Articol de David Istrate - Publicat vineri, 30 ianuarie 2026, 10:04 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2026 11:12
Novak Djokovic (38 de ani, 4 ATP) – Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) este a doua semifinală de la Australian Open. Meciul de pe Rod Laver Arena va începe după ora 11:40 și va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport și HBO Max.
Cealaltă semifinală, disputată între Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP) și Alexander Zverev (28 de ani, 3 ATP), a ajuns în set decisiv. Spaniolul își adjudecase primele două seturi, dar apoi germanul a profitat de problemele medicale ale adversarului și a revenit în meci.
În cursa spre câștigarea celui de-al 3-lea titlu consecutiv la Australian Open, Jannik Sinner îl va avea ca adversar pe Novak Djokovic, tenismen cu 24 de titluri de Grand Slam. Cei doi s-au mai întâlnit de 10 ori în meciuri oficiale, iar scorul e 7-3 pentru sportivul italian.
Live de la 11:40. Novak Djokovic – Jannik Sinner, a doua semifinală de la Australian Open
Jannik Sinner este favorit și în cea de-a 11-a confruntare, chiar dacă drumul lui spre semifinale nu a fost lipsit de momente grele. Numărul 2 mondial a avut mari emoții în duelul cu Eliot Spizzirri (24 de ani, 85 ATP) din turul al treilea.
Din cauza căldurii și a crampelor, Sinner a avut probleme și a pierdut setul inaugural cu 6-4. Apoi, organizatorii au decis să facă o pauză pentru a trage acoperișul pe Rod Laver Arena și după acest moment tenismenul de 24 de ani și-a revenit și s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-4, 6-4.
În sferturile de finală, Sinner l-a învins în 3 seturi pe Ben Shelton (23 de ani, 7 ATP), scor 6-3, 6-4, 6-4.
De partea cealaltă, Novak Djokovic s-a calificat în semifinale deși în „optimi” și „sferturi” nu a jucat 3 seturi complete. Mai întâi, înainte de meci, Jakub Mensik (20 de ani, 17 ATP), adversarul din turul 4 al sârbului, s-a retras din cauza unei accidentări.
Apoi, în sferturile de finală, deși conducea cu 2-0 la seturi, Lorenzo Musetti (23 de ani, 5 ATP) s-a văzut nevoit să abandoneze partida, suferind o accidentare la piciorul drept. Djokovic a recunoscut după meci că a avut noroc și că era „pe drum spre casă”, însă e hotărât să îi ofere o replică solidă lui Sinner.
10titluri la Australian Open a cucerit Novak Djokovic, primul în 2008 și ultimul în 2023
2din cele 4 titluri de Grand Slam ale lui Jannik Sinner au fost obținute la Australian Open, în 2024 și 2025
4semifinale s-au mai jucat între Sinner și Djokovic, ultimele 3 fiind câștigate de italian