SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Simona Halep - Sara Sorribes Tormo 6-4, 6-0 » Simo, în turul 2 la Roland Garros după un meci impecabil!

Simona Halep - Sara Sorribes Tormo, Roland Garros 2020: LIVE pe GSP.ro // Sursă foto: Getty
Simona Halep - Sara Sorribes Tormo, Roland Garros 2020: LIVE pe GSP.ro // Sursă foto: Getty

Articol de - Publicat duminica, 27 septembrie 2020 09:00 / Actualizat duminica, 27 septembrie 2020 17:17

Simona Halep a reușit să se impună în fața Sarei Sorribes Tormo, scor 6-4, 6-0, în turul 1 de la Roland Garros.

  • Simona Halep o va întâlni în turul 2 pe câștigătoarea dintre Irina Begu (30 de ani, 73 WTA) și Jil Teichmann (23 de ani, 54 WTA). Meciul celor două va avea loc tot astăzi, având startul în jurul orei 16:30;

Turnul Eiffel între nori, catedrala Notre-Dame udată de ploaie, bulevardul Champs-Elysees aproape gol, în acest context gri a debutat Roland Garros-ul duminică. Decorul nu a fost mai vesel nici în complexul de la Porte d’Auteuil, acolo unde jucătorii programați să evolueze pe terenurile exterioare au simțit din plin colții toamnei pariziene. 

Cu stropi reci de averse, cu vânt și frig. Un Roland Garros diferit în care imaginile cu jucătoarele înfofolite în haine groase sunt comune. Al doilea turneu de Mare Șlem al anului devenit din cauza pandemiei al treilea a pornit la drum sub nori negri. Singurii norocoși au fost cei programați să joace pe arena Philipphe Chatrier, cea care de anul acesta are un acoperiș.

Frigul, o problemă

Printre ei și Simona Halep, care a fost nevoită să joace chiar de ziua ei contra Sarei Sorribes Tormo, 70 WTA în al doilea meci al zilei. Câștigătoarea din 2018 a vorbit înainte de debutul său despre frigul de la Paris și despre faptul că nu se împacă prea bine vremea rece. De aceea a venit la întâlnirea din primul tur cu o bluză cu mânecă lungă și cu o pereche de colanți negri pe sub echipamentul pe care l-a purtat la Roma, acolo unde temperaturile se apropiau de 30 de grade.

Nu e doar o problemă de confort termic, e și una de desfășurarea a jocului, pentru că factorii exteriori au o mare influență. Pe lângă ei, anul acesta la Roland Garros mingea oficială e Wilson, după ce ani de zile s-a jucat cu Babolat. O minge grea, care după cum s-a văzut și în primele schimburi din partida Halep-Tormo e mai grea și sare mai puțin.

„Fiecare meci e o luptă”, spunea sărbătorita zilei înainte de start, iar acest lucru a fost developat încă de la primele schimburi, unele lungi și fizice. Simona Halep a avut nevoie de câteva minute pentru a-și găsi reperele și pentru a se obișnui cu jocul adversarei sale. După două intervale de break-re-break, Simona a reușit să se echilibreze și să găsească antidotul pentru jocul de zgură al adversarei sale.

Semnul descătușării

În game-ul zecelea, a strâns emfatic pumnul, semn că simte jocul și că totul e bine. După 46 de minute, favorita principala s-a impus cu 6-4, aplaudată de puținii spectatori care au putut intra pe cea mai mare arenă din complex.

De la 3-4 în primul set, românca a strâns zece game-uri consecutive, reușind să destabilizeze apărarea Sarei printr-o construție inteligentă a punctelor, prin felul în care a împins-o dincolo de linia de fund, punând-o să lovească din poziții incomode și fiind agresivă. S-a impus cu 6-4, 6-0 și a zâmbit pentru acest cadou pe care și l-a oferit la împlinirea a 29 de ani. Chiar și gri, Parisul n-avea cum să o trădeze chiar de ziua sa.

În turul următor, miercuri, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea din meciul Irina Begu-Jil Teichmann, partida care se va desfășura tot duminică.

29 de victoriia adunat Simona Halep în cele unsprezece participări de până acum

11 victorii consecutiveare Simona Halep pe zgură în acest sezon

VIDEO. Rezumatul partidei dintre Simona Halep și Sara Sorribes Tormo

Desfășurarea liveTEXT a meciului Simona Halep - Sorribes Tormo 6-4, 6-0

  • 6-0, game, seci și MECI Simona Halep! Sara i-a ținut piept bine sportivei noastre în acest game, însă Simo a reușit să se impună în cele din urmă și se califică în turul 2 la Roland Garros!
  • 5-0, break Halep: Simo revine senzațional, după ce a fost condusă cu 40-15, și reușește al 6-lea break consecutiv
  • 4-0, game Halep: Simona servește impecabil, Sara reușind să câștige un singur punct pe serviciul adversarei. 
  • 3-0, break Halep: Simona reușește un nou break, după un game lung și istovitor! Cu un efort supraomenesc, Halep câștigă ultima minge și se pregătește să servească pentru a duce scorul la 4-0!
  • 2-0, game Halep: Simona salvează o minge de break și reușește până la urmă să se impună, distanțându-se la 2 gameuri!
  • 1-0, break Halep: Simona începe setul secund cum nu se putea mai bine, reușind să se impună pe serviciul adversarei. Halep irosește primele 2 mingi de break, din cauza a două greșeli neforțate, însă a treia oară nu își mai iartă adversara

A început setul secund. Sorribes Tormo servește prima.

  • 6-4, game și set Halep! Pe propriul serviciu, Simona o domină copios pe adversară, începând gameul cu un forehand senzațional și încheindu-l cu o lovitură bine plasată. 1-0 la seturi pentru româncă, după un nou game alb!
  • 5-4, break Halep: Simona returnează agresiv și o forțează pe Sara să greșească. Sportiva noastră reușește să câștige a doua minge de break avută și să pregătește să servească pentru câștigarea setului întâi!
  • 4-4, game Halep: Simona servește agresiv și reușește un game alb, profitând și de câteva erori ofensive ale ibericei
  • 3-4, break Halep: Nici Sorribes nu-și mai câștigă game-ul pe propriul serviciu. Halep devine mai agresivă și urcă la fileu
  • 2-4, break Tormo: Tormo profită de gafele din ofensivă ale Simonei și se desprinde din nou la două game-uri
  • 2-3, break Halep: eleva lui Cahill o împinge cât mai în spate pe Sorribes, schimbă bine priza și încearcă să încheie des punctul cu o scurtă
  • 1-3, break Tormo: Simona controlează, în genere, schimburile, o plimbă pe tot terenul pe Tormo, care se bazează mult pe slice-ul de rever, foarte eficient până acum
  • 1-2, game Tormo: Halep returnează în forță, însă jucătoarea din Spania face un joc solid din punct de vedere defensiv
  • 1-1, game Halep: Simona egalează în urma unor puncte consistente. Sportiva noastră reușește primul as al confruntării
  • 0-1, game Tormo: schimburi superbe în startul partidei. Sorribes își face serviciul, după ce a fost condusă la 15

A început meciul. Tormo servește prima

Cea mai periculoasă adversară de pe partea de tablou a Simonei pare a fi Kiki Bertens (28 de ani, 8 WTA), favorita numărul 5. Iată cum ar putea arăta traseul Simonei Halep la Roland Garros:

  • Turul 2 - Irina Begu
  • Turul 3 - Amanda Anisimova
  • Optimi - Marketa Vondrousova
  • Sferturi - Johannna Konta/Svetlana Kuznetsova/Kiki Bertens
  • Semifinale - Elina Svitolina/Elise Mertens/Victoria Azarenka/Serena Williams
  • Finală - Garbine Muguruza/Sofia Kenin/Petra Kvitova/Angelique Kerber/Sloane Stephens/Karolina Pliskova

 Simona Halep la Roland Garros

  • Turul 1 în 2010, 2012, 2013
  • Turul 2 în 2011, 2015
  • Optimi de finală în  2016
  • Sferturi de finală în 2019
  • Finală în 2014, 2017
  • Câștigătoare în 2018

37 de partidea disputat Simona Halep pe zgura de la Paris, câștigând 28 și pierzând 9

Citește mai multe știri despre Simona Halep:

Cadoul pe care și-l dorește Simona Halep, cu ocazia zilei de naștere: „Ar face din aniversarea mea o sărbătoare cu adevărat reușită”

Surpriză majoră! Pe cine vede Martina Navratilova ca principala adversară a Simonei Halep la trofeul Roland Garros: „Nici Serena, nici Pliskova”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (17)
1017226401642400
Giorgio Rizzo  •  27 Septembrie 2020, 21:50
Postat de Adrian Fulgos pe 27 Septembrie 2020, 17:40

Care ti-e problema măi omule? Chiar n-ai nici un cuvint bun pentru cea mai buna jucătoare româncă din istorie?

Tako Bell, Soribe Tormos, ia tras un bagel anul acesta ,in FC (scor 6-0 6-3),Osakai. Scorul H2H este 2-1 pentru Osaka, deci spanioloaica nu e chiar o mediocra, ar fi trebuit sa vezi meciul cat depre norocul Simonei si mediocrtatea adversarelor, mai invata tennis , baietas.

iliedraperie
iliedraperie  •  27 Septembrie 2020, 19:59
Postat de Adrian Fulgos pe 27 Septembrie 2020, 17:40

Care ti-e problema măi omule? Chiar n-ai nici un cuvint bun pentru cea mai buna jucătoare româncă din istorie?

lasa-l pe tihi sa vezi cand si-o lua babosa lui bataie de la lana bogdan ce o sa radem de el.

883758598355956
Adrian Fulgos  •  27 Septembrie 2020, 17:40
Postat de Tihamér Takó pe 27 Septembrie 2020, 16:33

Nu este nici o performanta:adversara submediocra,cum de altfel va fi si cea de a 2-a adversara.Asta este daca ai noroc la tragerea la sorti.

Care ti-e problema măi omule? Chiar n-ai nici un cuvint bun pentru cea mai buna jucătoare româncă din istorie?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează