SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS

Mirra Andreeva, a 10-a victorie consecutivă! Rusoaica a trecut de Elina Svitolina în două seturi » Cealaltă semifinală va oferi reeditarea finalei de la Australian Open

Mirra Andreeva/Foto: Getty Images
Mirra Andreeva/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 14 martie 2025 10:45 / Actualizat vineri, 14 martie 2025 10:49

Mirra Andreeva  (17 ani, 11 WTA) a trecut cu 7-5, 6-3 de Elina Svitolina (30 de ani, 23 WTA) și s-a calificat în semifinalele turneului de 1000 de puncte de la Indian Wells. Rusoaica a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge în această fază a competiției din California de la Maria Sharapova (2005).

După cele 6 victorii de la Dubai care i-au adus titlul, Andreeva a izbutit încă 3 rezultate pozitive și s-a calificat în sferturile de finală de la Indian Wells, unde o avea ca adversară pe Svitolina. Ucraineanca reușise, la rândul ei, un turneu foarte bun, învingând trei americance.

Imagini senzaționale din Insulele Feroe » Noua sală polivalentă, FULL la un rezultat mare din preliminariile Euro 2026 de handbal masculin
Preliminarii Euro
Imagini senzaționale din Insulele Feroe » Noua sală polivalentă, FULL la un rezultat mare din preliminariile Euro 2026 de handbal masculin

Mirra Andreeva, victorie în 90 de minute cu Elina Svitolina

Pe lângă faptul că s-au întâlnit două reprezentante ale unor generații diferite, duelul dintre Andreeva și Svitolina se anunța interesant, luând în considerare contextul geopolitic și poziția pe care jucătoarea în vârstă de 30 de ani a adoptat-o după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Meciul a început sub semnul echilibrului, astfel că în primele 10 game-uri nu s-a făcut niciun break. Situația s-a schimbat la scorul de 5-5, când Andreeva, la a 3-a minge de break, a reușit să își adjudece un game important. Tenismena în vârstă de 17 ani a profitat de avantajul obținut și, după 46 de minute, a câștigat primul set: 7-5.

Având moralul de partea sa, Andreeva a preluat inițiativa și în setul secund și scorul a devenit 3-1. Svitolina s-a ambiționat și a găsit resurse pentru a reechilibra meciul, câștigând două game-uri consecutive.

Nu a fost, însă, de-ajuns. Campioana de la Dubai a continuat să impresioneze, a luat decizii bune și, în cele din urmă, și-a adjudecat victoria, 7-5, 6-3, calificându-se în semifinalele Indian Wells.

10victorii consecutive a adunat Mirra Andreeva la Dubai și Indian Wells

Mirra Andreeva: „Am început să primesc puțin ajutor de la un psiholog sportiv”

Datorită acestui rezultat, Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără jucătoare din ultimii 20 de ani care ajunge în penultimul act al competiției din „Deșertul Californian”. În 2005, Maria Sharapova, care avea tot 17 ani, reușea să se califice în semifinalele Indian Wells și era învinsă cu 6-0, 6-0 de Lindsay Davenport.

„E adevărat că încă nu am pierdut niciun set. Sunt foarte fericită. Chiar îmi place cum joc acum, iar astăzi a fost un meci foarte greu. Conchita mă ajută să nu joc mereu în apărare, ci să intervin când am oportunitatea, să încerc să fiu agresivă și să îmi fac loviturile. Cred că funcționează destul de bine și sunt foarte bucuroasă că putem să vedem cu toții mica schimbare și rezultatul ei”, a declarat Andreeva, la finalul meciului, conform Punto de Break.

„Pot să spun că am început să primesc puțin ajutor de la un psiholog sportiv. M-a ajutat mult să realizez o grămadă de lucruri și să îmi schimb puțin mentalitatea înainte sau în timpul jocului. Mă ajută să intru în meci cu mentalitatea corectă și cred că asta a fost esențial”, a adăugat jucătoarea antrenată de Conchita Martinez.

În semifinale, Mirra Andreeva se va duela din nou cu Iga Swiatek (23 de ani, 2 WTA), sportivă pe care a învins-o, în urmă cu 3 săptămâni, în sferturile de finală ale turneului din Dubai.

În cealaltă semifinală, Aryna Sabalenka (26 de ani, 1 WTA) va încerca să își ia revanșa în fața lui Madison Keys (30 de ani, 5 WTA), care a învins-o în finala Australian Open din acest an.

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (2)
Catalynn_32
Catalynn_32  •  14 Martie 2025, 11:37

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Trandafir
Trandafir  •  14 Martie 2025, 11:03

Rusia invinge Ucraina si la tenis. Si aceasta cu ajutor occidental/antrenori, etc. MIrra nu se maI opreste, tot castiga, tot urca in clasament. Poate Swiatek o opreste, sau poate nu..

Vezi toate comentariile (2)
Comentează