SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DIN STUTTGART

Sceptrul căzut » Federer a pierdut, pe iarbă, în faţa lui Thiem. Cum se desenează viitorul tenisului?

Roger Federer şi-a proiectat revenirea după accidentare pe iarbă, având Wimbledon-ul în perspectivă // FOTO Guliver/GettyImages
Roger Federer şi-a proiectat revenirea după accidentare pe iarbă, având Wimbledon-ul în perspectivă // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 12 iunie 2016 00:00

Generaţiile sunt amestecate în tenisul de astăzi. La recentul Roland Garros însă, s-a înregistrat cel mai ridicat număr de jucători de peste 30 de ani. Mulţi dintre ei au trecut un tur, două, chiar trei.

Tinerii îşi fac loc mai greu, puştii aproape deloc. Ca peste tot, există totuşi şi excepţii. Revenit pe terenuri după o pauză cauzată de probleme la spate, Roger Federer, 35 de ani în august, a avut zilele acestea la Stuttgart experienţe diverse.

Un prim meci contra adolescentului Taylor Fritz, 18 ani, un al doilea cu un alt "veteran", Florian Mayer, 32 de ani, şi un al treilea cu tânărul cel mai proeminent al perioadei recente, Dominic Thiem, 22 de ani. Care, de altfel, l-a şi învins pe elveţian. Ieri, în semifinale, 3-6, 7-6 (7), 6-4.

Laude pentru Thiem

Federer era avertizat. Îl învinsese pe austriac în ianuarie, în semifinalele de la Brisbane, pe hard, dar pierduse în faţa lui pe zgura de la Roma, în urmă cu o lună.

"Când am jucat contra lui, am înţeles că de acolo va ieşi unii dintre marii jucători ai viitorului. Deja este în Top 10, a ajuns în semifinale la Roland Garros. Joacă bine pe zgură, dar şi pe iarbă", aprecia Roger înaintea meciului, pe care îl pronostica drept unul dificil. Aşa a şi fost.

"Nu-mi vine să cred. Să-l înving pe Federer pe iarbă e un vis", spunea austriacul la puţine momente după victorie. "Ai nevoie de puţin noroc pentru a-l bate pe cea mai bună suprafaţă a sa. Sunt cea mai fericită persoană de pe Pământ acum". E o rivalitate care şi-a consumat anul acesta trei episoade, dar care ar putea să nu devină o producţie cu prea multe sezoane. Din motive obiective.

Momentul bun şi complex

Totuşi, elveţianul caracterizează obiectiv situaţia actuală a tenisului. "E grozav să vezi feţe noi, deşi, în acelaşi timp, cred că mulţi dintre cei care aparţin generaţiei mele pot ţine ritmul şi să fie acolo. E un moment pozitiv", a conchis Roger.

Anii recenţi au propus multe nume proaspete, dar puţine au ajuns să confirme pe termen lung şi la un nivel realmente ridicat şi constant. Ar putea fi Dominic Thiem excepţia? Aşa cum nu au fost, decât până la un punct, Dimitrov, Raonic sau Nishikori? Răspunsul poate veni doar în timp. Poate chiar în scurt timp.

40de jucători de peste 30 de ani se regăsesc în Top 100 ATP, cel mai vârstnic fiind Ivo Karlovici (Cro), 37 de ani şi jumătate, numărul 28

26de jucători până în 25 de ani sunt în acest moment între primii 100 în lume, dar doar trei au sub 20 de ani, Zverev, Ciorici şi Fritz

Alte știri din tenis:

Stop în semifinale

La al doilea turneu pe care îl dispută împreună, ca parte din pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Florin Mergea şi Horia Tecău au ajuns până în penultimul act.

La Stuttgart, concurs de categorie ATP 250, ei au fost învinşi ieri de perechea neozeelandeză Marcus Daniell, Artem Sitak, 6-3, 7-6 (4), după o oră şi 22 de minute.

Aceeaşi pereche pe care o eliminau în primul tur la Bucureşti, în drumul spre primul lor trofeu ATP cucerit împreună. Mergea şi Tecău vor mai juca două turnee pe hard-ul american înainte de Rio.

Perechile de la JO

Preşedintele FR Tenis, George Cosac, a explicat cum se vor face echipele la dublu pentru Jocurile Olimpice de la Rio, care vor debuta pe 5 august. "La masculin, vor juca Tecău cu Mergea, la fete vor juca Irina Begu cu Monica Niculescu", a spus el pentru Agerpres.

"Acum, trebuie să vedem la dublu mixt, Horia cu Simona şi dacă Florin va juca alături de una dintre fete. Dacă Irina va fi şi la simplu, şi la dublu fete, e greu de spus că va juca şi mixt, atunci poate va juca alături de Monica. Florin îşi doreşte, rămâne de văzut dacă ordinea din clasament o va permite", a încheiat el.

România va fi reprezentată la JO de Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu la simplu, respectiv de Florin Mergea şi Horia Tecău la dublu masculin.

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (2)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  12 Iunie 2016, 10:00

Federer este istorie...pentru el a inceput decaderea ...varsta nu iarta pe nimeni ...

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  12 Iunie 2016, 09:57

...articolele despre tenis ale lui Luminita Paul sunt profesioniste si se citesc cu placere .D.Thiem nu o sa iasa prea curand din Top 10 ...insa in putin timp il va ajunge si depasii Nick Kygios...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează