SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Serena Williams vrea să joace la dublu cu o finalistă de Mare Șlem la următorul său turneu

Serena Williams în acțiune la Queen’s, în meciul revenirii Foto: Guliver/GettyImages
Serena Williams în acțiune la Queen’s, în meciul revenirii Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 10 iunie 2026, 19:03 / Actualizat miercuri, 10 iunie 2026 19:19

Serena Williams (44 de ani) a ales-o pe Karolina Muchova (29 de ani, 10 WTA), finalistă la Roland Garros în 2023, pentru a face pereche la turneul de la Berlin (15-21 iunie).

Serena Williams a revenit marți în tenis după o pauză de aproape patru ani. Fostul lider mondial și deținătoare a 23 de trofee de Mare Șlem a avut-o alături pe tânăra Victoria Mboko. Împreună au trecut de perechea Nicole Melichar-Martinez (SUA) și Erin Routliffe (Noua Zeelandă), favoritele 3, cu 7-5 (5), 6-2, în primul tur al turneului de la Queen’s. În runda secundă, ele se vor duela cu dublul format din  Leylah Fernandez și Laura Siegemund (Canada/Germania),

Serena Williams, care are în palmares 14 turnee de Mare Șlem la dublu, va participa săptămâna viitoare la turneul de la Berlin. Partenera sa nu fusese anunțată, dar The Times susține că aceasta va fi Karolina Muchova. Cehoaica ar fi fost selectată de americancă și ar fi primit invitația de a i se alătura fostului lider mondial.

Conform unor informații din cercul Serenei, aceasta a încercat să o convingă pe Coco Gauff, de două ori campioană de Grand Slam, să îi fie parteneră. Jucătoarea clasată pe locul 7 mondial a fost reticentă față de atenția mediatică pe care acest fapt ar fi putut-o atrage.

Pe lângă finala de la Roland Garros, Muchova are un joc care se pretează perfect pe iarbă, acest lucru fiind demonstrat de atingerea sferturilor de finală la Wimbledon în 2019 și 2021. Muchova și Williams s-au întâlnit o singură dată în circuit, la US Open în 2018, când americanca s-a impus cu 6-3, 6-2.

Serena Williams despre participarea la Wimbledon: „Mai am puțin timp să mă hotărăsc”

Specialiștii cred că aceste meciuri de dublu nu fac altceva decât să pregătească revenirea la simplu a celei care s-a impus de șapte ori la Wimbledon. La prima sa conferință de presă de la revenire, Serena a fost întrebată dacă va juca și la simplu. Ea a răspuns: „Nu pot spune nici da, nici nu. În acest moment, răspunsul este mai degrabă nu. Cred că ar trebui să mă antrenez mai mult dacă vreau să joc la simplu. Vom vedea dacă ajung acolo. Dacă nu, atunci pur și simplu acesta nu este drumul meu acum”.

Americanca a insistat că această revenire a fost făcută pentru ca fetele sale, Olympia și Adira, să o vadă jucând.

După victoria de marți, fostul lider mondial a spus, referindu-se la posibilitatea de a primi un wild card la Wimbledon: „Trăiesc fiecare zi pe rând. Mai am puțin timp să mă hotărăsc, iar cei de la All England Club s-au comportat excelent, oferindu-mi spațiul și timpul necesar pentru a lua o decizie”.

Invitațiile pentru această ediție a celui de-al treilea turneu de Mare Șlem se vor anunța începând cu 15 iunie, urmând ca turneul să debuteze pe 29 iunie.

Citește și:
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Campos vrea să-i transfere la Dinamo: „Următoarele zile vor fi foarte aglomerate”
Superliga
Campos vrea să-i transfere la Dinamo: „Următoarele zile vor fi foarte aglomerate”
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
Superliga
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează