SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

SIMONA HALEP - BELINDA BENCIC 6-2, 6-7, 6-0 // Halep, prima reacție după victoria entuziasmantă » Cum a trecut peste momentele dificile: „Mi-am dat seama că n-aveam cum să domin meciul de acolo”

Simona Halep // FOTO: Reuters
Simona Halep // FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2019 17:36

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) s-a calificat în finala turneului Premier Mandatory de la Madrid după victoria entuziasmantă reușită în fața elvețiencei Belinda Bencic (22 de ani, 18 WTA), scor 6-2, 6-7 (2), 6-0. 

  • Ca să redevină lider mondial, Simona Halep are de îndeplinit o singură condiție: să se impună la Madrid.
  • Finala turneului de la Madrid e sâmbătă. Adversara Simonei va fi ccâștigătoarea dintre americanca Sloane Stephens (8 WTA) și olandeza Kiki Bertens (7 WTA).

„Mă simt puțin obosită, meciul a fost intens. Ea a jucat extrem de rapid. După ce am pierdut setul secund, m-am liniștit și am vrut să deschid terenul mai mult, sa fiu mai agresivă. Stătusem mult în spatele terenului și mi-am dat seama că nu puteam domina meciul de acolo 

Am dat tot ce am avut mai bun, sunt foarte motivată la acest turneu, de fiecare dată joc bine la Madrid. Nu sunt la 100%, dar e din ce în ce mai bine de la zi la zi. Sunt foarte fericită de modul în care am jucat. 

O finală este diferită, va trebui să mă concentrez, la fel cum am făcut-o toată săptămâna. Voi da maximum să câștig un nou trofeu aici, dar nu pun presiune pe mine”, a declarat Simona Halep la finalul partidei.

Citește AICI cronica meciului Simona Halep - Belinda Bencic, cu video și foto!

Citește și:
Gigi Becali răstoarnă calculele hârtiei: „Ea va fi campioană anul ăsta”
Superliga
Gigi Becali răstoarnă calculele hârtiei: „Ea va fi campioană anul ăsta”
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
Campionate
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Superliga
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”

Comentarii (4)
merace
merace  •  10 Mai 2019, 18:20
Postat de Florea Virgil pe 10 Mai 2019, 18:06

După cum a jucat azi Simona, Osaka ar trebui să-și facă o poză cu clasamentul până nu se modifică luni. Simona va sta pe prima poziție cel puțin anul acesta și următorul. Cu toată înverșunarea unora care spun tot felul de idioțenii. Doar o accidentare sau desființarea Wta o va da jos de acolo. Azi a dovedit că s-a maturizat suficient încât să nu lase nimic la voia întâmplării. A pierdut cel de-al doilea set mai ales pe un fond de siguranță în cel de-al treilea set, pe care știa că îl va aborda într-o strategie diferită. La care Belinda nu avea cum să se opună.

Simona domina azi tenisul feminin, prin constanta cu care sta in Top 5 de vreo 5 ani de zile, si prin faptul ca, dupa ce Serena a cazut de pe locul 1, si atatea jucatoare au ajuns pe locul 1 in ultimii ani, Simona a stat cel mai mult pe locul 1, peste 1 an, si vreo 2-3 ani pe locurile 2-3. Celelalte jucatoare au urcat pentru scurt timp, apoi au cazut mult. Simona e tot acolo! Lupta pentru locul 1 e mare, nu as prezice ca ea va pastra locul 1 pe termen lung pana nu pune distanta intre ea si locul 2. Dar important e ca e prima candidata la locul 1.

1504004369616500
Florea Virgil  •  10 Mai 2019, 18:06

După cum a jucat azi Simona, Osaka ar trebui să-și facă o poză cu clasamentul până nu se modifică luni. Simona va sta pe prima poziție cel puțin anul acesta și următorul. Cu toată înverșunarea unora care spun tot felul de idioțenii. Doar o accidentare sau desființarea Wta o va da jos de acolo. Azi a dovedit că s-a maturizat suficient încât să nu lase nimic la voia întâmplării. A pierdut cel de-al doilea set mai ales pe un fond de siguranță în cel de-al treilea set, pe care știa că îl va aborda într-o strategie diferită. La care Belinda nu avea cum să se opună.

lapusneanul
lapusneanul  •  10 Mai 2019, 19:15

bre, sunt fan simona, dar, din pacate ,e posibil ca dupa rg sa fie dincolo de locul 5 ...are de aparat aproape 2600 de puncte ( roma +paris), e foarte greu , asta inseamna sa joace finala la roma si sa castige la rg...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează