SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2020

SIMONA HALEP, turul 2 la Australian Open // VIDEO Halep, noi declarații despre accidentarea la încheietură + cum a prefațat meciul cu Harriet Dart

Articol de - Publicat marti, 21 ianuarie 2020 19:58

Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) a depășit primul tur la Melbourne după 7-6 (5), 6-1 cu puternica Jennifer Brady (24 de ani, 48 WTA) , dar românca a terminat meciul cu încheietura bandajată.

Australian Open a început bine, până la urmă, pentru finalista de acum doi ani. Bine, dar nu simplu în fața unei adversare care a pornit meciul cu dorința de a da totul pe teren și de a-și impune jocul. 

Un joc exact din categoria celor care îi pot crea probleme româncei și așa s-a întâmplat în primele game-uri. Având în minte înfruntarea lor din sezonul trecut, de la Toronto, o adevărată bătălie, Halep a săpat adânc, reușind să o prindă din urmă pe jucătoarea americană care luase avans grație unui break. 

„Am știut că va fi foarte motivată la început. Am jucat împreună acum câteva luni și a fost foarte strâns. Știam că are un forehand imens. Reverul a fost foarte bun și el. Știam și că servește bine”, a prezentat Simona tabloul de pornire la conferința de presă de după meci. 

„Așa că a trebuit să o împing cât de mult posibil înapoi, să o fac să alerge, să joc stânga-dreapta. Am servit destul de bine”, a apreciat ea.

Actul întâi a fost dificil până la ultima minge. Halep revenise de la 2-4 la 5-4, dar Brady a forțat din nou cu mingile ei puternice și s-a pus în poziția de a servi pentru set la 6-5. De trei ori a salvat Halep situația, deși în game-ul anterior, când își cedase serviciul, căzuse și se rănise la încheietura mâinii drepte. 

Apoi, în tie-break, a știut cum să ia avantaj, iar de acolo nu s-a mai oprit până la finalul meciului, 7-6 (5), apoi 6-1.  

Simona Halep, amintiri din 2018 

Căzătura amintește viu de ceea ce s-a petrecut în 2018, tot în primul tur, în fața australiencei Destanee Aiava. Simona s-a accidentat atunci la gleznă, o problemă pe care a dus-o cu sine pe toată durata turneului, adică până în finală. 

„Mi-am amintit de ce s-a petrecut acum doi ani. Nu știu de ce cad mereu în primul tur aici. Poate este un semn bun. Să sperăm că așa e”, a spus ea zâmbind, după ce a explicat că simte un pic de durere, dar că nu e ceva periculos. „Voi vedea de dimineață, când mă voi trezi”. 

Vorbind despre starea fizică generală, românca a punctat că nu a experimentat deloc oboseală. "M-am recuperat bine după Adelaide, fiindcă m-am simțit cam ciudat acolo. Muncesc din greu aici. Sunt mulțumită de felul în care m-am deplasat, pe aceste terenuri e foarte important". 

Joi ea va fi din nou pe teren, cu o nouă provocare în față. O adversară inedită, britanica Harriet Dart, învingătoare cu 2-6, 6-4, 7-6 (6) în fața japonezei Misaki Doi. 

„O știu, dar nu am jucat împotriva ei. Voi vorbi cu echipa mea despre meci. Chiar dacă nu are rezultate bune cu jucătoare de top, nu e un mare avantaj pentru mine fiindcă toată lumea vrea să te bată. 

Iar dacă te gândești la acest lucru, nu mai ai timp să te gândești la tine. Eu voi încerca să mă concentrez pe jocul meu și apoi vom vedea”, a încheiat Halep, care a depășit marți primul tur la Australian Open pentru a șasea oră din 10 participări.

De unde vine încrederea 

Simona a spus la conferință că triumful de la Wimbledon, de anul trecut, nu i-a schimbat viața de zi cu zi. Și, susține ea, nu i-a adus încredere suplimentară atunci când intră pe teren. 

„Am avut încredere și înainte pentru că am câștigat la French Open, am câștigat atâtea titluri. De aceea nu fac legătura cu un singur concurs când vine vorba de încredere. Aceasta vine odată cu meciurile, iar eu mă simt bine pe teren acum”, a explicat românca.

„După un prim set foarte greu, în al doilea am fost mai relaxată. Am fost ceva mai agresivă. Am încercat să închid unele puncte, ceea ce mi-a reușit” - Simona Halep 

68 la sutăa fost procentajul de reușită pe primul serviciu al Simonei Halep, față de 54% al adversarei

6 punctedin tot atâtea jucate a câștigat românca la fileu

20de lovituri câștigătoare și 23 de greșeli neforțate a adunat Halep, Brady având un bilanț de 24-35

+10 FOTO

Vezi și: 

EXCLUSIV Sever Dron a analizat primul meci al lui Halep de la Melbourne și îl laudă pe Darren Cahill: „E singurul om din lume care poate face asta”

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
popescu222
popescu222  •  21 Ianuarie 2020, 22:14

"Nu a experimentat deloc oboseala"???? Vai mama voastra cu furculisionul dambovitean... I have not experienced fatigue se traduce "nu am simtit oboseala", scribi ridicoli. A experimenta e cu totul altceva. Dar apreciez ca ma faceti sa rad de cate ori va citesc.

bazinga
bazinga  •  21 Ianuarie 2020, 21:41

Increderea vine de la Toni,responsabil cu moralul si cu toate cele...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close