SPORTURI  »  VOLEI  »  EUROPEAN

video Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar

România - Franța, meci uriaș în „sferturile” Europeanului/Foto: CEV +19   FOTO
România - Franța, meci uriaș în „sferturile” Europeanului/Foto: CEV

Articol de - Publicat marti, 22 septembrie 2026 17:15 / Actualizat marti, 22 septembrie 2026 18:25

România a fost eliminată în sferturile de finală ale Campionatului European, după o înfrângere în 3 seturi, scor 0-3 (16-25, 19-25, 19-25), contra Franței, dubla campioană olimpică. La fel ca în 2023, tricolorii au câștigat în grupe în fața Franței, dar într-un meci eliminatoriu nu au făcut față. Partida de la Sofia s-a încheiat cu victoria trupei lui Andrea Giani, care zboară la Milano, acolo unde vineri, 25 septembrie, va juca în semifinalele EuroVolley.

  • Franța va juca în semifinale fie cu Italia, fie cu Finlanda.

Datorită surprizelor făcute la Campionatul European, România a urcat pe locul 22 mondial și și-a asigurat, într-o mare măsură, prezența la Campionatul Mondial. Tricolorii sperau, însă, la un nou rezultat uriaș în fața Franței, dubla campioană olimpică.

În ciuda unui start promițător, România nu a putut ține pasul cu Franța

România a început meciul cu mult curaj și determinare și s-a ținut aproape de Franța până la jumătatea setului inaugural. Claudiu Dumitru a reușit o fază „a la Brizard”, în timp ce Alexandru Rață și Daniel Chițigoi au lovit de pe cele două extreme.

Franța a jucat foarte bine în zona centrală și, la un moment dat, a reușit să se desprindă, profitând de problemele la serviciu ale adversarei. La 13-16, Sergiu Stancu a cerut primul timp de odihnă și, după încă un punct câștigat de campioana olimpică, a făcut primele schimbări: Sebastian Bratu și David Runcan în locul lui Dumitru și Rață.

La 14-20, Stancu a solicitat încă un time-out și s-a arătat nemulțumit de serviciu. Indicațiile sale n-au avut niciun efect, iar campioana olimpică și-a adjudecat setul întâi cu 25-16.

România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV

+14 FOTO

Sergiu Stancu a rulat lotul, dar Franța a fost prea puternică

Setul secund a început cu Adrian Aciobăniței pe teren, dar cu aceleași greșeli la serviciu. Din tribune s-au auzit fanii noștri, încercând să îi încurajeze pe tricolori, iar startul secvenței a fost din nou echilibrat.

La 6-9, Stancu a cerut un timp de odihnă și s-a arătat deranjat de recepția la serviciu a elevilor săi. La 10-15, el a solicitat încă un timp de odihnă. „Calm, calm, calm”, le-a spus Stancu jucătorilor, după care a avut niște indicații pentru ridicătorul Dumitru.

Franța a continuat să dicteze ritmul și s-a distanțat la 6 puncte, scor 17-11, moment în care pe teren a intrat Tudor Magdaș. Pe serviciul lui Chițigoi, România a recuperat din deficit și s-a apropiat la două puncte.

Aciobăniței și-a asumat un rol de lider, iar Runcan a avut câteva faze frumoase din poziția de fals. Campioana olimpică a știut, însă, să gestioneze finalul și, după două time-out-uri cerute de Andrea Giani, a închis și setul al doilea: 25-19.

România, eliminată de la Campionatul European, după un eșec în 3 seturi

La fel ca în ultimul meci din grupa D, România se vedea condusă cu 2-0 la seturi de Franța, iar perspectivele nu păreau grozave. Întrebarea care se ridica era dacă tricolorii au capacitatea de a reveni a doua oară în 7 zile de la 0-2 la seturi contra unei forțe a voleiului mondial.

Răspunsul nu a venit imediat, dar era implicit, fiindcă România nu a dat impresia că poate pune probleme Franței. Theo Faure a jucat impecabil și l-a provocat pe Sergiu Stancu să ceară time-out, la 8-10.

„E scorul 10-8 și avem 3 erori. Sunt 3 puncte date Franței. Nu putem face așa ceva”, a spus, nervos, antrenorul României. Franța a controlat secvența, a făcut blocaje excelente, în timp ce tricolorii au continuat să greșească la serviciu.

La un moment dat, România s-a apropiat la două puncte, 19-21, și l-a provocat pe Giani să își utilizeze rapid al doilea timp de odihnă. Au urmat patru puncte consecutive pentru Franța, care s-a impus cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19) și și-a luat revanșa.

Liderii învingătoarei au fost Theo Faure (19 puncte) și Francois Huetz (11 puncte). De partea cealaltă, Daniel Chițigoi a reușit 11 puncte.

Rezumatul meciului România - Franța, din „sferturile” EuroVolley:

Final. România - Franța, în „sferturi”: 0-3 (16-25, 19-25, 19-25)

FINAL DE MECI. Franța se impune cu 3-0 și se califică în semifinalele Campionatului European.
19-24. Minge de meci pentru Franța.
19-21. Franța, în controlul setului al treilea, dar Giani cere rapid două time-out-uri pentru a se asigura că elevii lui nu se relaxează.
16-20. Problemele la serviciu ale tricolorilor apar din nou.
14-18. Încă un timp de odihnă al României. Stancu le dă jucătorilor săi indicații legate de cum să stea la blocaj. Între timp, Faure a ajuns la 17 puncte.
13-15. Faure arată că e om și ratează un serviciu. Stancu îl introduce din nou în meci pe Lupu.
10-13. Rață revine pe teren. Runcan rămâne pentru a servi, dar lovitura sa e prea lungă.
9-12. După un blocaj, diferența crește la 3 puncte. Dumitru îl caută des pe Runcan.
8-10. Pe serviciul lui Brizard, Franța se distanțează la două puncte. „E scorul 10-8 și avem 3 erori. Sunt 3 puncte date Franței. Nu putem face așa ceva”, spune, nervos, la time-out, Stancu.
7-8. As pentru Simon Magnin.
6-6. La fel ca în seturile precedente, primele puncte sunt echilibrate.
3-4. Lovitură puternică a lui Huetz, care merge la serviciu.
1-2. Faure o aduce în avantaj pe Franța în debutul setului al treilea.
Startul setului al treilea.

România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
+14 FOTO

Finalul setului secund. 19-25. Franța conduce cu 2-0. Rămâne de văzut dacă România e capabilă să revină din nou de la 0-2, așa cum a făcut-o în meciul din 16 septembrie, din grupa D.
19-23. Vine al doilea timp de odihnă al Franței.
17-23. Victor Asmarandei, voleibalist care a evoluat extrem de puțin la acest turneu, e introdus pe teren.
17-22. Eroare la rotație pentru România, care pierde avântul bun.
16-20. Replică solidă a Franței.
16-18. Tricolorii se apropie la două puncte și încă speră în setul al doilea.
14-17. Trei puncte consecutive pentru România și e rândul lui Giani să ceară time-out.
11-17. Tudor Magdaș e introdus pe teren în locul lui Lupu.
10-15. Un nou timp de odihnă utilizat de Stancu. „Calm, calm, calm”, începe el, după care îi dă indicații ridicătorului Dumitru. „Nu putem juca doar pe jumătate de teren”, spune antrenorul României.
10-13. Jucătorii noștri continuă să servească foarte prost.
6-9. Stancu își folosește primul time-out al setului secund și e nemulțumit de recepția elevilor săi la servicii simple. „N-avem voie să facem câcaturi de-astea”, spune selecționerul României, după care le dă indicații tactice.
6-8. Tricolorii riscă la serviciu și greșesc în mod repetat.
5-5. Rață și Chițigoi o țin pe România aproape de Franța în startul secvenței a doua.
2-2. Bartha aduce egalarea cu o lovitură din zona centrală.
Startul setului secund. Adrian Aciobăniței a fost introdus pe teren în locul căpitanului Bala.

România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
+14 FOTO

Finalul primului set. 16-25. Franța conduce cu 1-0 la seturi.
15-23. Campioana olimpică e aproape de câștigarea primului set.
14-20. Francezii se desprind în această secvență. Un nou timp de odihnă pentru România. „Marea problemă e la serviciu, băieți. Noi trebuie să deranjăm cu serviciul”, le spune Stancu.
13-17. Stancu îi introduce în teren pe Sebastian Bratu și David Runcan în locul lui Dumitru și Rață.
13-16. Rață servește bine, dar Faure lovește impecabil. Urmează doi ași ai lui Magnin. Sergiu Stancu cere time-out și le dă indicații elevilor săi. Nervos că aceștia au mers mai întâi să ceară apă în loc să îi asculte indicațiile, scapă o înjurătură.
11-11. Franța preia mereu conducerea, dar nu izbutește să se distanțeze la mai mult de un punct. Elevii lui Andrea Giani sunt eficienți din zona centrală.
8-8. Primul punct al lui Bartha. Echilibru în setul inaugural.
5-6. Trei puncte consecutive pentru Franța.
5-3. România se distanțează la două puncte, după două faze finalizate de Chițigoi și Rață.
2-2. Dumitru face un punct cu o schemă „a la Brizard” și trece la serviciu.
1-1. Faure și Chițigoi au reușit primele puncte.
Start de meci. Titularii României sunt: Bela Bartha, Claudiu Dumitru, Marian Bala, Alexandru Rață, Ștefan Lupu și Cristian Chițigoi. Franța începe cu Antoine Brizard, Trevor Clevenot, Mathis Henno, Theo Faure, Francois Huetz și Simon Magnin.

UPDATE ora 15:50 » Marian Bala: „Cred că putem obține un rezultat pozitiv”

Suntem fericiți că am ajuns în această fază. La ultimul european a fost la fel. Ne știm unii pe alții, pentru că am jucat de multe ori, și cred că putem obține un rezultat pozitiv. Această echipă are mai multă experiență ca data trecută și cu multă încredere și putere putem realiza asta

- Marian Bala, căpitanul naționalei, la sosirea la sală

UPDATE ora 15:40 » Audiență foarte scăzută în Sofia Arena

Cu 20 de minute înainte de startul meciului, Sofia Arena e aproape goală. Pe transmisia oficială se văd sub 100 de spectatori și câteva steaguri ale României.

Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar
Cum arată Sofia Arena cu 20 de minute înainte de startul partidei România - Franța, din „sferturile” EuroVolley/Foto: CEV

UPDATE ora 15:20 » Jucătorii au ieșit la încălzire

Cu mai bine de o oră înainte de startul meciului, jucătorii celor două echipe au ajuns la sală, s-au schimbat și apoi au ieșit la încălzire. Meciul va începe în 40 de minute

România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: captură Instagram
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
România - Franța, în sferturi la EuroVolley 2026/Foto: CEV
+14 FOTO

UPDATE ora 14:15 » Unde se joacă duelul România - Franța

Meciurile din grupa D a Campionatului European de volei masculin și cele din „optimi” și „sferturi” s-au ținut în Arena 8888 Sofia, în care, de-a lungul anilor, s-au organizat numeroase competiții de volei, gimnastică, lupte libere, baschet, tenis, etc. În 2027, în această sală se va organiza celebrul concurs Eurovision, câștigat în 2026 de Dara, o artistă din Bulgaria, care a concurat cu piesa Bangaranga.

Arena Sofia a fost inaugurată în iulie 2011 și are o capacitate de 12.373 de locuri. Ea a fost construită în doi ani și a costat 47 de milioane de euro. Primul meci jucat în noua arenă din capitala Bulgariei a fost un amical de volei masculin între Bulgaria și Serbia, la care au participat peste 12.000 de spectatori.

Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar
Arena Sofia, plină de spectatori la meciul din „optimi” dintre Bulgaria și Germania/Foto: CEV

UPDATE ora 13:30 » Sebastian Bratu: „Simt și sper că vom ieși învingători”

În ziua meciului, Sebastian Bratu, ridicătorul României, a oferit un interviu jurnalistei Catrinel Oprișiu, care e prezentă la Sofia.

„Nu cred că sunt emoții. Suntem nerăbdători să vină ora meciului. Suntem pregătiți și, cu siguranță, noi vom face tot ce e posibil pentru a trece încă o dată de Franța. Va fi un meci greu, un meci luptă. Ambele echipe își doresc victoria, dar eu simt și sper că vom ieși învingători după partida aceasta. Am avut o grupă puternică și rezultatele spun că am făcut o treabă foarte bună în grupă”, a spus Bratu.

UPDATE ora 13:15 » Legendarul Aurel Drăgan, mesaj pentru voleibaliștii României: „Le transmitem un gând bun”

Într-un interviu pentru Sport Total FM, Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, a dezvăluit că unul din cele mai emoționante mesaje pe care le-a primit după victoria României în fața Ucrainei a venit de la legendarul Aurel Drăgan, campion european în 1963 și triplu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Rapid București.

„Felicitări! Te rog, dacă e posibil, să le spui jucătorilor că și generația noastră le transmite un gând bun și să obțină cât mai multe”, a fost mesajul pe care Drăgan l-a transmis jucătorilor. Cojocaru a afirmat că a vorbit separat cu câțiva jucători, dar că le va spune tuturor marți, după ce vor intra în sală.

Aurel Drăgan a făcut parte din naționala masculină a României care a cucerit aurul european în 1963, acum 63 de ani, ultima oară când țara noastră a găzduit Campionatul European de volei masculin. Originar din Maglavit, de lângă Calafat, fostul voleibalist a avut succes uriaș alături de o echipă de excepție a Rapidului.

Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar
Aurel Drăgan, legendarul voleibalist român/Foto: Facebook (Rapid București)

UPDATE ora 12:15 » Daniel Chițigoi, interviu pentru CEV: „Nu vrem să ne oprim aici”

În dimineața meciului cu Franța, Confederația Europeană de Volei a publicat un material despre Daniel Chițigoi, liderul României la puncte marcate (101). Aflat în Bulgaria, țara în care s-a născut, extrema tricolorilor a vorbit despre familia lui, plină de voleibaliști, despre mentalitatea cu care el și colegii săi au abordat Campionatul European, dar și despre plecarea în Japonia.

Am venit aici crezând în noi - altfel, nu are rost să concurezi. Știam cât de dificil va fi întregul turneu și că nivelul celorlalte echipe va fi ridicat. Dar, pe măsură ce turneul a avansat, încrederea noastră a crescut de la meci la meci. Am început să simțim că putem concura cu oricine dacă ne jucăm jocul.

Poate că din exterior pare un avânt de moment, dar în interiorul echipei a existat întotdeauna încredere, încă de la început. Acum că am ajuns aici, nu vrem să ne oprim

- Daniel Chițigoi

Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar
Daniel Chițigoi, 6 ași în meciul cu Ucraina din „optimi”/Foto: CEV

UPDATE ora 11:10 » Jucătorii Franței, „spionați” de staff-ul României

În dimineața meciului, jucătorii Franței au ieșit la plimbare într-un parc din apropierea hotelului Vitosha din Sofia, acolo unde sunt cazate echipele, și au fost surprinși într-un video publicat pe pagina echipei de volei a României. Antoine Brizard și colegii săi se plimbă prin Parcul Studenților, un parc aflat în Cartierul Studenților, construit în anii '80, perioadă în care Bulgaria era sub regim comunist.

Odată ce șocul cultural inițial se estompează, printre blocurile de locuințe în stil sovietic, Sofia nu este atât de diferită de Cluj, unde naționala Franței a jucat în prima fază a Campionatului European. Oamenii spun „mulțumesc” în franceză, savurează sfârșitul verii pe terase și se bucură de festivaluri cu spectacole de lumini și mașini electrice

- Sofia, descrisă într-un material apărut în cotidianul L'Equipe

Lotul României la Campionatul European de volei masculin:

  • Ridicători: Sebastian Bratu, Claudiu Dumitru

  • Falși: Alexandru Rață, David Runcan

  • Extreme: Adrian Aciobăniței, Marian Bala, Rareș Bălean, Daniel Chițigoi

  • Centri: Victor Asmarandei, Bela Bartha, Ștefan Lupu, Paul Magdaș

  • Libero: Sergio Diaconescu, Carol Kosinski

  • Antrenor: Sergiu Stancu

Rezultatele României la Campionatul European de volei masculin:

Optimi de finală:

  • România vs. Ucraina: 3-0 (25-22, 25-21, 30-28)

Grupa D:

  • România vs. Letonia: 1-3 (24-26, 25-18, 21-25, 24-26)

  • Elveția vs. România: 1-3 (21-25, 23-25, 25-13, 20-25)

  • România vs. Germania: 2-3 (22-25, 23-25, 25-22, 25-15, 13-15)

  • România vs. Turcia: 3-1 (25-19, 25-21, 20-25, 25-18)

  • Franța vs. România: 2-3 (25-16, 27-25, 20-25, 33-35, 12-15)

Lotul Franței la Campionatul European de volei masculin:

  • Ridicători: Antoine Brizard, Amir Tizi-Oualou

  • Falși: Stephen Boyer, Theo Faure

  • Extreme: Trevor Clevenot, Antoine Pothron, Mathis Henno, Noa Duflos-Rossi

  • Centri: Mousse Gueye, Francois Huetz, Daniel Iyegbekedo, Simon Magnin

  • Libero: Benjamin Diez, Luca Ramon

  • Antrenor: Andrea Giani

Rezultatele Franței la Campionatul European de volei masculin:

Optimi de finală:

  • Franța vs. Portugalia: 3-0 (25-21, 25-22, 25-21)

Grupa D:

  • Franța vs. Elveția: 3-0 (25-23, 31-29, 25-21)

  • Franța vs. Turcia: 3-0 (25-19, 25-20, 25-19)

  • Letonia vs. Franța: 1-3 (12-25, 16-25, 25-22, 13-25)

  • Franța vs. Germania: 3-0 (25-21, 25-17, 25-19)

  • Franța vs. România: 2-3 (25-16, 27-25, 20-25, 33-35, 12-15)

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Superliga
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”
Superliga
Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Superliga
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!

Comentarii (20)
utilizator șters
utilizator șters  •  23 Septembrie 2026, 22:28
Postat de wittman68 pe 23 Septembrie 2026, 21:59

Odată ce cresc numărul țărilor practicante rezonabil, decent, și lupta pt primele locuri devine mai aglomerata, echilibrată și mai densa numeric. Nu mai pot fi socotite multe surprize. La gimnastică mă refer similar cu handbal , că au apărut mai multe echipe pe harta, și performeri ca atare, mai multa concurenta. Da, s au schimbat și alegerile, opțiunile în viața la noi. Și alte țări fac alegeri, opțiuni, dar optează pt sport mai mult și intens că la noi. Că face parte din cultura lor. Dar practicanți de sport la noi sunt prea putini și în general fara o cardinală continuitate. La asta mă refer ca dezinteres. Și implicit dublat de ambiție serioasă. Ce spui tu că se întâmplă la gimnastică era un fenomen aparte, condamnat, dinspre tutelari, antrenori asupra sportivilor. Eu mă refer la ambiția strict a sportivilor pt a face performanță, fara abuzuri, constrângeri, ci absolut liber. Da, la volei e o perspectivă bună, este și o generație cu calități, și o gestionare bună la federație. Sunt și alte sporturi unde e un traseu bun, la unele chiar consolidat. Și asta ne bucură. Tenis de masă, canotaj, scrimă, înot, șah. Din păcate sunt și sporturi importante, aici era ideea, a căror revenire e greu credibilă, chiar și pt moment, punctual. Vom vedea.

