SPORTURI  »  TENIS  »  DUBAI

Jessica Pegula este noua campioană de la Dubai, după o prestație solidă în finala cu Elina Svitolina

Jessica Pegula a câștigat turneul WTA de la Dubai / Foto: Imago Images
Jessica Pegula a câștigat turneul WTA de la Dubai / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026 07:24 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 09:06

Jessica Pegula (31 de ani, #5 WTA) a câștigat turneul WTA 1000 de la Dubai după ce a învins-o în finală pe Elina Svitolina (31 de ani, #9 WTA), scor 6-2, 6-4, într-un meci care a durat o oră și 13 minute.

La acest turneu au participat și 3 românce pe tabloul principal, însă niciuna nu a reușit să treacă de „optimi”.

Gabriela Ruse a fost eliminată încă din primul tur de către Emma Navarro, scor 4-6, 5-7, iar Sorana Cîrstea a părăsit competiția în faza optimilor de finală, după 5-7, 4-6 cu Alexandra Eala. Tot în „optimi” a cedat și Jaqueline Cristian, 5-7, 3-6 cu Mirra Andreeva.

Jessica Pegula este noua campioană de la Dubai

Jessica Pegula a început excelent finala și a fructificat prima minge de break încă din primul game al meciului, după care a dus scorul la 2-0 cu un game „alb” pe propriul serviciu.

Americanca a reușit apoi dublu-break-ul și a dus scorul la 3-0, însă a cedat apoi pe propriul serviciu, Svitolina reușind să reducă diferența.

Totuși, ucraineanca a avut din nou dificultăți pe propriul serviciu, iar Pegula a reușit un nou break, ducând scorul la 4-1, iar apoi a confirmat momentul și s-a distanțat la 5-1 pe tabelă.

Americanca a încheiat apoi primul set la scorul de 6-2 cu un nou game „alb” pe propriul serviciu.

În setul secund s-a mers cap la cap până la scorul de 2-2, după care Pegula a profitat din nou de slăbiciunile la serviciu ale adversarei și a câștigat 4 puncte consecutive pentru a prelua avantajul.

Pegula a servit apoi excelent și nu i-a permis Elinei să-i pună probleme, având în vedere că americanca n-a avut de înfruntat nicio minge de break în actul secund.

Pegula a avut prima minge de meci pe serviciul adversarei, însă Svitolina a reușit să rămână în joc, însă americanca a fructificat apoi a treia minge de meci, după ce și-a mai procurat încă două pe propriul serviciu.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează