SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP

Simona Halep și-a anunțat principalul obiectiv: „Mi-aș dori tare mult”

Articol de GSP - Publicat marti, 10 martie 2020 23:13

Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) a vorbit despre planurile sale și își propune să obțină un Grand Slam pe o suprațafă dură. Câștigătoare la Roland Garros (zgură) și Wimbledon (iarbă), Simona Halep spune că vrea să triumfe și pe hard, la Australian Open sau la US Open. 

„Mi-aș dori tare mult să câștig pe hard! La US Open am avut o singură semifinală. Nu pot să zic că mă avantajează condițiile din America, pentru că este o atmosferă mai gălăgioasă. Se joacă până târziu și nu prea e stilul meu. E și aeroportul aproape.

La Melbourne, parcă ești mai izolat, parcă ai mai multă liniște. Mi-a plăcut întotdeauna în Australia, iar faptul că am reușit să mă adaptez la clima de acolo a reprezentat un avantaj pentru mine. În plus, în America, terenul e mai iute, dar mingea nu sare mai mult, așa cum se întâmplă la Melbourne. 

De exemplu, când am jucat cu Kanepi la US Open (n.r. 2-6, 4-6, în primul tur la US Open 2018) nu prea am înțeles mare lucru. Și, după aceea, am jucat în Australia și am câștigat. (n.r. 6-7(2), 6-4, 6-2, în turul I la AO 2019). Așa cum zice Darren Cahill, pe mine nu mă bate de două ori la rând o jucătoare. Când pierd un meci analizez ce este de făcut la următorul”, a declarat Simona Halep la TV Digi Sport.

Cele mai bune performanțe ale Simonei Halep la Grand Slam-uri

  • Australian Open: finală (2018)
  • Roland Garros - titlu (2018)
  • Wimbledon - titlu (2019)
  • US Open - semifinală (2015)

Citește și: 

Simona Halep avantajată de anularea Indian Wells! Cum arată acum clasamentul WTA + prăbușire pentru Bianca Andreescu

Citește și:
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Stiri extrasport
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Altele
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
Superliga
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (5)
347655969058390
Ion Popescu  •  11 Martie 2020, 11:06
Postat de Daniel Irimescu pe 11 Martie 2020, 03:17

Sint convins ca mai castigi 50 dr milioane pina te retrage. Esti deja romanul ci cel mai mult cash la dispozitie. Nici girbovitul ala nu are atita cash

Naiva Simona este o prada valoroasa pentru cei cu experienta.

dubluv
dubluv  •  11 Martie 2020, 08:29
Postat de vladutz13 pe 11 Martie 2020, 01:52

Poate nu o avantajeaza dar in 2015 a trecut la mustat pe langa titlul de la US Open. La Australian nu mai zic. Ar trebui sa isi propuna sa le castige pe amandoua sa aiba Career Slam. Bineinteles si olimpiada

Olimpiada e mai degraba pentru amatori. Un titlu olimpic la tenis nu inseamna mare lucru ca si performanta sportiva.

procter
procter  •  11 Martie 2020, 05:16

Simona is the Best!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează