SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Maria Şarapova impresionată de Simona Halep: "E la un alt nivel, nu ştiu cum am reuşit să revin"

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 mai 2014 00:00 / Actualizat duminica, 11 mai 2014 22:16

Maria Şarapova a lăudat-o pe Simona Halep după ce-a învins-o pe româncă în finala turneului de la Madrid, scor 1-6, 6-2, 6-3. Rusoaica a remarcat progresul Simonei şi a explicat că a schimbat tactica după primul set."Ce săptămînă! Anul trecut am pierdut finala şi îmi doream foarte mult ca în acest an să reuşesc mai mult. A fost o săptămînă fantastică. Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit. În primul set nu i-am pus probleme, acesta este tenisul pe care îl poate juca ea.

Ştiam că trebuie să joc diferit după primul set pentru a cîştiga meciul. Pentru mine toate turneele sînt importante. Anul trecut am fost aproape, iar astăzi nu am avut un prim set bun, dar ştiam că nu este totul terminat", a spus Şarapova, potrivit Mediafax.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (19)
domnelu
domnelu  •  13 Mai 2014, 23:32
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Mai 2014, 08:29

Daca ...acum cand pierde face o treaba exceptionala ...daca ar fi castigat ...cum era treaba ?

11232 comentarii ! Va dati seama cate tone de rahat a debitat asta pana acum? Si povestea merge mai departe....

calinescupoliiasi
calinescupoliiasi  •  12 Mai 2014, 13:23
Postat de viorelgh1 pe 12 Mai 2014, 08:35

nu am vazut meciul ,l-am cautat pe internet dar nimic , l-a televizat dolce ,dam toate mizeriile de sport cu oricine si orice ,din orice tara ,dar cind joaca ai nostri nu i-l putem vedea ca este la televiziunea concurenta ,o rusine de tara cu oameni de nimic niste profitori ,josnici ,asta a devenit romania o tara in care nu merita sa stai ,

intra pe youtube si cauta meciul, gasesti inregistrarea integrala acolo. ca sa-ti fie mai usor, cauta canalul wtatennispros si cauta in lista de video al canalului, e meciul acolo in 2 parti ;)

shab
shab  •  12 Mai 2014, 12:16
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Mai 2014, 08:29

Daca ...acum cand pierde face o treaba exceptionala ...daca ar fi castigat ...cum era treaba ?

A pierdut in finala, re tardule. Bine, se stie ca tu esti cel mai pr ost de pe site.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează