SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Cornel Idu, omul care a ajutat-o pe Simona Halep la începutul carierei, dezamăgit de româncă: „Nu suntem în relații mai bune, suntem în relații zero” + ce l-a deranjat cel mai mult

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 mai 2019 09:34

Corneliu Idu (69 de ani), omul care a acoperit cheltuielile făcute de Simona Halep în tenis în perioada junioratului acesteia, e foarte supărat pe fostul lider mondial, care în aceste zile se află la Roland Garros.

„Nu mai vreau să vorbesc despre perioada când am ajutat-o pe Simona Halep. Este o poveste atât de veche, iar ea a crescut atât de mare, încât nu își are rostul să vă mai pierdeți timpul cu mine. Mai ales cu mine, cu ea se justifică. Știu că presei îi plac poveștile vechi, dar mie nu îmi plac. Nu mi-o luați în nume de rău, însă sunt până peste cap sătul de... Haideți, să vă spun altfel, că eu sunt din ăla, portuar, și vorbesc în limbaj mai neacademic. Proverbul românesc spune că «facerea de bine, f*tere de mamă» sau așa ceva. Nu suntem în relații mai bune, suntem în relații zero.

Au venit la Constanța când a fost echipa de Fed Cup (n.r. - duelul cu Marea Britanie, din aprilie 2017), pregătirea bazei a costat vreo 150.000 de euro, care au fost în totalitate suportați de mine și, după aceea, în momentul în care a început să dea locurile din tribună, eu mi-am cumpărat pentru musafirii mei 300 de locuri, la mine acasă. E meseria dumneavoastră să zgândăriți, dar stați liniștiți, nu vă mai faceți probleme”, a declarat Corneliu Idu pentru Pro X.

simona halep corneliu idu
Simona Halep și Corneliu Idu

130.000.000 €e averea lui Corneliu Idu, care are afaceri în servicii portuare, transport, imobiliare, distribuție de produse petroliere, pază, securitate și logistică

A ajutat-o pe halep să ia roland garros-ul la junioare

Idu a povestit pentru GSP în urmă cu doi ani cum a ajutat-o pe Simona Halep să câștige Roland Garros la junioare: „A venit la mine la club cu antrenorul ei, Bogdan Pândichi, când avea vreo 14 ani. Juca, parcă, la Școala Sportivă și era deja cea mai bună jucătoare din țară la vârsta ei. O văzusem de multe ori pe la turnee, mai ales că organizam și noi, la Tenis Club IDU, unele, de nivel foarte înalt. Ştiam că are mari perspective. Pândichi a venit să-mi spună că fata ar avea nevoie de sprijin financiar şi să mă întrebe dacă vreau s-o ajut. M-a pus într-o situație destul de delicată fiindcă a venit la discuţie împreună cu ea. Nu eram pregătit să-mi asum o asemenea responsabilitate, dar până la urmă am fost de acord să o ajut.

I-am spus Simonei că din acel moment nu va avea nicio grijă, că am să-i asigur toate resursele financiare de pregătire şi de participare la toate marile turnee internaţionale. Îmi aduc aminte, Simona era extrem de timidă, dar mustea de ambiţie. Aşa a început ea la noi, împreună cu antrenorul ei, Pândichi.

Nu ştiu (n.r. - dacă a investit 300.000 de euro în ea), n-am ţinut niciodată socoteala. Ştiu doar că timp de trei ani i-am asigurat tot, echipament, antrenori, preparatori fizici, participarea la turnee internaţionale, inclusiv la toate cele de Grand Slam. Mereu am vrut să aibă cele mai bune condiţii, stăteau numai la hoteluri de 5 stele în deplasări. Eu nu m-am implicat. Dar, după vreo câteva luni de când a început să se antreneze la noi, mi-a ajuns la urechi un zvon că nu se mai înţelegea cu antrenorul ei. Pândichi era foarte dur cu ea, îi vorbea urât, auzisem că o şi înjura. Atunci am decis să îi schimb antrenorul şi l-am ales pe Liviu Panait. El a antrenat-o de atunci, cu el a câştigat Roland Garros-ul la junioare, la 17 ani. Apoi n-a mai urmat nimic. Pur şi simplu a decis să plece de la noi după asta. Cel mai mult m-a deranjat că a făcut-o fără să-mi spună, personal, nimic”.

  • Simona Halep o va întâlni marți în primul tur pe Ajla Tomljanovic (26 de ani, 47 WTA).

Citește întreg interviul cu Corneliu Idu AICI!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (14)
varutu
varutu  •  25 Mai 2019, 21:33

A venit moda ROMANEASCA SA nu ne ajute mintea decat sa ne facem semeni hoți denotand atat invidie,ura și prostie cat incape........

tataika
tataika  •  25 Mai 2019, 14:41

Nu semnati si voi "articolele", sa stim si noi pe cine injuram?

1284797138351077
Deodor Fami  •  25 Mai 2019, 14:36

Cirstea, asta, arata bestial ! Am vazut-o in pantaloni de trening cind era rece, o vezi in rochita.. Cred ca asta este principalul motiv de nu se afla in reprezentativa Romaniei. Va imaginati ca Haplea nu poate suferii o asfel de *****. Voi sustinatorii ei, asta nu vedeti?,asta nu comentati ? Un singur motiv sa nu invocati, ca este treaba antrenorului, ca nici asta nu vedeti, ca nu da doi bani pe el. Ce parere aveti ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează