SPORTURI  »  VOLEI  »  DEZBATERE

Performanță sau discriminare în sport? O regulă de la juniori e interpretată diferit » CNCD: "Restricție!". Sportul: "Protecție!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2015 11:59

Un scandal de la volei, despre care Gazeta Sporturilor relatează azi pe larg în ediția tipărită, a relansat o discuție foarte mare despre restricțiile pe care sportul le stabilește.

Norma FR Volei de a folosi o jucătoare de gabarit şi minimum trei de vîrsta categoriei la junioare a fost considerată discriminatorie în unanimitate şi sancţionată contravenţional de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Decizia a venit în urma unei petiții semnate de Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I.

Cele trei mari direcţii criticate în petiţie au fost:
1. Folosirea unei jucătoare de gabarit, minim 1,78 m;
2. Introducerea în teren, concomitent, a minimum trei jucătoare de vîrsta categoriei şi nu mai tinere;
3. Deosebiri între desfăşurarea competiţiei la masculin şi feminin, tema discuţiei fiind diferenţierea între sexe.

În replică, Federațiile de Volei și de Handbal susțin că nu e vorba despre nici o discriminare, ci de măsuri care sprijină performanța:

- "Aceste criterii votate în Adunarea Generală ajută, sînt propice dezvoltării voleiului de performanță, pentru că nu e un sport de masă", e răspunsul FR Volei.

- "Și noi avem asemenea măsuri care să-i protejeze pe micuții handbaliști.  Un jucător care nu a împlinit 16 ani nu poate evolua la seniori. În plus, la fiecare categorie de vîrstă există  limite şi reguli speciale", a precizat Remus Drăgănescu, fost secretar general al FRH.

Citește în ediția tipărită a Gazetei, acum disponibilă la chioșcuri și pe platforma digitală - AICI, mai multe amănunte și reacții din acest scandal care a stîrnit discuții aprinse în lumea sportului de la noi.

Tu ce crezi? Cine are dreptate în acest conflict? CNCD și contestatarii sau Federațiile și cei care aprobă regulile?

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
asystel
asystel  •  04 Iunie 2015, 00:36

I-as recomandat domnului George Peicea sa nu mai emita opinii despre volei si in special despre profesori/antrenori. Il asigur pe acest ARUNCATOR DE SAGETI( sau presedinte la FR DARTS) ca nu participa nimeni la competitii cu fete de 10-12 ani si ca nimeni nu-si bifeaza salariul . Noi, antrenorii de la juniori, suntem in mare majoritate devotati performantei si nu cred ca asteptam pomana din ziua de salariu (salariul unui dascal din performanta este intre 1000 si 1800 lei).Si mai este o diferenta uriasa, profesorul de educate fizica inchide taraba vineri la 12 si se intoarce luni la scoala, iar noi lucram tot weekendul......salariile fiind egale.

asystel
asystel  •  04 Iunie 2015, 00:24

Am cumparat ziarul si am citit declaratia lui George Peicea (cica e fost membru in comisia de apel......va spun la final cine e individual asta) care a declarat : "CRITERIUL NU E ABERANT.DIN 100 DE FETE DE 1.90, 90 IES VOLEIBALISTE.Din 100 de fete de 1.80 doar 20.Criteriul varstei e stabilit din alt motiv.95% din sportive provin de la CSS-uri. Unde exista grupe de incepatori , avansati si profesionisti(e vorba de grupe de performanta, dar e prea habarnist). Pentru salariu profesorii trebuie sa bifeze un anumit numar de copii (pentru cultura dumnealui ...12 perf, 14 avansati, 16 incepatori).Daca un control vine la antrenament si nu vede decat 2 , profesorul le arata foaia pe care sint trecuti ceilalti 30! Apoi vin turneele de performanta. Foarte multi neavand "profesionisti" aduc pustoaice de 10-12 ani, dorind doar prezenta pentru a-si bifa salariul. Decizia FR Volei nu e aberanta.Combate anomalia, la turneele importante trebuie sa existe doar talente!". Am copiat mot a mot ce a debitat individual asta ....cu mici completari personale. Si acum sa va spun cine este George Peicea: Presedinte Fondator al Federatiei Romane de Darts , Presedinte de onoare al FRDarts . E ca si cum un absolvent de Agronomie de la Spiru Haret ( invatamant la distanta ) s-ar apuca sa vorbeasca despre fizica nucleara.

asystel
asystel  •  04 Iunie 2015, 00:08

- "Aceste criterii votate în Adunarea Generală ajută, sînt propice dezvoltării voleiului de performanță, pentru că nu e un sport de masă"!! Acest lucru este o minciuna ordinara a celor de la FRVOLEI. Am fost la majoritatea Adunarilor Generale din ultimii ani, dar aceste lucruri nu au fost supuse votului. Regulamentul ( folosirea jucatorilor de talie si a celor de varsta esalonului) este stabilit de catre Consiliul Director sau Colegiul Central al Antrenorilor. Atat timp cat aceste regulamente sunt votate de oameni care nu au vazut meciuri de juniori.... de cand s-a inventat mersul pe jos.....nu putem pretinde ca vom avea succes.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează