FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, 1 NOIEMBRIE, ANTENA 1, ORA 21:00

Sold: 2 lei şi 20 de bani

Articol de - Publicat luni, 27 octombrie 2008 00:00

Aceasta este suma pe care "cîinii" o au în cont în momentul de faţă, conform declaraţiilor lui Vasile Turcu

Echipa e pe primul loc, dar scandalurile sînt la ele acasă în Ştefan cel Mare, chiar la vîrf! Vasile Turcu a continuat ieri atacurile la adresa lui Nicolae Badea, susţinut de Gigi Neţoiu, la toate emisiunile TV la care au intervenit. "Eu am vrut să facem o strategie pe termen lung la Dinamo, dar Badea nu ne dădea acţiunile, deşi le plătiserăm cu toţii. A avut 11 ani la dispoziţie să facă ceva pentru club şi nu a făcut nimic, în afară de a poza în mare conducător. Să-i lase pe alţii!", a lansat Neţoiu prima săgeată. Turcu a preluat ştafeta: "Eu şi Borcea sîntem fraierii care investim, iar Badea conduce pe banii noştri. El finanţează UTA, are alte treburi, la Dinamo nu bagă bani. Dacă noi doi nu am mai investi, Dinamo ar intra în faliment. În acest moment avem 2 lei şi 20 de bani în cont!".

"O MARE RUPTURĂ"
Subiectul cooptării unor noi acţionari în conducerea dinamovistă a aprins spiritele. "Negoiţă zice că a vorbit cu Badea să vină ca acţionar. Păi, ce, nu mai are Dinamo acţionari? În iarnă, cînd am vrut eu să revin, Badea nu avea timp să vorbim despre asta", a acuzat Comandantul, completat de Turcu: "Trebuie întrebaţi întîi foştii acţionari dacă vor să revină, apoi să aducem alţii noi". Concluzia i-a aparţinut tot actualului vicepreşedinte dinamovist. "E o mare ruptură. Dacă nu vor spune toţi ce au de gînd să facem, e grav. Cînd nu ai rezultate şi nu eşti capabil să conduci, îţi dai demisia!". Nicolae Badea nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile.

GIGI NEŢOIU, ex-acţionar Dinamo
"Julio Cesar nu venea la Dinamo dacă avea valoare. Niculescu, Petre, Mărgăritescu, Moţi nu trebuiau lăsaţi să plece. Cînd cel mai bun de pe teren e portarul, ai o mare problemă!"
Vezi aici intervenţia telefonică a lui Neţoiu la GSP TV

NICOLAE BARA, ex-finanţator UTA
"Nu e vorba de nici un sprijin al lui Nicolae Badea la UTA, au fost discuţii în primăvară. Nu s-au materializat. Sînt atacuri bine orchestrate pe alte criterii"

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (8)
 •  27 Octombrie 2008, 12:43

problema este ce face Dinamo in Europa?Puteti sa luati 10 ani campionatul, dar in Europa nici macar potai nu sunteti!!!Apropos ce mai face echipa NEC?Macar sa fiti eliminati de echipe mai bune...Ciocu mic, dragi catelusi!

 •  27 Octombrie 2008, 10:21

eu propun sa plecati toti antrenori de 2 lei.... in legatura cu atacurile la adresa lui dinamo... TIPIC!!! nu sunteti in stare sa bateti pe dinamo si atunci sperati sa scapati de ei,,, asta este dovada incompetentei si lipsei de caracter

 •  27 Octombrie 2008, 09:41

Ei... uite ca se adevereste ce a spus Nea Mitica de la Liga... si spunea el asea: Domle'... la Dinamo nu merge treaba pentru ca e liniste, dar ia sa se iste un scandal si sa vedeti cum Dinamo ajunge pe primul loc! si iata... stupoare... Dinamo pe primul loc in plin scandal!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează