FOTBAL  »  Superliga  »  CS OTOPENI - GAZ METAN 2-0

Debut pentru "centralul" Georgian Ionescu

Articol de GSP - Publicat luni, 29 septembrie 2008 00:00

La 30 de ani, pe care i-a împlinit pe 30 ianuarie, arbitrul buzoian Georgian Ionescu a debutat ieri în prima ligă la meciul de la Ploieşti, dintre cele două echipe care au promovat în acest sezon divizia secundă. N-a făcut greşeli majore, a acordat două cartonaşe galbene, cîte unul de fiecare parte, şi la final a primit felicitări din partea ambelor echipe.

Primul gol pentru Scarlatache
Cel mai bun jucător de pe teren a fost aseară fundaşul gazdelor, Adrian Scarlatache (foto), autor al unei pase decisive la prima reuşită a Otopeniului şi al golului care a închis tabela. Pentru fostul fundaş al lui Dinamo a fost primul gol în Liga I, meciul de aseară fiind al 65-lea pe prima scenă, acolo unde a debutat într-un meci Pandurii Tg. Jiu - Farul 1-2, disputat în august 2005.

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga

FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci

Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri

Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special

FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (4)
 •  29 Septembrie 2008, 10:08

Cum nimic? A dat titlu. E drept ca nu intelegi nimic dar tot e ceva...

 •  29 Septembrie 2008, 09:57

Ce salariu primesti? Vreau sa ma angajez si eu:)) Nu fac nimic si primesc bani. Foooarte tare=))

 •  29 Septembrie 2008, 09:37

ha ha ha ce articol...doamne...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează