Antrenor cu nume pentru Dinamo

Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 18 mai 2023 16:57 / Actualizat joi, 18 mai 2023 18:02

Stelian Moculescu (73 de ani) va conduce din sezonul viitor echipa masculină de volei a clubului din Ștefan cel Mare, reputatul tehnician, care are în palmares 20 de titluri în Germania și o Ligă a Campionilor, nu a mai antrenat până acum o echipă de club din România

Echipa masculină a clubului Dinamo are 19 titluri de campioană în palmares, dar ultimul a fost cucerit în 1995. Are trei Cupe ale Campionilor, ultima în 1981. În actuala ediție a Diviziei A1, s-a clasat pe poziția a patra, în urma celor de la Arcada Galați, Steaua și Craiova.

Pentru a reveni în elita voleiului masculin autohton, Dinamo și-a luat un antrenor cu un CV impresionant, un tehnician recunoscut la nivel internațional, cu multe rezultate.

Numele lui este Stelian Moculescu, antrenor cu 20 de trofee de campion în Germania și cu o Ligă a Campionilor, cucerită în 2007 cu VfB Friedrichshafen, echipă pe care antrenat-o din 1997 până în 2016. A fost selecționer al echipei Germaniei (1999–2008), Austriei (2008–2012) și României (2017–2018).

Eu vreau să dau ceva înapoi, pentru că eu am învăţat în România. Îmi face plăcere. Mă doare sufletul când mă gândesc ce nivel am avut şi unde am ajuns" - Stelian Moculescu

Născut la Brașov, Moculescu a copilărit în Timișoara. „Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Am crescut fără televizor, fără alcool, fără ţigări, fără jocuri. Aveam sport, fete. Ţara asta ar putea fi nemaipomenită dacă ar fi altfel condusă. Ar putea fi ca Elveţia, ca Austria", spunea Moculescu în 2011, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Diferențe între România și Germania

În 1972, după Jocurile Olimpice de la Munchen, Moculescu a ales să rămână în Germania. „Sunt în situaţia, plăcută pentru mine, să am două rădăcini, o rădăcină românească, o rădăcină nemţească. Românul e o fire mai deschisă, mai veselă, mai optimistă. Românul are mai mult fler, se ghidează mai mult după burtă decât după cap. Asta e o calitate foarte bună, după părerea mea.

Antrenor cu nume pentru Dinamo: „Vreau să dau ceva înapoi, pentru că eu am învăţat în România”

Stelian Moculescu sărbătorind cucerirea Ligii Campionilor în 2007 cu VfB Friedrichshafen

Germania e mare, sunt situaţii diferite. În primul an, când am locuit la Münster, nu m-am acomodat deloc. Stăteai cu ei, seara, la o bere, şi dimineaţa nu te mai cunoşteau. În schimb, în Bavaria, la Munchen, a fost o cu totul altă viaţă. De oraşul acesta m-am îndrăgostit. Am stat 25 de ani la Munchen, apoi am plecat la Friedrichshafen. N-aş fi vrut să plec niciodată din Munchen", sublinia antrenorul.

„Nu aveam nicio perspectivă”

De ce a ales să plece? „Mi-am pregătit plecarea. Au fost şi motive personale, dar şi argumente ce ţin de structura societăţii. Eu nu am fost niciodată un adept al socialismului, al comunismului. Nu am fost membru de partid. Am fost ultimul din clasă care a devenit pionier, am fost ultimul făcut utecist. Eu am avut un bunic care mi-a explicat viaţa", mărturisea Moculescu.

Apoi a detaliat: „Eu am văzut cum se dezvoltă situaţia în 1970-1971, după vizita din China. Nu aveam nicio perspectivă. Sportul e una, dar viaţa e alta. Există şi o viaţă fără sport, iar bunicii mei, fiind de origine germană, doreau să plece şi cineva trebuia să fie deschizător de drum. Eu am făcut-o pentru mine. Nici bunicii mei n-au ştiut, nici mama. Au bănuit ei, cel puţin mama a bănuit".

Stelian Moculescu ridicat pe brațe de cei pe care i-a dus spre titlu în Germanai FOTO Imago Images

Pașaport suspendat

Moculescu a crescut alături de mama și de bunici, părinții săi despărțindu-se când avea un an. Tătăl lui a fost deținut politic la Jilava. „A fost nebun şi a început să scrie nişte pamflete. A împărţit fluturaşi prin oraş. Nu ştiu localitatea. Am avut puţine contacte cu tatăl meu, l-am întâlnit de cinci ori în viaţa mea, cred că a lucrat la Bicaz. L-au distrus în închisoare, a ieşit o epavă. A stat 7 ani închis, mi-a povestit cum a fost pe acolo. Iniţial a fost condamnat la moarte, apoi a fost amnistiat".

Un singur prieten a știu de intenția lui de a rămâne în Germania. Am avut un prieten bun, care a ştiut că nu mă mai întorc. M-a ajutat, apoi a ajutat-o şi pe mama. Atunci puteai să fii foarte mândru că ai un om care nu te toarnă. Nu m-am pregătit cu nimic. Eu am plecat în Germania fără nimic, pentru că mi-era frică să-mi scot bani. Nici nu am avut bani. Am vrut să evit orice problemă.

Eu n-am avut paşaport doi ani de zile, fiindcă m-a turnat cineva că plec. Am avut probleme mari. În 1971 mi-au luat paşaportul, n-am putut să merg nici la Europene, nici la turneul preolimpic de la Munchen. M-a turnat un amic, ştiu cine este, fost antrenor de volei. Numele n-are importanţă. E bătrân, nici nu ştiu dacă mai trăieşte, l-a bătut Dumnezeu. Ajunge, nu mai trebuie să-l bat şi eu", a dezvăluit Moculescu pentru Gazeta Sporturilor.

Totuși, cum de a mers la JO de la Munchen? „Da, eram un jucător cât de cât util. Dobincă, preşedintele federaţiei, s-a zbătut să-mi facă rost de paşaport".

Începuturi dificile

Nu i-a fost ușor la început, dar voleiul l-a ajutat, însă nu financiar. „Voleiul, în Germania, era un sport amator. În primul an n-am primit niciun ban. Eu am lucrat ca să mă întreţin, ca ajutor de zidar, am construit case la Münster. Primul meu salariu l-am primit într-o pungă, erau 725 de mărci şi 25 de pfeningi.

Era un căcat, pentru că trebuia să plăteşti 350 de mărci chirie. Am lucrat acolo două luni. Mă sculam la cinci dimineaţa, mă duceam pe şantier. La 19:30 terminam, mă duceam de la 20:00 la 22:00 la antrenament. Am fost praf după două luni, mă gândeam să mă las de volei. N-aveam un plan. Atunci am primit un post de desenator tehnic".

A regretat în vreun moment că a ales Germania? „Niciodată! Am mai stat la Münster până în iunie, când am plecat la Munchen, unde am lucrat la o firmă care făcea drumuri. Eram muncitor necalificat. Fiind voleibalist, am avut noroc, am stat doar la birou, desenam profiluri, făceam măsurători.

M-a întâlnit şeful firmei, m-a întrebat cine sunt. I-am spus că am jucat volei la Olimpiadă. <Interesant!>, a exclamat. M-a întrebat dacă nu vreau să lucrez la laboratorul unde se analiza compoziţia bitumului. I-am zis că nu mă pricep. <Nicio problemă, te învăţ>. mi-a răspuns. Am fost reciclat. Apoi am construit terenuri de fotbal, de golf. Eu am lucrat până în 1987. Am jucat şi volei, primeam 200-300 de mărci"

Rezultatele sportive au urmat și de acolo calea i-a fost deschisă. „Am fost campionul Germaniei. În 1987 am primit oferta de a pregăti Germania, din acel an sunt antrenor profesionist. Am câştigat peste 40 de trofee în Germania şi Austria. În România am ieşit doar campion de juniori, în 1968, e singurul titlu. Nu a existat echipă, la care am jucat sau pe care am antrenat-o, să nu fi câştigat un titlu cu ea. Toate echipele înainte nu câştigaseră nimic şi după ce am plecat n-au mai câştigat nimic".

Stelian Moculescu pe vreamea când era voleibalist FOTO Imago Images

Nu ştiu ce e mai important. Ştiu să mă port cu oamenii. Pe vremea mea, în România, nu se ştia, văd că şi acum e greu. Eu nu am băgat un jucător în pizda mă-sii, nu i-am zis "Bă boule!". Partea socială mă ajută, mă pricep un pic şi la sport" - Stelian Moculescu

Nu spun că o echipă trebuie condusă ca o familie. Dacă familia merge bine, toţi sunt mulţumiţi. Dacă oamenii sunt mulţumiţi, e uşor pentru mine. Dacă doar eu sunt mulţumit, e greu, nu reuşeşti să faci treabă. Oamenii trebuie să aibă plăcerea să lucreze, să ştie de ce fac şi să le explic cum să facă. Dacă ştii să faci lucrurile acestea, viaţa de antrenor e mai uşoară"- Stelian Moculescu