SPORTURI  »  TENIS  »  WTA STUTTGART

Săptămâna ajustărilor » Halep s-a oprit în semifinale la Stuttgart, dar a bifat cel mai bun parcurs de anul acesta

După Stuttgart, următorul turneu din calendarul Simonei Halep este cel de la Madrid, unde a cucerit titlul anul trecut // FOTO Guliver/GettyImages
După Stuttgart, următorul turneu din calendarul Simonei Halep este cel de la Madrid, unde a cucerit titlul anul trecut // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 01 mai 2017 00:00

Simona Halep s-a oprit în semifinale la Stuttgart, dar a întâlnit adversare diferite și a reușit cel mai bun parcurs al ei de anul acesta.

Poate că ultima impresie e cea care stăruie: Halep învinsă sâmbătă de Laura Siegemund, cea ieri a dispus și de Kristina Mladenovic și s-a încoronat campioană la Stuttgart.

În bilanțul săptămânii germane a Simonei există însă destule plusuri, de care probabil va ține cont în evoluțiile viitoare.

  1. Cel mai bun rezultat din 2017. Este prima semifinală din acest acest an și a doua oară, după Miami, când mai multe victorii într-un turneu, 2 acum, 3 în SUA. Cumulate cu meciurile din Cupa Fed, succesele sunt 4 consecutive. E important pentru Halep că a pornit sezonul european de zgură cu un bilanț de 4-1 în doar 10 zile, reprezintă un pilon de încredere care s-a clădit foarte repede.
  2. Teste diferite. În cele trei meciuri disputate la Stuttgart a întâlnit adversare cu stiluri distincte. Strycova – inteligentă, cu ruperi de ritm și veniri la fileu, Sevastova – cu un traseu mai plat al mingii, căutând să lovească repede, Siegemund – aluat compus din forță și îndemânare, lovituri puternice și scurte abile. Primelor două le-a făcut față cu mare succes, dominând meciurile, cu cea de-a treia s-a împotmolit, poate influențată și de amintirea precedentei lor întâlniri, cea de anul trecut, tot de la Stuttgart.
  3. Șansă ratată, schimbare de atitudine. În semifinala cu Siegemund, Simona a venit de câteva ori din urmă, iar în setul secund a avut tot timpul un break în față. A ajuns chiar să servească pentru a trimite meciul în decisiv, procurându-și două mingi în acest scop. Nu a convertit însă și, până la urmă, totul s-a încheiat în minimum de acte. A arătat însă o atitudine diferită față de Miami, unde ratarea ocaziei de a câștiga meciul s-a transformat într-o tiradă de autopedepsire. La Stuttgart a rămas acolo, a luptat și a încercat punct după punct să-și joace șansa până la capăt.
  4. Work in progress. Faptul că nu a putut închide setul secund arată și că, în ciuda saltului pozitiv în joc și în abordarea mentală, mai sunt lucruri de pus la punct. Românca nu are multe meciuri câștigate anul acesta, din cauza problemei la genunchi a jucat sporadic și mereu cu gândul la durerea care putea reveni. Abia de acum începe urcușul și, probabil, se vor rezolva și perioadele de scădere sau dispariție din joc.

Ce urmează? Câteva săptămâni foarte importante, cu turnee de mare însemnătate în sezonul de zgură. Întâi și întâi e Madridul, unde Halep are de apărat titlul cucerit anul trecut, al doilea de categorie Mandatory din cariera ei. Punctele îi vor ieși însă peste fix o săptămână și Simona ar putea coborî până pe locul 8 în ierarhia mondială.

Apoi Roma, unde cel mai departe a ajuns în semifinale, 2013 și 2015, dar unde în 2016 nu a forțat. Și, bineînțeles, Roland Garros-ul, vârful și diamantul pe zgură al fiecărui an.

La Paris a cunoscut gloria, anul trecut a avut și ghinion, dar dacă progresul continuă, sunt șanse pentru o nouă performanță. Mai ales în condițiile unui circuit feminin extrem de volatil.

Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!