Retur pe linie

Şeful ANS a gestionat drastic şi corect problema decontului umflat de la tenis

Mandatul lui Octavian în fruntea ANS a fost, pînă acum, unul plat, lipsit de evenimente. Ca o ieşire la bîrnă fără şuruburi. Fostul antrenor al lotului olimpic de gimnastică a nimerit spre gestionare o perioadă în care reuşitele sportului românesc se numără pe degete. Foarte puţine degete. O perioadă ce precede Jocurile Olimpice de la Beijing, care ar putea fi printre cele mai sărace în clasări pe podium din istorie. Frustrant pentru un tehnician care a intrat recent în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de medalii cucerite în carieră! E destulă fatalitate în această situaţie sumbră de ansamblu, iar Belu nu poate fi învinuit de o politică globală proastă care ţine din primele secunde de după Revoluţie. Dar asta e altă poveste.

Şeful ANS s-a lovit însă la începutul lunii februarie de o conjunctură care i-ar fi putut păta blazonul. Cupa Davis, Sibiu, România-Franţa, 700.000 de RON, adică aproape 200.000 de euro, ceruţi de la buget sub semnătura sa. Guvernul a eliberat suma uriaşă ticluită de directorul general al FRT, Dumitru Hărădău. La scurt timp însă, exagerarea a ieşit la iveală. E greu să n-o bănuieşti de intenţii veroase. De ce oare, brusc, o întîlnire precum cea cu Franţa necesită 200.000 de euro, cînd altele s-au rezolvat onorabil cu 95.000 sau chiar cu 53.000? Venit pentru o zi la Sibiu, Octavian Belu a fost încolţit de oamenii de tenis, Ţiriac, Năstase, Hărădău, şi de apropiaţii lor, toţi încercînd să-i explice că nu ştie dînsul cum stau treburile în sportul ăsta şi că la Madrid, la o adică, un WC poate să coste şi 200.000 de euro.

Nu ştim ce a simţit atunci fostul antrenor, dar ştim ce reacţie a avut la momentul scadenţei. N-a închis ochii, n-a semnat fără să verifice, n-a cauţionat pe nimeni. A aplicat legea în toate literele ei. A tăiat mai mult de jumătate din decontul şi aşa schilodit, pe bună dreptate, prezentat de Hărădău. Le-a amintit oficialilor FRT că pentru banii publici trebuie să faci licitaţii. Dacă nu, nu ţi se recunosc actele. Din 200.000, s-a ajuns la 83.000 şi, în final, la 41.000 de euro. Un preţ mult mai aproape de adevăr. Adevărul pe care Octavian Belu l-a girat cu mînă fermă. Poate să fi fost o chestiune de orgoliu, dar şi de caracter. Mai degrabă ultima.