TENIS  ·  SHARAPOVA S-A RETRAS

Maria Sharapova, prin ochii altora » Val de reacții după retragerea rusoaicei + ce spun româncele

Articol de - Publicat joi, 27 februarie 2020 12:27

O parte din lumea tenisului a reacționat la retragerea Mariei Șarapova, printre cei care au vorbit despre rusoaică se numără Petra Kvitova, Andrea Petkovic, Novak Djokovici sau Stefanos Tsitsipas.

Maria Șarapova a anunțat miercuri printr-un eseu publicat în Vanity Fair și Vogue că renunță la carierea sa din tenis. Nu a fost tocmai cea mai populară printre colegele sale de circuit, având în vedere că a spus de mai multe ori că ea nu vrea să aibă prietene din lumea tenisului, iar după suspendarea de 15 luni pentru dopaj cercul simpatizantelor s-a restrâns și mai mult. Cu toate acestea, au fost câteva foste colege care au scris despre Maria și despre momentele petrecute alături de ea. 

„A fost o plăcere să împart terenul cu tine, Maria! Mereu am avut meciuri care s-au transformat în bătălii epice. Am foarte mare respect pentru munca pe care ai depus-o și pentru felul în care ai luptat pentru orice. Ai realizat multe în viața ta și știu că acum este doar un nou început”, a scris Petra Kvitova pe Twitter.

Ele s-au înfruntat în unsprezece partide, cu rusoaica impunându-se în șapte, dar printre victoriile cehoaicei se numără și cea din finala de la Wimbledon 2011.

Crăpăturile dintr-o mască

Andrea Petkovic, care are 32 de ani, la fel ca Maria, a scris chiar un material pentru „Der Spiegel”. „Adevăratul său caracter mi s-a revelat doar după cele două trofee cucerite la Roland Garros. Timp de mulți s-a luptat să evolueze pe această suprafață, apoi a reușit să învețe jocul pe ea. A devenit clar pe ce și-a construit cariera, brandul și viața: pe o voință de fier”, a evidențiat jucătoarea din Germania.

Într-un articol echilibrat, Andrea amintește și că Maria a fost extrem de atentă cu imaginea sa, având în spate o întreagă mașinărie de PR și că nu a mai avut aceleași rezultate după 2017. „În timpul suspendării pentru dopaj a apărut în nenumărate emisiuni la TV, pozând în victima unui sistem antidoping opac, a publicat o carte și a realizat un documentar. Crăpătura din fațadă aproape a lăsat să se întrevadă o persoană dincolo de mască, dar a fost reparată imediat de oamenii de media din jurul său”, a mai scris Petkovic.

„O legendă a sportului”

Nici băieții nu au rămas indiferenți la retragerea Mariei din tenis. La Dubai a fost una dintre întrebările comune la conferințele de presă. „Impactul ei asuprea sportului, nu doar asupra tenisului feminin, a fost imens. Este o fată foarte deșteaptă pe care o cunosc de multă vreme. Are mintea unui campion, cineva care nu renunță niciodată. Și a arătat acest lucru mai ales în ultimii cinci ani. A avut multe obstacole de depășit, mai ales accidentări și alte lucruri, dar și-a mai dat o șansă să joace tenis profesionist. Este o legendă a sportului și trebuie să fie mândră de ce a reușit", a spus Novak Djokovic.

Stefanos Tsitsipas, care avea doar cinci ani când Maria câștiga primul său trofeu de Mare Șlem, și-a exprimat și el părerea despre acest moment. „Cred că mulți sunt geloși pe carierea pe care a avut-o. Este una dintre cele mai mari sportive, evident după Serena Williams”, a spus al șaselea jucător al lumii. 

5 trofeede Mare Șlem a câștigat Maria Șarapova în cariera sa, Australian Open 2008, Wimbledon 2004, US Open 2006, Roland Garros 2012, 2014, disputând alte cinci finale în astfel de competiții

21 de săptămânia adunat Maria Șarapova ca lider mondial

36 titluriWTA a cucerit Maria Șarapova în cariera sa

Neagă ajutorul dat de Meldonium

În aceeași zi în care a apărut eseul de adio în Vanity Fair și Vogue, New York Times a publicat un material amplu despre Maria Șarapova, un interviu acordat reputatului jurnalistului Cristopher Clarey. Americanul a întrebat-o dacă ea crede că nu a mai avut rezultate atât de bune după suspendarea pentru dopaj este și din cauza faptului că nu a mai luat Meldonium. 

„Influența a fost zero. Problemele cu umărul sunt cele care au dus la aceste rezultate, mă lupt cu accidentările în această parte a corpului de când aveam 21 de ani”, a răspuns Șarapova. Rusoaica s-a operat pentru prima oară la umărul drept în 2008, apoi a mai suferit o procedură minoră în februarie 2019. 

Cuvinte și de la românce

Alexandra Dulgheru, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au postat pe rețelele sociale câteva gânduri despre retragerea Mariei Șarapova. 

„Ce carieră incredibilă. O adevărată inspirație...”. a scris Alexandra Dulgheru, 30 de ani, care s-a duelat cu rusoaica de trei ori, pierzând toate întâlnirile care au avut loc la Miami în 2011, la Madrid 2013 și la US Open 2014. 

Jaqueline Cristian, 21 de ani, care o are drept idol pe rusoaică a postat un citat al Șarapovei. 

Gabriela Ruse, 22 de ani, a scos la iveală o poză de la triumful din 2012 al Mariei la Roland Garros, o fotografie cu autograf. „Am crescut cu tine. Îți mulțumesc pentru inspirație, Maria Șarapova”, a scris Gabi. 

Citește și:



Un bărbat dintr-un sat din Vaslui a dispărut acum 4 luni de acasă. Ce a descoperit primarul satului când a verificat listele cu cetăţenii cu drept de vot. Soția este în stare de șoc
Libertatea
Comentarii (5)
Ana Paris  •  27 Februarie 2020, 20:53

Si Serena e MARE jucatoare dar nicidecum frumoasa sau desteapta Cit priveste dopajul om vedea ce va decide viitorul

andrei.33  •  27 Februarie 2020, 17:03

Whatever...

sextus  •  27 Februarie 2020, 15:27
Postat de Nick Rasu pe 27 Februarie 2020, 13:11

Chiar nu a mai fost la fel dupa suspendare... Inteleg ca drogul ala nu era acceptat in America...dar ea a fost prinsa in Australia... oricum pacat de strigatele alea...o fi la fel si in pat????

e urata, mai mare ca un barbat... a folosit permanent toate tertipurile ca sa castige asa ca nu e de mirare ca s-a drogat... fara droguri rar a iesit din turul I al turneelor... cu meldonium a fost prinsa dar nu stim noi cate a luat in realitate... o trisoare...

Vezi toate comentariile (5 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
14:00 Tenis, WTA
Turneul din Strasbourg
Digi 2
18:00 Fotbal, Liga 1
Voluntari - Sepsi
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:00 Fotbal, Liga 1
FC Argeș - Universitatea Craiova
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:30 Fotbal, Bundesliga
Hertha Berlin - Frankfurt
Digi 3
22:00 Fotbal, Ligue 1
Lille - Nantes
Digi 4
Program TV complet

Liga 1