Ca tot am adus in discutie gimnastica, cred ca e unul din sporturile cele mai sugestive care cumva ne da amandurora dreptate. Intr-adevar la gimnastica cand te uiti pe clasamentele pe medalii la campionate mondiale, JO, nu mai vezi ca pe vremuri, in gimnastica feminina de pilda, 4-5 natiuni medaliate si atat. Vezi vreo 10. Ceea ce confirma ce spui tu. Dar, si e un mare dar, singura care a disparut de-acolo e Romania. Din cele 4 puteri clasice, SUA e inca in top, Rusia si dupa 4 ani de absenta a revenit si a dominat Europenele, China ramane o forta pe aparatele pe care si le-a consolidat. Adica da, tari ca Italia, Marea Britanie, Olanda, Brazilia, Canada, au inceput sa ciupeasca cate-o medalie marilor puteri, dar cumva au ramas in urma lor indiferent de gradul de progres si poate le si rivalizeaza intr-o anumita masura, dar au ramas si natiunile "clasice" acolo in top. Problema Romaniei n-a fost dezvoltarea celorlalte natiuni, care ar fi dus de la 8 medalii uzuale la 5, sa zicem, dar sa ajungi la 0 deja nu mai are nicio legatura. Ca te-au intrecut Italia, Franta, Marea Britanie si echipa neutra la ultimul European poate fi de inteles. Ca te-au intrecut Spania si Ungaria... s-or fi dezvoltat, dar la un nivel la care le intreceam cu echipa a treia acum 15 ani. Bine, de fapt sunt si alte chesituni, ca potential Romania avea echipa de top 5 la Europene anul acesta, asta facand abstractie de cazul Barbosu, dar cand nu vin la lot 2 din primele 5 gimnaste din tara, e greu.

wittman68
wittman68  •  23 Septembrie 2026, 22:05
Postat de utilizator șters pe 23 Septembrie 2026, 21:33

La ce te referi prin situatia din gimnastica? Da, concurenta e mai mare prin cresterea numarului de natiuni practicante, adevarat, valabil cam in toate sporturile. Dar asta e pana la punctul in care dispari complet. Repet ce am spus, cresterea concurentei te face sa-ti fie mai greu sa castigi un campionat mondial de 3-4 ori la rand, dar cu o echipa competitiva si cu jucatori de elita, tot te vei bate in fazele finale. Nu mai existi cand nu mai dispui de conditii de performanta. Si la volei concurenta e alta decat acum 40 ani, iar echipa Romaniei nu e la nivelul de atunci, dar totusi leaga 2 sferturi de campionate europene, cu o concurenta mai mare dpdv numeric. Legat de ambitia de a face performanta, pe undeva e si normal sa se schimbe prioritatile si hai sa recunoastem, nici nu e chiar sanatos ca ambitia sa fie cum era in unele sporturi in vremurile acelea. Ca tot ai dat exemplu gimnastica. Nu trebuie sa fie o obsesie. Doar ca in Romania (ca si in alte state din zona), s-a mers intr-o extrema opusa, ceea ce nici asta nu e sanatos, una de dezinteres total. Si nu din cauza lipsei ambitiei, ci a lipsei de "recrutari" si de promovare. Tu de pilda mi-ai spus ca ai fost sportiv de performanta. Eu personal regret ca nu am ajuns, dar ambitia mea de a face sport a aparut mult prea tarziu ca sa mai depinda de mine. Era altceva pentru multi care regreta ca n-au avut ocazia asta, daca se si insista putin sa incerci copiii la diferite sporturi.

Referitor la cultura precară a sportului la noi, a dezinteresului,( și acum vei înțelege ce sport practic), este în desfășurare la Samarkand acum olimpiada de șah. Ea se ține din 2 in 2 ani. La masculin România este pe un loc fruntaș, după 7 runde, cu 3 victorii și 4 egaluri, deși nu aliniem cel mai competitiv lot. Sunt 205 participante. Și fetele stau bine, similar , cu 5 victorii și 2 înfrângeri. Este o competiție grandioasa, intens mediatizata. Dar nu și la noi, după cum îți dai seama.

wittman68
wittman68  •  23 Septembrie 2026, 21:59
Postat de utilizator șters pe 23 Septembrie 2026, 21:33

La ce te referi prin situatia din gimnastica? Da, concurenta e mai mare prin cresterea numarului de natiuni practicante, adevarat, valabil cam in toate sporturile. Dar asta e pana la punctul in care dispari complet. Repet ce am spus, cresterea concurentei te face sa-ti fie mai greu sa castigi un campionat mondial de 3-4 ori la rand, dar cu o echipa competitiva si cu jucatori de elita, tot te vei bate in fazele finale. Nu mai existi cand nu mai dispui de conditii de performanta. Si la volei concurenta e alta decat acum 40 ani, iar echipa Romaniei nu e la nivelul de atunci, dar totusi leaga 2 sferturi de campionate europene, cu o concurenta mai mare dpdv numeric. Legat de ambitia de a face performanta, pe undeva e si normal sa se schimbe prioritatile si hai sa recunoastem, nici nu e chiar sanatos ca ambitia sa fie cum era in unele sporturi in vremurile acelea. Ca tot ai dat exemplu gimnastica. Nu trebuie sa fie o obsesie. Doar ca in Romania (ca si in alte state din zona), s-a mers intr-o extrema opusa, ceea ce nici asta nu e sanatos, una de dezinteres total. Si nu din cauza lipsei ambitiei, ci a lipsei de "recrutari" si de promovare. Tu de pilda mi-ai spus ca ai fost sportiv de performanta. Eu personal regret ca nu am ajuns, dar ambitia mea de a face sport a aparut mult prea tarziu ca sa mai depinda de mine. Era altceva pentru multi care regreta ca n-au avut ocazia asta, daca se si insista putin sa incerci copiii la diferite sporturi.

Odată ce cresc numărul țărilor practicante rezonabil, decent, și lupta pt primele locuri devine mai aglomerata, echilibrată și mai densa numeric. Nu mai pot fi socotite multe surprize. La gimnastică mă refer similar cu handbal , că au apărut mai multe echipe pe harta, și performeri ca atare, mai multa concurenta. Da, s au schimbat și alegerile, opțiunile în viața la noi. Și alte țări fac alegeri, opțiuni, dar optează pt sport mai mult și intens că la noi. Că face parte din cultura lor. Dar practicanți de sport la noi sunt prea putini și în general fara o cardinală continuitate. La asta mă refer ca dezinteres. Și implicit dublat de ambiție serioasă. Ce spui tu că se întâmplă la gimnastică era un fenomen aparte, condamnat, dinspre tutelari, antrenori asupra sportivilor. Eu mă refer la ambiția strict a sportivilor pt a face performanță, fara abuzuri, constrângeri, ci absolut liber. Da, la volei e o perspectivă bună, este și o generație cu calități, și o gestionare bună la federație. Sunt și alte sporturi unde e un traseu bun, la unele chiar consolidat. Și asta ne bucură. Tenis de masă, canotaj, scrimă, înot, șah. Din păcate sunt și sporturi importante, aici era ideea, a căror revenire e greu credibilă, chiar și pt moment, punctual. Vom vedea.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează