SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Premieră în istoria Grand Slam-urilor, după eliminarea lui Novak Djokovic de la Roland Garros

Novak Djokovic, eliminat la Roland Garros de către Joao Fonseca / Foto: Imago Images
Novak Djokovic, eliminat la Roland Garros de către Joao Fonseca / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2026 10:20 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 10:41

După eliminarea lui Novak Djokovic (39 de ani, #4 ATP) de către Joao Fonseca (19 ani, #30 ATP) în turul al treilea de la Roland Garros, Grand Slam-ul de la Paris are parte de o premieră istorică. Pentru prima dată în era Open, niciun câștigător de Grand Slam nu a ajuns în optimile de finală la unul dintre cele 4 mari turnee.

Tânărul brazilian a reușit o revenire fantastică în fața lui Novak Djokovic de la 0-2 la seturi și s-a impus cu scorul de 4-6, 4-6, 6-3, 7-5, 7-5. Astfel, Roland Garros va avea în premieră un nou campion.

Premieră istorică la Roland Garros » Niciun câștigător de Grand Slam nu a ajuns în faza „optimilor”

Înaintea eliminării din turul 3, Novak Djokovic rămăsese singurul campion de Grand Slam activ pe tabloul principal de la Roland Garros.

Alături de tenismenul sârb, singurii jucători activi care au câștigat cele mai mari turnee sunt Jannik Sinner și Carlos Alcaraz. Italianul a fost eliminat în turul al doilea, în timp ce Alcaraz nu a participat din cauza unei accidentări.

Este pentru prima dată în Era Open când niciun campion de Grand Slam nu a ajuns în optimile de finală, o situație care s-a mai întâmplat și înainte de Era Open.

Aceasta este abia a doua oară în cariera sa când Djokovic pierde un meci după ce a condus cu 2-0 la seturi. Singura înfrângere de acest gen a suferit-o în același loc, acum 16 ani, împotriva lui Jurgen Melzer.

În tabloul principal al Roland Garros-ului din acest an s-au aflat 5 foști câștigători de Grand Slam, dar niciunul nu a reușit să treacă de optimile de finală.

Astfel, acesta a devenit primul turneu de Grand Slam din istoria Erei Open în care niciun campion nu a ajuns în top 16. Era Open a început în 1968, când a fost abolită diviziunea dintre profesioniști și amatori.

Marin Cilic, Stan Wawrinka și Daniil Medvedev au fost eliminați în primul tur, iar Jannik Sinner cu o zi înainte de Novak Djokovic.

Citește și:
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează