SPORTURI  »  TENIS  »  WTA SANKT PETERSBURG

VIDEO Raluca Olaru, campioană la Sankt Petersburg! Raluca și Nadiia s-au impus dramatic în finală

Raluca Olaru (stânga) și Nadia Kichenok sărind cu trofeele în brațe Foto Imago Images
Raluca Olaru (stânga) și Nadia Kichenok sărind cu trofeele în brațe Foto Imago Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 martie 2021 14:59 / Actualizat duminica, 21 martie 2021 18:12

Raluca Olaru (32 de ani, 48 WTA la dublu) și ucraineanca Nadiia Kichenok (28 de ani, 54 WTA) au cucerit azi titlul la dublu în turneul de la Sankt Petersburg (Rusia)

Raluca și Nadiia erau favoritele principale ale turneului, iar în finală au trecut de favoritele numărul doi, americancele Kaitlyn Christian/Sabrina Santamaria, scor 2-6, 6-3, 10-8. 

Olaru și Kichenok au pierdut primul set, scor 2-6, după ce și-au cedat serviciul de trei ori, surprinse parcă de evoluția adversarelor, aspect reliefat și de Kichenok în interviul de la final. „A fost un pic dificil, mai greu pentru noi să ne găsim ritmul pentru că am avut o zi liberă sâmbătă, iar adversarele au un stil special, ne-a fost dificil să ne adaptăm. Cel mai important a fost să rămânem optimiste pe tot parcursul meciului”, a punctat ucraineanca. 

Cele două au revenit în setul doi, pe care l-au câștigat cu 6-3. Românca a avut multe intervenții reușite la fileu, izbutind să intercepteze și să închidă cu voleul, de asemenea, ambele au fost sigure la smash-uri, asigurându-și repede un avantaj pe care l-au păstrat până la final, trimițând meciul în super tie-break. 

Super tie-break-ul a fost dramatic, cu ambele perechi alternând la conducere. Din cele 18 puncte jucate, doar doar trei au fost câștigate pe propriul serviciu de cele patru jucătoare. La 7-7 un retur de forehand direct câștigător cu 128 km/h al lui Olaru, urmat de un voleu inspirat au adus mingi de meci. Au închis cu 10-8 și o îmbrățișare, câștigând turneul.

9 partenerediferite a avut Raluca Olaru la cele zece titluri WTA cucerite: Olga Savchuk, 2 trofee, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Maria Korittseva, Valeria Solovyeva, Ana Tatishvili, Ipek Soylu, Ana Blinkova, Nadia Kichenok

„Îmi place mult să joc cu Nadia, am tot încercat de ceva vreme să jucăm împreună. Mă bucur că în cele din urmă reușim să o facem, abia am început și iată, avem un trofeu, sunt foarte fericită pentru acest lucru”, a spus Raluca la final. „Cred că facem echipă bună și abia aștept următorul turneu. Mă bucur că am jucat bine toată săptămâna, în finală în mod special pentru că nu am avut cel mai bun start, dar am întors meciul”, a conchis ea. 

Olaru și Kichenok au primit 470 de puncte WTA la dublu și un cec de 25.000 de dolari. Acesta a fost al 10-lea turneu câștigat de Raluca în carieră.

 VIDEO  Simona Halep, optimistă la plecarea spre Miami: „Abia aștept să merg să joc”

Citește mai multe știri din tenis:

Alexander Zverev l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în finala de la Acapulco » Al 14-lea trofeu pentru german

Cum ajunge Sorana Cîrstea la JO Tokyo, deși nu îndeplinește condițiile de calificare: „S-a obținut o derogare”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
347655969058390
Ion Popescu  •  21 Martie 2021, 18:57

O realizare frumoasa, de felicitat. Olaru a urcat la dublu pe pozitia 41 WTA si pe pozitia 11 WTA Race ! Tot la St. Petersburg si alte tenismene romance au avut la simplu si la dublu o comportare merituorie. Si anume Cristian, Niculescu. Succes mai departe !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează