SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

VIDEO Sorana Cîrstea, declarații pe aeroport, la revenirea în România: „Am un gust amar!” + Ce spune despre obiective și noul antrenor: „E o chimie specială”

Sorana Cîrstea / Captură Video GSP
Sorana Cîrstea / Captură Video GSP

Articol de - Publicat duminica, 02 aprilie 2023 20:10 / Actualizat duminica, 02 aprilie 2023 20:39

Sorana Cîrstea (32 de ani, #41 WTA începând de luni) a revenit duminică seara în România, după rezultatul important reușit în turneul de la Miami, unde a ajuns până în semifinale

Pe aeroport, jucătoarea română a momentului a trasat câteva concluzii după parcursul său din ultima lună, care a readus-o în prim-plan în tenisul mondial.

„Am spus-o de la începutul anului, am muncit foarte mult să fiu aici și mă bucur că și rezultatele sunt acum pe măsura muncii. A fost o lună foarte frumoasă și plină de un tenis de calitate. Am un gust amar legat de semifinală, simțeam că pot mai mult, dar asta este, învăț din greșeli și sper că voi menține acest nivel de tenis de acum încolo

Eu îmi știu potențialul, îmi știu nivelul de joc, știu ce pot să fac. Din cauza acesta, am tras mult, mi-am luat un antrenor nou, oameni de calitate, fiindcă simțeam că potențialul meu este mai mare decât rezultatele reușite în ultimii ani”, a declarat Sorana Cîrstea, la revenirea pe pământ românesc. 

Sorana Cîrstea: „Am obiectivele mele, dar nu le spun cu voce tare”

Întrebată de reporterul GSP ce ar alege între un titlu de Grand Slam și o clasare în Top 10, Sorana a ales un răspuns temperat: 

N-o s-o mai spun cu voce tare, pentru că eu am obiectivele mele, atât legate de rezultate, cât și de clasament. Rezultatele sunt o consecință a jocului și a muncii de zi cu zi! Vom vedea ce va fi, voi încerca s-o țin pe aceeași linie și sper să continui în același mod”.

Sorana Cîrstea, mulțumită de cum evoluează parteneriatul cu Thomas Johansson: „Există o chimie specială”

Semifinalista de la Miami îi dă credit lui Thomas Johansson, noul său antrenor, pentru revirimentul din acest an:

„Am început să lucrăm în octombrie, în perioada în care eram scoasă din circuit din cauza unei accidentări la umăr. Cred că Thomas are o viziune bună asupra jocului, are multă experiență la nivel înalt, e un fost câștigător de Grand Slam. Simt că există o chimie specială. Mereu am vorbit frumos de antrenorii mei de dinainte, sunt recunoscătoare față de toți, dar cu Thomas am făcut acest click. Ne completăm foarte, foarte bine”, a punctat Cîrstea. 

Ce urmează pentru Sorana Cîrstea?

Sorana era înscrisă și la turneul de la Charleston, care debutează luni, dar s-a retras de la competiția din Carolina de Sud înainte de semifinala cu Kvitova de la Miami. Jucătoarea din România a acuzat oboseala după ce a atins penultimul act la Miami și sferturile de finală la Indian Wells.

„Da, m-am retras de la Charleston. În momentul de față este un haos general în calendarul WTA. Eram înscrisă la turneul de la Istanbul, care s-a anulat acum foarte puțin timp (n.r. - din cauza cutremurului din Turcia)”.

Sorana Cîrstea are toate motivele să zâmbească larg: începând de luni, odată cu actualizarea clasamentului WTA, sportiva „tricoloră” va face un salt de 33 de poziții, până pe locul 41 WTA.

Citește și alte știri din tenis: 

Petra Kvitova a egalat-o pe Simona Halep într-un top important » Borna remarcabilă atinsă după titlul de la Miami

Fotografia de mii de like-uri postată de Sorana Cîrstea, după eliminarea de la Miami: „E timpul”

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (2)
dobrin
dobrin  •  02 Aprilie 2023, 20:43

Are un gust amar de la chimia speciala...

VanBasten
VanBasten  •  02 Aprilie 2023, 20:40

Pentru gustul amar se recomanda un Tic-Tac cu menta, doar 2 calorii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează