SPORTURI  »  VOLEI  »  VOLEI

Bis Galaţi!

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 mai 2008 00:00

Titlul de campioană e pentru a doua oară consecutiv în oraşul de pe malul Dunării.

Metal a devenit campioana României în 2008 şi a păs­trat trofeul cucerit sezonul trecut. În meciul al treilea al finalei, echipa din Galaţi a învins pe teren propriu pe Dinamo Bucureşti cu 3-1(-15, 21, 23, 23) şi s-a impus la ge­ne­ral cu 3-0 în ultimul act care s-a disputat după regula “cel mai bun din cinci întîlniri”. “Sîntem bu­cu­­roa­se că am reuşit să dăm satis­fac­ţie încă o dată su­porterilor din acest oraş. Fericirea este la fel de mare ca şi în urmă cu un an. Am cre­zut că n-o să am emoţii în acest meci, dar ele s-au văzut”, spus Alina Albu.

Metal a reuşit şi în acest an, la fel ca în 2007, să facă eventul, elevele lui Zoran Terzici fiind şi deţinătoarele Cupei României. La finalul meciului, pe lîngă medalia de campioană, Maja Ognjenovici a primit şi trofeul de cea mai bună jucătoare a întregului sezon, din partea Radio România.

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Superliga
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți


Comentarii (5)
 •  27 Mai 2008, 14:12

felicitari si tineti-o tot asa!!!un fost csu

 •  10 Mai 2008, 12:43

Pacat ca a avut loc finala de campionat national si e pe undeva pe la sfarsitul paginii un reportaj de 3 randuri...asta nu arata interesul publicului ci mai degraba indolenta jurnalistilor.

 •  10 Mai 2008, 11:25

Bravo Galati !!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează