SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MONTREAL

SIMONA HALEP - ANASTASIA PAVLYUCHENKOVA // VIDEO + FOTO Victorie epuizantă pentru Simona Halep » Liderul mondial se impune în 3 seturi dramatice cu Pavlyuchenkova

Articol de - Publicat joi, 09 august 2018 22:42

Simona Halep (1 WTA) a câștigat un meci epuizant la Rogers Cup cu Anastasia Pavlyuchenkova (28 WTA), scor 7-6 (9), 4-6, 7-5, după 3 ore și 10 minute de joc. Jucătoarea noastră a reușit o revenire miraculoasă în decisiv, revenind de la 2-4 în ciuda problemelor cu care s-a confruntat la piciorul drept. 

  • În optimi, Simona va juca la noapte cu Venus Williams (14 WTA).

Setul I

Partida a început joi dimineața, dar a fost întreruptă după aproximativ 40 de minute din cauza ploii, la scorul de 4-3 pentru rusoaică. Nu a fost cel mai bun start de meci al Simonei, care și-a pierdut serviciul de două ori în primele game-uri ale disputei. Serviciul lui Halep nu a fost la cei mai înalți parametri, iar din racheta liderului mondial au plecat numeroase greșeli neforțate.

Totuși, Pavlyuchenkova nu s-a distanțat, căzând victimă, la fel ca Simona, propriilor erori neforțate. Intervenția lui Darren Cahill de la mijlocul setului a limpezit puțin jocul Simonei, dar ploaia și-a făcut apariția.

Meciul a fost reluat joi seara, iar Simona Halep a intrat mult mai decisă. Soarta manșei secunde s-a decis în cele din urmă în prelungiri.

A fost un tie-break disputat, în care ambele jucătoare au fost agresive încă de la început, de aici și numărul ridicat al greșelilor neforțate. Jocul rusoaicei, extrem de greu de descifrat, a incomodat-o pe jucătoarea noastră, care s-a văzut condusă cu 3-5. Simona a revenit, și-a creat 3 oportunități de set, a salvat o minge de set a adversarei și s-a impus în cele din urmă cu 11-9!

Setul II

Setul secund a fost extrem de echilibrat până la 4-4. Halep și Pavlyuchenkova nu și-au pierdut deloc serviciul până în acel moment, dar Simona a clacat în game-ul 9. Rusoaica a făcut break, apoi a servit excelent și a trimis meciul în decisiv.

Setul III

Setul trei a debutat modest pentru Simona Halep. Și-a pierdut serviciul în game-ul inaugural al decisivului, iar Pavlyuchenkova s-a aflat în avantaj în permanență, conducând cu 4-2.

Liderul mondial și-a ridicat nivelul jocului exact când trebuia, aplicând jocului său exact elementele care i-au lipsit pe durata meciului: agresivitate și lungime în lovituri. Halep a egalat, a trecut în avantaj, iar rusoaica nu a mai rezistat presiunii exercitate de liderul mondial, Halep impunându-se în cele din urmă cu 7-5.

În opimi, Simona Halep o va înfrunta, chiar în această noapte, la o oră ce va fi stabilită ulterior, pe Venus Williams (14 WTA), cea care a învins-o în turul II pe Sorana Cîrstea (54 WTA) - Detalii despre meci, aici!

Noi probleme pentru Halep

Înainte de startul decisivului, Simona Halep a beneficiat de intervenția medicului. Halep a fost chinuită de unele bătături de la degetele piciorului drept, probleme care au incomodat-o în timpul meciului.

De altfel, la una dintre intervențiile lui Darren Cahill, Halep i s-a plâns australianului că se confruntă cu probleme. "Știu!", a fost răspunsul categoric al antrenorului. Totuși, Simona a continuat să lupte și a reușit o revenire spectaculoasă, de la 2-4 la 7-5.

Simona Halep - Anastasia Pavlyuchenkova 7-6 (9), 4-6, 7-5

Desfășurarea liveTEXT a partidei:

7-5, Break Halep: Pavlyuchenkova nu rezistă presiunii dictate de Halep, își cedează propriul serviciu, iar Halep câștigă un meci epuizant

6-5, Game Halep: Simona trece repede peste dezamăgirea cauzată de pierderea game-ului precedent, se mobilizează excelent și câștigă game-ul la 0. Pavlyuchenkova va servi din nou pentru a rămâne în meci
5-5, Game Pavlyuchenkova: Halep a forțat pe toată durata game-ului, a condus cu 30-15, dar rusoaica a reușit până la urmă să-și facă serviciul și să egaleze la 5
5-4, Game Halep: Ce revenire nebănuită pentru Simona! Halep face un game excelent pe propriul serviciu și trece în avantaj. Pavlyuchenkova va servi în momentele ce urmează pentru a rămâne în meci
4-4, Break Halep: Simona forțează pe serviciul rusoaicei și reușește în cele din urmă să facă break-ul, după ce a fost condusă în permanență în decisiv

3-4, Game Halep: Deși pare incomodată de problemele de la piciorul drept, Simona își face serviciul și se apropie de Pavlyuchenkova
2-4, Game Pavlyuchenkova: Rusoaica se impune într-un game disputat și se distanțează din nou în setul trei

2-3, Game Halep: Simona face un game bun pe propriul serviciu și reușește să se apropie de Pavlyuchenkova. 
1-3, Game Pavlyuchenkova: Simona a avut încercări timide de a face break, dar rusoaica rezistă și se distanțează în decisiv
1-2, Game Halep: Simona rămâne deocamdată în meci. Jucătoarea noastră a salvat o minge de dublu break a rusoaicei, dar reușește în cele din urmă să-și adjudece primul game al partidei. Darren Cahill își face din nou apariția pe teren. Halep i-a transmis antrenorului său că are dureri, iar australianul a replicat imediat: "Știu!"

0-2, Game Pavlyuchenkova: Simona Halep nu se regăsește, iar rusoaica își face serviciul și se distanțează în setul decisiv. În continuare, Halep comite numeroase neforțate și nu reușește să-și impună jocul său de regularitate. 
0-1, Break Pavlyuchenkova: Simona Halep începe modest setul decisiv, iar rusoaica reușește să facă break fără să fie testată de liderul mondial

A început setul decisiv. Problemele Simonei nu par să fie unele serioase. Jucătoarea noastră se află la serviciu!

Setul trei nu a început încă. Simona Halep are nevoie de intervenția medicilor din cauza unor bătături la degetele piciorului drept

4-6, Game, Set Pavlyuchenkova! Rusoaica închide fără emoții setul secund și trimite confruntarea în decisiv.

4-5, Break Pavlyuchenkova: Simona face un game extrem de slab, iar rusoaica reușește să facă primul break-ul setului. 
4-4, Game Pavlyuchenkova: La fel ca într-un game precedent, Simona și-a creat din nou șanse pe serviciul adversarei: a condus cu 30-15, dar Pavlyuchenkova a revenit și a egalat la 4
4-3, Game Halep: Jucătoarea noastră salvează două mingi de break și reușește cu mari emoții să câștige game-ul. Partida e în continuare dominată de numeroase greșeli neforțate ale celor două jucătoare. Pavlyuchenkova joacă riscant, cu lovituri în forță, în timp ce Halep face multe greșeli nespecifice de pe ambele părți ale terenului
3-3, Game Pavlyuchenkova: Niciun break până acum în setul secund. Halep a condus cu 30-15 pe serviciul adversarei, dar rusoaica a revenit și și-a adjudecat game-ul. Halep a lovit scurt și a fost pasivă în game-ul trecut, permițându-i adversarei să egaleze la 3
3-2, Game Halep: Simona salvează într-o manieră impresionantă o minge de break a adversarei: Halep a lovit un backhand impetuos în lung de linie, apoi a fost atentă și a închis game-ul. În pauză, Darren Cahill și-a făcut apariția pe teren pentru o sesiune de on-court-coaching. "Simt break-ul venind", i-a spus australianul, încercând s-o motiveze pe eleva sa, nemulțumită de nivelul etalat în acest meci

2-2, Game Pavlyuchenkova: Halep a jucat bine în acest game, a avut două mingi de break, ambele anihilate însă de rusoaică, aflată la unul dintre cele mai bune meciuri din ultima vreme
2-1, Game Halep: Simona rezistă unui game complicat, în care Pavlyuchenkova a forțat în permanență. Românca revine în avantaj, iar jocul ei pare mult mai echilibrat decât în primul set

1-1, Game Pavlyuchenkova: Rusoaica face un game solid pe propriul serviciu și restabilește egalitatea în setul secund
1-0, Game Halep: Câștigarea tie-break-ului pare să fi fost un boost de moral pentru Halep, care a început perfect setul secund și s-a impus la 15

A început setul secund, Simona se află la serviciu!

7-6, Set Halep! A fost un tie-break disputat, în care ambele jucătoare au fost agresive încă de la început, de aici și numărul ridicat al greșelilor neforțate.  Jocul rusoaicei, extrem de greu de descifrat, a incomodat-o pe jucătoarea noastră, care s-a văzut condusă cu 3-5. Simona a revenit, și-a creat 3 oportunități de set, a salvat o minge de set a adversarei și s-a impus în cele din urmă cu 11-9!

6-6, Break Pavlyuchenkova: Jucătoarea noastră nu reueșește să închidă setul. Halep nu a rezistat asediului impus de Pavlyuchenkova, care a fost foarte agresivă și a hăituit-o pe Halep la retur. Vom avea tie-break!

6-5, Break Halep: Simona trece în avantaj pentru prima oară în acest meci. Halep câștigă game-ul la cea de-a treia minge de break avută. A fost un game extrem de echilibrat, în care ambele jucătoare au avut șanse de a trece în avantaj. Jucătoarea noastră va servi imediat pentru a închide prima manșă

5-5, Game Halep: Românca face față cu brio presiunii și nu îi permite rusoaicei să-și adjudece setul. Jucătoarea noastră a fost de neatins pe propriul serviciu și reușește, fără pic de emoție, să egaleze la 5

4-5, Game Pavlyuchenkova: Rusoaica o copiază pe Simona Halep și reușește un game impecabil pe propriul serviciu. Pavlyuchenkova a servit excelent și nu i-a dat șanse Simonei la retur. Halep va servi în momentele care urmează pentru a rămâne în primul set
4-4, Game Halep: Simona revine extrem de motivată pe teren, face un game solid, pe care îl câștigă la 0. Start perfect la reluare pentru liderul mondial
S-a reluat partida! Simona Halep servește!

Decizia oficială vine ACUM! Ploaia s-a întețit, iar cele două jucătoare sunt trimise la vestiare.

Partida e întreruptă momentan! La Montreal a început ploaia, iar arbitrul Kader Nouni urmează să ia o decizie în cel mai scurt timp! "Așteptăm câteva minute pentru a vedea dacă se oprește ploaia", le-a transmis arbitrul celor două jucătoare. 

3-4, Game Pavlyuchenkova: Simona a început extrem de bine pe serviciul adversarei sale, a condus cu 30-15, dar rusoaica a fost solidă și a reușit să câștige 3 puncte la rând 

3-3, Game Halep: Intervenția lui Cahill pare să fi avut efectul scontat. Simona a servit excelent și și-a făcut serviciul fără mari emoții. E primul game câștigat de jucătoarea noastră pe propriul serviciu
2-3, Break Halep: Multe greșeli din partea ambelor jucătoare în primele 5 game-uri ale partidei. Pavlyuchenkova își pierde din nou serviciul. Simona a finalizat superb game-ul, cu un lob care a surprins-o pe adversara sa.

În pauză, Darren Cahill și-a făcut apariția pe teren pentru a discuta cu Simona. "E primul meci după o lungă perioadă, îți vei găsi ritmul la serviciu! Încearcă să pui mai mult efect în serviciu și încearcă să găsești mai multă constanță pe forehand, backhand-ul e foarte bun", au fost câteva dintre indicațiile antrenorului australian

1-3, Break Pavlyuchenkova: Simona nu confirmă game-ul solid precedent și își pierde din nou serviciul. Halep a comis o dublă greșeală la 30-30, iar game-ul a fost adjudecat de rusoaică după o neforțată a Simonei.
1-2, Break Halep: Liderul mondial se trezește la viață și își își ia break-ul înapoi. Simona a reușit câteva puncte impecabile pe serviciul adversarei și s-a impus la 0
0-2, Break Pavlyuchenkova: Simona are un început modest de meci. Liderul mondial comite mult prea multe greșeli neforțate, servește slab, și îi permite rusoaicei să facă break-ul. Halep a salvat 4 mingi de break, dar Pavlyuchenkova a lovit un forehand monstruos și și-a adjudecat cea de-a cincea minge de game  avută
0-1, Game Pavlyuchenkova: Rusoaica se impune în primul game al al partidei, unul în care ambele au comis numeroase erori neforțate. 
Începe meciul! Pavlyuchenkova servește prima!
Halep și Pavlyuchenkova se află la încălzire, iar meciul va începe în scurt timp

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (107)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  10 August 2018, 11:12
Postat de merace pe 10 August 2018, 00:12

Nu te scuza! Lipsa ta de credinta e tipica pentru oameni care cred doar in ce vad, nu in ce vor! :D

'ai de capul tau ! :))

maxp
maxp  •  10 August 2018, 10:05

Daca se prezinta asa la US Open, n-am pretentii nici de turul 3. Sper sa-si ridice nivelul pana atunci, desi la cum a inceput perioada asta, mi-e greu sa cred ca va ajunge la nivelul ei de joc.

ray51
ray51  •  10 August 2018, 07:37

Este fff greu sa fi in TOP mondial la tenis fara nici o substanta 'nutritiva', nici macar un ceai de ... mac !!! BRAVO SIMONA !

Vezi toate comentariile (107)
Comentează
Close