici e favorit, chiar dacă la Roma a pierdut. Nu se știe niciodată. Nu-l putem omite nici pe Nadal. Murray e și el în formă. O să fie destul de strâns. Wawrinka văd că nu prea are performanță în ultimul timp, dar Roland Garros-ul a fost timpul plin de surprize.

- Și la fete? Sau nu urmăriți tenisul feminin?
- Mă uit, mă uit. De când au început să joace cu rachetele acestea noi, mă uit. Aș vrea să am și eu serviciul Serenei! Bine, cu racheta de lemn, oricât aș fi făcut eu, nu aveam cum să am un astfel de serviciu. Dar s-a schimbat și la ele jocul. Şi la cele micuțe, slăbuțe, n-ați văzut, când dau în minge, cum se duce? Nu e o favorită, cred că la fete e cel mai echilibrat turneul anul acesta. Nu e nici Șarapova, deci o pretendentă în minus. Serena văd că nu prea a mers înainte de Roma. E deschisă acolo competiția.

„Avem o singură călătorie pe pământ”

- De la români ce așteptați?
- Aștept mai mult la fete, că la băieți, nici ei nu cred că așteaptă. Atunci ne ducem spre fete și sper să vorbim mai mult despre junioare. Acolo stăm destul de bine. Şi în trecut am stat bine, Pavel a câștigat, Halep a câștigat. O să-i urmăresc mai cu atenție.

- Sunteți pregătit pentru această provocare pe care v-a lansat-o Eurosport?
- Da, sunt pregătit. Eu cunosc fiecare colțișor de la Roland Garros, satul, sponsorii, cunosc tot. Cred că acum câțiva ani i-au dat și numele meu unei străduțe din cadrul complexului. Sunt 50 de ani de când sunt acolo... Unde e poza?

(scoate din geanta din care apăruse racheta de lemn o fotografie în alb-negru, înrămată și de unde zâmbește un Ilie Năstase tânăr, fără plete. "E de când am ieșit de la vestiare, de acum 50 de ani". E vorba de finala de la Roland Garros jucată alături de Ion Țiriac în 1966)

- Vă vine să credeți că au trecut atât de mulți ani?
- Au trecut... Cum au trecut e problema. Asta îmi spunea și domnul Țiriac: Năstase, tu ai avut o viață frumoasă. Și da, dacă avem o singură călătorie pe pământ, hai să o facem și frumoasă!

Care este rolul lui Năstase?

Fostul număr unu mondial va oferi experienţa sa și va modera interviuri dedicate transmisiunilor pentru România de la fața locului. Comentariile sale în calitate de expert vor putea fi urmărite și în transmisiunile Eurosport adaptate specificului altor țări.

Ilie Năstase li se va alătura pentru ediția din acest an a Roland Garros-ului experților John McEnroe şi Chris Evert. Eurosport se mai mândrește cu prezența pe ecran a lui Mats Wilander, Alex Corretja, Barbara Schett sau Patrick Mouratoglou.

Asemenea lui Ilie Năstase, în Germania va fi Nicolas Kiefer, în Spania Conchita Martinez, Jonas Björkman în Suedia, Henri Leconte în Franța, iar Adriano Panatta în Italia.

Două ore pentru un autograf

Ilie Năstase a acordat milioane de autografe, dar pentru fetele sale a trebuit să ceară el o astfel de amintire. "Am stat două ore după Messi. Alessia și Emma fac fotbal la școală, nu au treabă cu tenisul. Când am ajuns și eu la Messi, m-a întrebat dacă e pentru mine", a povestit zâmbind fostul jucător.

Eurosport transmite turneul de la Roland Garros începând cu 22 mai
În premieră, în acest an postul transmite și calificările turneului francez

27 de titluripe zgură a adunat Ilie Năstase dintr-un total de 58 cucerite în carieră

2 trofeede Mare Șlem are în palmares Ilie Năstase la simplu, cucerite în 1972 la US Open și în 1973 la Roland Garros. La care se adăugă 3 la dublu și 2 la dublu mixt

5 finalede Mare Șlem a jucat Ilie Năstase, dintre care a câștigat două și a pierdut trei

40 de săptămânia fost Ilie Năstase lider mondial, totodată el fiind și cel dintâi ocupant al primei poziții în ierarhia mondială computerizată

2.076.761 $a adunat Ilie Năstase în cariera sa profesionistă la simplu și dublu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
ion.ionescu
ion.ionescu  •  18 Mai 2016, 16:27

Rachetele metalice (Head, Wilson)au ajuns la modă prin 1975. Atunci au erupt şi Connors sau alţi americani şi a căzut Stan Smith. Ilie Năstase a fost ultimul artist al rachetei de lemn. Şi cel mai mare din istoria ei...Am prins schimbarea, nu mi-a plăcut şi am renunţat la tenis. Atunci, o rachetă din comerţ era, cred, 200-250 lei, un Dunlop de lemn - 800 lei iar rachetele metalice Head sau Wilson - 1.500 - 2.000 lei !

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  18 Mai 2016, 10:59

...foarte frumos interviul...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează