SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2019

SIMONA HALEP - CORI GAUFF // Americanca e categorică: „Nu îmi schimb jocul”

Cori Gauff // FOTO: Guliver/GettyImages
Cori Gauff // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 iulie 2019 12:00

Simona Halep (7 WTA, 27 de ani) o va întâlni pe americanca Cori Gauff (313 WTA, 15 ani) în optimile Wimbledon 2019.

  • Meciul Simona Halep - Cori Gauff se va juca luni, organizatorii urmând să anunțe ora de start.  Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Eurosport.

După calificarea în optimi, grație unei victorii dramatice cu Polona Hercog, scor 3-6, 7-6 (7), 7-5, în care a salvat două mingi de meci, Cori Gauff a analizat meciul cu Simona Halep.

Am urmărit-o de multe ori pe Simona. Nu m-am antrenat cu ea niciodată, așa că nu știu cum se va simți mingea când vom juca. Știu ce stil de joc are, pentru că am văzut-o.

E diferită față de adversarele pe care le-am avut până acum. Nu cred că îmi voi schimba jocul, pentru că acum întâlnesc una dintre favorite”, a declarat Cori Gauff la conferința de presă.

Vrea să devină cea mai bună

Cori „Coco” Gauff a urcat pe tabloul principal din calificări, unde a primit un wild card. Adolescenta și-a dezvăluit recent dorințele pe care le are în carieră. „Vreau să devin cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Tatăl meu mi-a spus acest lucru la 8 ani. Nu credeam atunci că e posibil, nici acum nu sunt sută la sută sigură, însă asta îmi doresc. Cred că oamenii își pun prea multe limite și de aceea trebuie să țintești foarte sus, pentru că dacă îți atingi scopul nu mai ai pentru ce să lupți.

„Mă uit pe YouTube la tutoriale de machiaj, la filmulețe cu farse, care mă ajută să râd. Mă uit la orice îmi recomandă YouTube-ul”
Cori Gauff

Citește și:

Cristian Tudor Popescu prefațează duelul dintre Halep - Gauff din optimile Wimbledon: „E ieșită din comun! Nu cred că Simona va face asta”

Citește și:
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Tenis
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Special
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (8)
706409849468094
Radu Vernescu  •  07 Iulie 2019, 09:58

„Mă uit pe YouTube la tutoriale de machiaj, la filmulețe cu farse, care mă ajută să râd. Mă uit la orice îmi recomandă YouTube-ul” N-are creier

mikidiki
mikidiki  •  06 Iulie 2019, 19:04

Tare si pe centru =6-0 ,6-0 nu stie copilu ala sa joace contra antijocului defensiv total!

ticbis
ticbis  •  06 Iulie 2019, 17:18
Postat de Robin Gene pe 06 Iulie 2019, 16:38

***

Esti penibil! Sa castige si pustoaica asta in 6 ani macar 18 turnee WTA, sa faca si ea macar 35 de finale WTA, sa joace si ea macar 4 finale de GS si sa castige macar una dintre ele... dupa aia mai vorbim!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close