SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Victoria Azarenka a leşinat din cauza unei comoţii!

Articol de GSP - Publicat joi, 02 septembrie 2010 00:00

Victoria Azarenka, favorita zece de la turneul de Grand Slam de la US Open, a abandonat în turul doi, după ce a leşinat în timpul meciului cu Gisela Dulko.

Bielorusa a primit îngrijiri medicale, apoi a fost scoasă de pe teren într-un scaun cu rotile şi a fost transportată la spital pentru mai multe investigaţii.  Condiţiile extreme de joc, cu temperaturi de peste 35 de grade celsius şi umiditatea crescută au fost considerate principalele cauze pentru leşinul Victoriei. Însă, pe parcursul serii, Azarenka a făcut o declaraţie cu privire la starea sănătăţii.

"Înainte de a intra pe teren, am căzut şi în sala de gimnastică în timp ce alergam pe bandă. M-au văzut medicii echipei şi erau pregătiţi să mă monitorizeze. M-am simţit rău încă de la începutul partidei, aveam o durere de cap îngrozitoare şi tremuram. Mai mult aveam tulburări de vedere şi mă simţeam slăbită. La spital am făcut cîteva teste şi am fost diagnosticată cu o comoţie uşoară", a declarat Victoria Azarenka.

Bielorusa s-a prăbuşit pe teren în momentul în care servea la scorul de 1-5, 15-30, după 34 de minute de joc disputat pe o temperatură ridicată. În turul următor, Gisela Dulko, care a profitat de abandonul sportivei din Belarus, o va întîlni  Anastasia Pavliucenkova (Rusia, nr. 20).

Vezi video din timpul partidei dintre Azarenka şi Dulko!

foto: reuters

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează