SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

VIDEO Ilie Năstase și John McEnroe, protagoniști în cel mai mare scandal din istoria US Open » Arbitrul a fost înlocuit, iar fanii au fost blocați de poliție

Articol de GSP - Publicat joi, 22 august 2019 15:35

Ilie Năstase și John McEnroe au fost protagoniștii celui mai controversat meci din istoria US Open, scrie New York Times într-un articol care prefațează competiția din acest an. 

  • Tragerea la sorți a tabloului de la US Open are loc astăzi, de la 19:00, liveTEXT pe GSP.ro

Întâlnirea a avut loc în 1979, pe Louis Armstrong Stadium, și s-a soldat cu victoria americanului, scor 6-4, 4-6, 6-3 6-2. Meciul s-a soldat cu un abandon, cu întoarcerea deciziei, îndepărtarea arbitrului de scaun și îmbrânceli între spectatori.  

„Am simțit furnicături toată ziua. Era ceva nou să joci meciuri seara, era oarecum amuzant. Oamenii terminau munca și se puteau relaxa puțin, puteau bea câteva pahare și chiar să se amețească. Asta s-a cam întâmplat. 

Năstase a fost un jucător grozav, dar era un caracter aparte. Fie îl iubeai, fie îl urai. Mulți aveau boală pe el. În meciul ăla a observat rapid că lucrurile nu decurg în favoarea lui, așa că a încercat să ducă totul la limită. Eu nu am reacționat. E unul dintre meciurile în care m-am comportant cel mai bine din carieră”, a început McEnroe povestea.

„Nasty” și-a făcut numărul :)

Intriga poveștii a început în setul patru, la 2-1 pentru american. Inexplicabil, Năstase a mers către spatele terenului și a rămas acolo. „Eram obosit. Aveam 33 de ani și nu mai jucam atât de des. El avea 20. A trebuit să apelez la tot felul de trucuri”. 

Arbitrul de scaun l-a avertizat pe român, apoi a trecut la fapte. I-a luat un punct, apoi un game pentru comportament nesportiv. Imediat după anunț, fanii au răbufnit. Au strigat în cor ca scorul să revină la cel dinaintea penalizării. Au aruncat cu obiecte spre scaunul arbitrului, unii încercând chiar să intre pe teren. Poliția a fost nevoită să intervină.  

Nici intervenția șefilor turneului nu a calmat situția. Năstase refuza să servească, dând vina pe zgomotul infernal. Arbitrul de scaun i-a oferit 30 de secunde pentru a servi, apoi a anunțat finalul partidei!

Spectatorii au înnebunit în tribune, după cum afirmă chiar Năstase. Unica soluție a fost înlocuirea lui Frank Hammond, omul care a oficiat partida, și revenirea la scorul de pe teren, fără penalizări. „Nasty” a pierdut în final partida.

Filmul meciului dintre Năstase și McEnroe

„Voiam să îl trag una în figură. Simțeam că a făcut scamatorii pe întreaga durată a meciului, că și-a bătut joc de competiție”  
- John McEnroe

Vezi și:

Decizie radicală luată de americani » Ce se întâmplă cu arbitrul Carlos Ramos după conflictul cu Serena Williams de anul trecut

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (2)
174829423551423
Florea Cristi  •  24 August 2019, 13:17

istoria i-a dat dreptate lui nastase.in zilele de azi dupa 2, 3 seturi jucatorii au dreptul la o pauza de citeva min.sa fi mai iubit decat un american la u.s.open asta da performanta.

869192929839265
Dragos Bargaoanu  •  22 August 2019, 18:14

Comportament demn de un general al armatei române!!! *** a avut ideea năroadă de a-l face p'ăsta general???? Comportament de ***! Până nu-și pune ***, nu de simte bine!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează