SPORTURI  »  TENIS  »  CORONAVIRUS

Un pas înapoi pentru tenis? Reluarea competițiilor poate fi amânată după apariția cazurile pozitive de la Adria Tour

Coric și Dimitrov salutându-se după meci
Coric și Dimitrov salutându-se după meci

Articol de , - Publicat luni, 22 iunie 2020 19:29 / Actualizat luni, 22 iunie 2020 21:10

Îmbolnăvirile lui Grigor Dimitrov și Borna Coric i-ar putea determina pe mulți organizatori de turnee să renunțe la competițiile programate să înceapă în luna august

Nici nu se uscase bine cerneala pe calendarele celor două circuite că reluarea tenisului e din nou în pericol. Semnele de întrebare vin după evenimentele din weekend. Totul a început cu anunțul pe Instagram al lui Grigor Dimitrov, bulgarul informându-și duminică fanii că a fost infectat cu noul coronavirus. Al 19-lea jucător al lumii a participat la numeroase activități timp de două săptămâni sub egida Adria Tour, atât la Belgrad, în Serbia, cât și la Zadar, în Croația, având și o incursiune în țara natală. 

Un pas înapoi pentru tenis? Reluarea competițiilor poate fi amânată după apariția cazurile pozitive de la Adria Tour
Cei opt participanți la etapa de la Zadar, cu Dimitrov al doilea din dreapta

Dacă ar fi fost vorba doar despre cazul lui, poate lucrurile nu s-ar fi precipitat, însă luni, Borna Coric, adversarul său de sâmbătă, a anunțat că și el are COVID-19. Prilej cu care au început să iasă din nou la suprafață toate reproșurile făcute acestei întreceri care urma să aibă loc în patru orașe din Balcani. 

Multe critici de peste tot

Primele imagini de la Belgrad din weekendul 13-14 iunie, cu spectatori în tribune, cu îmbrățișări între combatanți, cu grupuri de copii în jurul jucătorilor, cu ziariști fără măști în sala de conferințe, au atras multe critici. Unele care au crescut proporțional, după ce au apărut filmări de la petrecerea nebună care a urmat încheierii întrecerilor la Belgrad.

Din fotografii, filmări și transmisiuni live părea că la nivel mondial nu există nicio problemă, că tenisul se poate juca la fel ca înainte. Novak Djokovic a apărat toate aceste manifestări. „Știu că sunt multe critici cu privire la acest tur, mai ales din Occident. E dificil să le explici oamenilor că această pandemie a atins diferit țările lumii. Atât în Serbia, cât și în celelalte locuri de desfășurare am respectat toate măsurile impuse de guverne și de instituțiile sanitare", spunea liderul mondial într-un interviu pentru Eurosport. 

„În timp ce urmăream imagini de la Adria Tour parcă simțeam că e ceva în greșit... Sunt singura? Aceasta este o consecință? Multă sănătate, Grigor!" - Alize Cornet

Foarte vocal în apărarea competiției inițiate de el, Novak Djokovic s-a ascuns, după ce a explodat această informație, el nefiind cruțat nici de colegii săi, nici de jurnaliști și nici de fani. Având în vedere și că nu s-a supus unui test în Croația, preferând să meargă la Belgrad pentru a fi supus probei specifice.

Un pas înapoi pentru tenis? Reluarea competițiilor poate fi amânată după apariția cazurile pozitive de la Adria Tour
Aglomerație mare la Kid's Day din Serbia

Un oraș paralizat

O astfel de problemă ridică serios semne de întrebare pentru reluarea tenisului la nivel mondial, care ar trebui să aibă loc pe 3 august la feminin și pe 14 august la masculin. Directorii de turnee pe zgură din Europa se vor gândi de mai multe ori când vor propune autorităților să joace cu spectatori, așa cum au afirmat cei de la Palermo, Roma sau Roland Garros. 

„Unde sunt toți fanii lui Djokovic, care mă atacau săptămâna trecută, după ce am spus că trebuie să punem pe primul loc sănătatea înainte de a ne face griji despre câți oameni aducem în tribune?" - Sachia Vickery

Pentru că în SUA e clar că nu vor fi deocamdată fani în tribune și că există protocoale extrem de dure. Unele de care nu s-au ținut aproape deloc jucătorii care au participat la Adria Tour. Într-o mărturie pentru ziarul sârb Blic, un localnic din Zadar spune că orașul e paralizat de frică, toți cei care au intrat în contact cu jucătorii temându-se că sunt infectați.

Rămâne de văzut cum vor reacționa și ceilalți actori implicați în cele două circuite la aceste întâmplări pentru că până acum niciun jucător de top nu fusese infectat cu SARS-CoV-2. Și înainte existau dubii cu privire la reintrarea în turnee, dar faptul că doi jucători care au fost față în față într-un meci au luat virusul îi face pe mulți să cântărească de mai multe ori decizia de a reveni în tenisul mondial. 

„A fost o decizie absurdă când s-a hotărât organizarea acestei competiții. Vă urez sănătate, băieți! Dar asta se petrece când ignori toate protocoalele. Această boală nu este o glumă"  - Nick Kyrgios

Imposibil de păstrat distanța la evenimente cu spectatori

Alan Medic, epidemiolog șef în Zadar, a spus că duminică seară au fost făcute 22 de teste dintre care trei au fost pozitive și că vor continua să testeze. „Izolarea e mai importantă decât testarea pentru că la început poate exista un test fals negativ, iar simptomele să apară în 5-7 zile", a spus el. Medic a mai dezvăluit într-un interviu pentru jutarnji.hr că Borna Coric a plecat spre casa sa din Zagreb cu mașina. De asemenea, el a fost întrebat dacă au fost respectate toate măsurile de siguranță. „Organizarea acestei competiții a fost o idee foarte frumoasă, dar atunci când se adună mulți oameni într-un loc e greu să păstrezi distanța. E un lucru pe care nu-l poți controla și se întâmplă la astfel de evenimente", a spus el. 

Thiem e în siguranță

Două teste negative pentru Thiem Dominic Thiem, 3 ATP, care a participat la reuniunea de la Belgrad a Adria Tour, câștigând-o, cât și la petrecerea nebună care a urmat. Întors în Austria, el a dezvăluit presei din țara sa că s-a testat și că atât rezultatul său, cât și al preparatorului fizic care l-a însoțit a fost negativ. Austriacul în vârstă de 26 de ani s-a aflat weekend-ul trecut la Nisa, unde a participat la competiția organizată la Academia lui Patrick Mouratoglou, Ultimate Tennis Showdown. Antrenorul francez a dezvăluit duminică faptul că Thiem a fost testat și în Franța, la sosire, iar rezultatul a fost de asemenea negativ. 

Un pas înapoi pentru tenis? Reluarea competițiilor poate fi amânată după apariția cazurile pozitive de la Adria Tour
Zverev, Djokovic, Dimitrov și Thiem în etapa de la Belgrad

A trecut peste boală, merge la New York

Thiago Seyboth Wild a fost primul jucător de tenis care a testat pozitiv la COVID-19. Brazilianul în vârstă de 20 de ani, ocupant al locului 114 mondial, a comunicat acest lucru pe 25 martie. Zilele trecute, într-un interviu online pentru site-ul ubitennis, a povestit cum au decurs lucrurile: „A fost ceva destul de ciudat. Am făcut testul acasă, nu la Rio, pentru că mama a insistat. Nu aveam niciun simptom, am crezut că va fi negativ, dar nu a fost așa...". El a adăugat că alți doi amici ai săi au fost infectați, dar că în prezent de simt OK. „Pentru că am făcut deja COVID-19, ar trebui să fiu mai protejat. De aceea voi merge la New York", a anunțat Seyboth Wild. Vorbind despre situația din Brazilia, una dintre țările cele mai afectate, a spus că este „extrem de grea". 

Jucători care au participat la Zadar

Novak Djokovic
Alexander Zverev
Grigor Dimitrov
Marin Cilic
Andrei Rublev
Borna Coric
Pedja Krstin
Danilo Petrovic
Nino Serdarusic

Jucători care au participat la Belgrad

Novak Djokovic
Grigor Dimitrov
Alexander Zverev
Dominic Thiem
Dusan Lajovic
Damir Dzumhur
Viktor Troicki
Filip Krajinovic
Nikola Milojevic

De la zâmbete și îmbrățișări la anulare și incertitudine

Cronologia, pas cu pas, a evenimentelor din Balcani care au pornit de la inițiativa lui Novak Djokovic de a readuce tenisul pe teren, cu public, și până la testele pozitive ale lui Dimitrov și Coric

Un pas înapoi pentru tenis? Reluarea competițiilor poate fi amânată după apariția cazurile pozitive de la Adria Tour
Dimitrov și Djokovic jucând baschet
  • Prima etapă a Adria Tour s-a disputat în weekend-ul 13-14 iunie, la Belgrad, la clubul liderului mondial din capitala Serbiei, "Novak Tennis Center". Cu 2.000 de spectatori în tribună și măsuri de distanțare socială mai degrabă laxe. Finala a fost câștigată de Dominic Thiem în fața lui Filip Krajinovici
  • O săptămână mai târziu, runda următoare era programată în Croația, la Zadar, cu jucători noi pe lista participanților, Rublev, Cilic, Coric, dar și cu alții care au revenit după Belgrad, Djokovic, Zverev, Dimitrov
  • Sâmbătă la prânz, disputând primul său meci în etapa de la Zadar, Grigor Dimitrov era învins clar de Borna Coric, 4-1, 4-1 în 36 de minute. La finalul partidei, bulgarul a evitat un salut mai efuziv cu adversarul său, limitându-se la a-i întinde pumnul strâns. La fel a procedat cu arbitrul de scaun
  • La puțin timp după aceea, el le-a cerut organizatorilor să fie înlocuit cu o rezervă pentru că "nu se simțea prea bine". Nino Serdarusici a intrat pe teren în locul lui Dimitrov în sesiunea de seară
  • Duminică, meciurile de la Adria Tour s-au desfășurat conform programului, Djokovic și Rublev calificându-se în finală. Când toată lumea era în așteptarea ultimului act, a sosit vestea alarmantă dinspre jucătorul bulgar, aflat deja la reședința sa din Monte Carlo
  • "Vreau să-mi anunț fanii și prietenii că am testat pozitiv în Monaco pentru COVID-19. (...) Acum sunt acasă, în recuperare. Mulțumesc pentru sprijin, rămâneți sănătoși și în siguranță". Mesajul lui Grigor Dimitrov care a declanșat nebunia, însoțit de o imagine a bulgarului pe un pat de spital, purtând o mască de protecție de culoare neagră
  • Finala etapei de la Zadar, dintre Djokovic și Rublev, programată duminică seară, de la ora 21:00, a fost anulată. Directorul evenimentului – și antrenor al lui Novak - , Goran Ivanisevici, și fratele acestuia Djordje au ieșit pe teren și au comunicat decizia publicului aflat în tribune
  • S-a anunțat că participanții la demonstrativ își vor face teste în Croația, aceștia strângându-se în cursul serii la Institutul de Sănătate Publică din Zadar, unde au fost preluați de medicul epidemiolog șef, Alan Medic
  • "Novak nu a avut niciun fel de simptome, la fel cei din anturajul său, inclusiv staff-ul tehnic, așa că nu se vor testa acum", se arăta într-un comunicat al organizatorilor difuzat duminică. "După ce va ajunge acasă, la Belgrad, va lua legătura cu un epidemiolog și va urma procedura"
  • Luni dimineață, Borna Coric comunica și el, printr-o postare pe rețelele de socializare, că este infectat cu noul coronavirus. "Vreau să mă asigur că toți cei cu care am fost în contact în ultimele zile își vor face testul! Îmi pare rău pentru răul pe care e posibil să-l fi cauzat! Mă simt bine și nu am simptome", a scris jucătorul croat
  • Alte rezultate pozitive au primit antrenorul lui Grigor Dimitrov, Christian Groh, și fizioterapeutul lui Novak Djokovic, Marko Paniki. De asemenea, site-ul Tennismedia a revelat ieri că un alt membru al echipei lui Dimitrov, Algis Hristov, fizioterapeut, a testat pozitiv, el călătorind cu bulgarul în Serbia
  • La Zadar s-au făcut 22 de teste celor implicați în Adria Tour, 3 ieșind pozitive
  • Ajuns la Belgrad de la Zadar ieri, în jurul prânzului, Novak Djokovic și-a făcut testul pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, conform SportKlub 
  • "Voi intra în autoizolare de 14 zile, chiar dacă testul meu este negativ. Dacă vor apărea schimbări, vă voi informa" a fost anunțul făcut de Marin Cilic, participant în etapa de la Zadar a Adria Tour
  • După ce a primit rezultatul negativ al testului, Andrei Rublev a comunicat și el că se va supune unei carantine voluntare de 14 zile. "Este o problemă globală, ne afectează pe toți. Trebuie să ajutăm la reducerea răspândirii virusului", a precizat el pe Twitter
  • Alexander Zverev a anunțat că el și echipa sa au primit rezultatele testelor pentru COVID-19 și că au ieșit negative. "Îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am supus unui potențial risc jucând acest circuit. Mă voi supune regulilor de autoizolare și mă voi testa periodic în continuare", a scris Sascha.

Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Citește și alte știri din tenis

Nick Kyrgios îl pune la zid pe Djokovic după cazurile de COVID-19 de la turneul sârbului: „O decizie idioată, Novak! Uite ce s-a întâmplat”

Djokovic s-a testat la Belgrad » Cilic, Zverev și Rublev intră în izolare timp de 14 zile

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează