SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2026

REZUMAT VIDEO Jannik Sinner după înfrângerea în fața lui Novak Djokovic: „Doare!”

Jannik Sinner a părăsit terenul cu capul plecat FOTO Guliver/GettyImages
Jannik Sinner a părăsit terenul cu capul plecat FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 30 ianuarie 2026 17:31 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2026 17:48

Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) a fost învins de Novak Djokovic (38 de ani, 4 ATP) cu 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4 în semifinale la Australian Open. Italianul a avut o conferință de presă scurtă, în care nu a intrat prea mult în detaliile meciului, dar a subliniat că este o înfrângere dureroasă.

Novak Djokovic l-a învins pe Jannik Sinner pentru a cincea oară din unsprezece confruntări directe, însă cea de la Melbourne este o înfrângere dureroasă, mai ales pentru că italianul se impusese în ultimele cinci întâlniri și era campionul ultimelor două ediții.

Întrebat cât de mult doare această înfrângere, fostul lider mondial a răspuns: „Foarte mult. Adică, a fost un turneu foarte important pentru mine, desigur, având în vedere și contextul. Se poate întâmpla. A fost un meci bun pentru amândoi. Am avut multe șanse. Nu le-am putut valorifica și acesta este rezultatul. Dar, da, doare, cu siguranță”.

El a adăugat: „Am avut șansele mele și în decisiv. Multe mingi de break, nu le-am putut valorifica. El a venit cu niște lovituri grozave. Iar eu am luat niște decizii care altă dată au funcționat, acum nu, așa este tenisul. Adică, am simțit că primul set a fost la un nivel grozav din partea amândurora, apoi a fost un pic ca un roller coaster și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”.

16 mingi de breaka salvat Novak Djokovic din cele 18 pe care le-a avut de înfruntat în partida cu Jannik Sinner

Sinner a avut numai în decisiv opt mingi de break, însă nu a fructificat niciuna. A găsit vreo similaritate în felul în care le-a abordat Djokovic? „Nu vreau să spun toate cele opt mingi de break, dar în majoritatea timpului a servit foarte bine, așa că trebuie să recunosc asta. Am avut șansele mele. Am fost în schimburi de câteva ori, dar am ratat loviturile, și asta se poate întâmpla. Asta e tenisul și așa funcționează. A servit excelent și trebuie să-i acordăm mult credit pentru felul în care a jucat astăzi”, a răspuns cel care are patru trofee de Mare Șlem în palmares.

Jannik Sinner după înfrângerea în fața lui Novak Djokovic: „Doare!”
Novak Djokovic și Jannik Sinner la finalul semifinalei FOTO Guliver/GettyImages

Jannik Sinner despre Novak Djokovic: „Este cel mai mare jucător”

A fost surprins de nivelul arătat de Novak Djokovic? „Știu că a câștigat 24 de turnee de Grand Slam. Ne cunoaștem foarte bine, știm cum jucăm. Am spus întotdeauna că nu sunt niciodată surprins, pentru că simt că este cel mai mare jucător de mulți, mulți ani.

Desigur, joacă mai puține turnee din cauza vârstei și a altor factori, dar știm și cât de importante sunt turneele de Grand Slam pentru mine, pentru el, pentru Carlos și pentru toată lumea. Există o mică motivație în plus, iar el a jucat un tenis excelent. Sper să pot învăța ceva din asta, să o iau ca pe o lecție, poate, pentru a vedea ce pot îmbunătăți”, a spus italianul, care a menționat că nu a avut nicio problemă fizică în acest meci.

Am făcut mai multe puncte decât el, dar, în același timp, este destul de irelevant dacă ne uităm la scor. Fiecare meci este diferit. Nu poți compara niciun meci, la Roland Garros sau Wimbledon a fost diferit — Jannik Sinner

Novak Djokovic îl va întâlni în finală pe Carlos Alcaraz, sârbul urmând să dispute al unsprezecelea ultim act la Melbourne, în timp ce spaniolul se află pentru prima oară în această situație.

Citește și:
Răsturnare de situație: Ionuț Radu vine la București și vrea să apere în Turcia - România » L-a sunat pe Mircea Lucescu
Nationala
Răsturnare de situație: Ionuț Radu vine la București și vrea să apere în Turcia - România » L-a sunat pe Mircea Lucescu
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Nationala
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Media
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
Nationala
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
TraianX
TraianX  •  31 Ianuarie 2026, 00:17

Pe Eurosport tot tmpul era trecut Jannik Pacatosul. Oare de ce.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează