SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Șocul începutului de an în tenis! Maria Sharapova s-a retras: „Vă rog să mă iertați!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 februarie 2020 15:26

Maria Sharapova (32 de ani, 373 WTA) și-a anunțat oficial retragerea din tenis!

Cum lași în urmă singura viața pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiță, de jocul pe care îl iubești, unul care îți aducea lacrimi nevăzute și bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani? Sunt nouă în asta, așa că vă rog să mă iertați. La revedere, tenis”, a declarat Sharapova pentru VanityFair.

5 trofee de Grand Slamare Sharapova în palmares, două la Roland Garros, unul la Australian Open, unul la Wimbledon și unul la US Open.

Astfel, tenisul se desparte de una dintre cele mai bune jucătoare din ultimele două decenii ale circuitului WTA. Rusoaica a avut o carieră de succes, câștigând Wimbledonul la doar 17 ani, acesta fiind primul dintre cele cinci titluri de Grand Slam din palmares.

De asemenea, Maria a fost numărul unu mondial pentru 21 de săptămâni și a câștigat 36 de titluri WTA de-a lungul carierei.

+27 FOTO

CONTROVERSA CARIEREI, ÎN 2016

Maria Sharapova a fost suspendată doi ani (pedeapsă redusă la 15 luni ulterior), începând cu ianuarie 2016, iar de atunci cariera ei s-a schimbat dramatic. 

Sharapova a fost suspendată de Federația Internațională de Tenis pentru uz de meldonium, substanță interzisă. Meldonium, THP, MET-88, Mildronats sau Quaterine este un medicament anti-ischemic fabricat de o companie farmaceutică din Letonia. Este folosit în Lituania și în Federația Rusă, dar nu a fost aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA. Meldonium e folosit clinic pentru a trata angina și infarctul miocardic.

Maria Sharapova a revenit în circuit în cursul anului 2017, însă nu a mai atins niciodată performanțele cu care s-a făcut cunoscută înaintea scandalului de dopaj.

Sharapova vs. Halep, locul 2 în topul rivalităților

La sfârșitul lui 2019, WTA a publicat un top 10 al rivalităților din tenisul feminin în ultimul deceniu. Serena și Venus Williams au ocupat primul loc, în timp ce Simona Halep și Maria Sharapova au împărțit locul 2. Cele două jucătoare s-au întâlnit de nouă ori, rusoaica impunându-se în șapte dintre confruntări. A făcut-o inclusiv în 2014, în finala de la Roland Garros, când a învins-o pe româncă, 6-4, 6-7(5), 6-4, după una dintre cele mai spectaculoase finale de Mare Șlem din istoria tenisului.

CITEȘTE ȘI:

SPECIAL GSP „Explozii” la vedere » Toate momentele în care Sorana Cîrstea, Simona Halep și alte staruri din WTA au izbucnit la adresa antrenorilor: „Strigă, frate, la mine!”

Citește și:
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Media
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Zlatan Ibrahimovic face o predicție-șoc: „Dacă nu credeți că poate fi campioană mondială, începeți acum!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Zlatan Ibrahimovic face o predicție-șoc: „Dacă nu credeți că poate fi campioană mondială, începeți acum!”
Scandal cât eliminarea în sine! Numele urât de toată Turcia, plătit să apară de mai multe ori pe tabelă la Cupa Mondială
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal cât eliminarea în sine! Numele urât de toată Turcia, plătit să apară de mai multe ori pe tabelă la Cupa Mondială
Thomas Neubert numește „BESTIA” din Superliga: „Fizic, m-a impresionat!”
Superliga
Thomas Neubert numește „BESTIA” din Superliga: „Fizic, m-a impresionat!”
Rețea de magazine din România, vândută
Profit.ro
Rețea de magazine din România, vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (37)
valyomanid4
valyomanid4  •  26 Februarie 2020, 15:34

Am crezut ca si-a cerut scuze ca a trisat , a folosit meldonium...:)))

10153314739054939
Cosmin Bajescu  •  26 Februarie 2020, 16:53

Chiar nu regret deloc. O jucatoare buna, insa un caracter infect. Nu trebuie sa fii alaturi de ea ca sa iti dai seama de acest lucru: strigatele, aroganta demonstrata permanent, intreruperile .... Nu o voi regreta

utilizator șters
utilizator șters  •  26 Februarie 2020, 19:33
Postat de guimaraes1.0 pe 26 Februarie 2020, 19:15

o parte din raspunsul la intrebare in gasesti mai jos si nu te supara ca nu-l mai rescriu dar i-am raspuns lui vladut13 si sper sa gesesti acolo un raspuns satifacator in ceea ce te priveste;cat despre melinte nu stiu cazul dar daca s-a dovedit clar si s-a ales cu suspendare este trisorie,scurt si la obiect.titlurile nu i-au fost retrase deoarece in 2000 nu exista un caz lance armstrong caruia sa i se fi retras titlurile in 2012 daca nu gresesc;totusi titlurile anterioare sunt greu de retras fara dovezi clare atat in cazul melinte si al celor care au mai primit suspendari la diferite discipline ca n-or fi fost doar melinte si raducan singurele in culpa in sportul mondial,nu doar la olimpiade ci si la alte concursuri. in concluzie,melinte,voluntar sau involuntar a trisat,d-aia si-a luat suspendare iar retragerea titlurilor anterioare in afara de lance armstrong n-am mai auzit la altcineva.sper ca ti-am oferit un raspuns cat de cat satisfacator la intrebarile tale.

Pt mine un sportiv care ia diverse substanțe pt a își îmbunătăți performanta, indiferent dacă acea substanța este sau nu pe lista celor interzise, este un trișor. Dacă Masha lua medicamentul respectiv pt a trata o boala cronica era de înțeles, însă cum e clar ca nu murea fără el (după cum vedem e bine merci la atâția ani după ce a renunțat) rămâne o trișoare.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează