SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRI

Novak Djokovic: „Bătălia cea mai mare este în interior. Nu cred în teoria că trebuie să ai doar gânduri pozitive”

Novak Djokovic dirijând publicul în finala Cupei Davis Foto Imago
Novak Djokovic dirijând publicul în finala Cupei Davis Foto Imago

Articol de - Publicat marti, 12 decembrie 2023 19:53 / Actualizat marti, 12 decembrie 2023 20:14

Liderul mondial Novak Djokovic, 36 de ani, a vorbit pe larg în programul „60 minutes” de la CBS despre partea mintală a jocului, cea care te poate duce uneori să câștigi meciuri la limită

60 de minute cu Novak Djokovic, cel de acum, matur, împlinit, stabilind record după record. Programul „60 minutes” de la televiziunea americană CBS i-a făcut profilul începutului de carieră în 2011, iar 12 ani mai târziu s-a concentrat pe versiunea matură, actuală a celui care este considerat cu argumente solide drept cel mai bun din toate timpurile.

În conversația cu experimentatul jurnalist Jon Wertheim, cel care în ianuarie 2020 a realizat și profilul lui Rafael Nadal, sârbul a făcut dezvăluiri captivante despre unele aspecte ale jocului. În special partea mintală, care a căpătat parcă un interes extern tot mai mare în ultima vreme.

Novak Djokovic: „Cum bea? Transpiră? Respiră adânc?”

„În tenis nu avem contact fizic. Există însă mult contact vizual atunci când facem schimbul de terenuri, când stăm pe bancă. Apoi, sunt ecranele mari care îl arată pe adversar cum își bea apa, iar eu mă uit la el”, a povestit Novak despre cum își studiază oponentul în timpul meciului.

Cum bea? Transpiră mai mult decât de obicei? Își ia pauza întreagă? Respiră adânc sau nu? Apoi, sunt atent la felul în care comunică, discută cu echipa lui. Ai la dispoziție toate aceste elemente care influențează în mod real jocul în sine”, a explicat el.

Novak Djokovic: „Bătălia cea mai mare este în interior. Nu cred în teoria că trebuie să ai doar gânduri pozitive”
Novak Djokovic în timpul emisiunii „60 minutes” Captură CBS

Wertheim a adus vorba despre forța mintală a lui Nole, descriind-o drept un „dar grozav al tău”. Djokovic a replicat imediat: „Trebuie să te corectez, nu este un dar, ci ceva care vine din muncă”.

Cum se antrenează însă această latură a sportului? „Există tehnici diferite. Respirația controlată reprezintă o parte importantă, mai ales în momentele de tensiune”, a subliniat sârbul. „Bănuiesc că multă lume se gândește: «Oh, Novak este atât de concentrat». Îți spui că face parte din proces.

7 titluria cucerit Novak Djokovic în 2023, trei dintre ele fiind de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros și US Open

Poate că par concentrat, calm, dar în interior, credeți-mă, este o furtună. Bătălia cea mai mare pe care o ai de câștigat acolo se dă”, mai spune el.

Novak Djokovic: „Imediat ce am aceste senzații, le conștientizez”

„Ai dubii, ai temeri. Simt aceste lucruri în fiecare meci. Nu-mi place acest tip de mindset pe care îl văd des în sport: să ai numai gânduri pozitive, să fii optimist. Că nu este loc pentru eșec. Că nu trebuie să ai îndoieli.

Este imposibil. Nu poți crede așa ceva. Diferența dintre cei care sunt capabili să devină cei mai mari campioni și cei care se zbat să ajungă la nivelul de sus o reprezintă abilitatea de a nu rămâne în asemenea emoții prea mult. În cazul meu, durează foarte puțin”, a indicat Novak, vorbind clar, apăsat.

„Imediat ce am aceste senzații, le recunosc, le conștientizez. Probabil izbucnesc. Țip pe teren, mă descarc, și imediat sunt capabil să revin, să resetez.

În unele zile câștigi pentru că ești jucătorul mai bun, mai precis, mai puternic. În altele, ești mai tare mintal. Așa s-a întâmplat în finala de la Wimbledon 2019, cu Roger Federer. El a avut două mingi de meci, e ceva nu pot uita”, a dat Djokovic un exemplu concludent.

Novak Djokovic: „Bătălia cea mai mare este în interior. Nu cred în teoria că trebuie să ai doar gânduri pozitive”
Novak Djokovic și Roger Federer după premierea de la Wimbledon 2019 Foto Imago

Uneori, izbucnirile emoționale scapă mai mult de sub control și se sfârșesc cu o rachetă zdrobită și un avertisment. „Nu sunt mândru de asta. Mi-e rușine după ce fac asemenea gesturi, fără îndoială”, a admis el.

„În același timp însă, mă accept ca pe o persoană care comite greșeli”.

De-a lungul carierei, nu a fost și continuă să nu fie mereu întâmpinat cu simpatie de public. „Presiunea, stresul sunt mult mai mari atunci când ai publicul împotriva ta”, recunoaște marele campion sârb.

A învățat să se adapteze și, spun unii, această antipatie fățisă l-a făcut chiar mai puternic. „Posibil, dar cu siguranță mă simt mult mai bine în locurile în care am un sprijin frumos din partea spectatorilor”, a încheiat el.

Rezumatul finalei de la US Open 2023 Novak Djokovic - Daniil Medvedev

Citește și: 

Simona Halep, prima reacție după anunțul făcut astăzi de TAS: „Am această posibilitate”
HALEP, SUSPENDATĂ
Simona Halep, prima reacție după anunțul făcut astăzi de TAS: „Am această posibilitate”
Reacția lui Mihai Covaliu după ce Simona Halep și-a aflat termenul la TAS: „Nu-mi închipuiam că se va sta atât”
declarație
Reacția lui Mihai Covaliu după ce Simona Halep și-a aflat termenul la TAS: „Nu-mi închipuiam că se va sta atât”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează