SPORTURI  »  TENIS  »  TROFEU

Safin e oficial campionul la rupt rachete

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 octombrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 28 octombrie 2011 20:21

Chiar dacă s-a retras de doi ani, Marat Safin continuă să primească trofee. Rusul a fost premiat pentru o performanţă mai puţin obişnuită: 1.055 de rachete distruse


Cunoscut pentru temperamentul vulcanic şi foarte agresiv de pe teren, Marat Safin a reuşit să stabilească un record care cu greu va fi egalat, record pentru care a fost recompensat cu un premiu din partea ATP. Pe durata celor 12 ani de activitate în care a reuşit să cucerească două trofee de Grand Slam, US Open şi Australian Open, jucătorul rus a rupt 1.055 de rachete, fiind cel mai "în formă" jucător din acest punct de vedere. Oficialii ATP, care au contabilizat numărul rachetelor distruse de fostul lider mondial, au afirmat că din urmă nu vine nici un contracandidat serios care să poată să-i pună în pericol acest record.

Candidează la Duma de stat
Marat Safin (31 de ani) a anunţat că intră în cursa pentru un loc în Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului rus. "Alegerile vor avea loc la 4 decembrie. Este o nouă provocare. Cred că sînt un băiat inteligent şi am multe de spus, am multe idei despre ce trebuie să fac", a spus Safin, care a adăugat că are şi un avantaj în plus faţă de adversarii săi: "Aş putea fi cel mai frumos bărbat din Duma, dar asta doar pentru că toţi ceilalţi au peste 60 de ani", a glumit rusul.

Citește și:
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”
Superliga
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (2)
duku_85
duku_85  •  29 Octombrie 2011, 13:33

A fost preferatul meu in circuitul ATP, era printre putinii in afara de Nadal care se putea bate cu "robo" Feferer. Respect Safin si felicitari pt carieta facuta in tenis. Seman destul de bine la fizic cu el numai ca nu sunt chair atat de inalt :)

neko00
neko00  •  29 Octombrie 2011, 10:43

Unul dintre cei mai buni. Respect Marat Safin!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează