FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIM. - DINAMO 0-3

"Putem fi the best"

Articol de - Publicat luni, 10 noiembrie 2008 00:00

Dinamoviştii au pozat într-un grup unit care vrea să cîştige titlul şi să ajungă în grupele Ligii, dar spun că rămîn modeşti şi încă nu au învins în războiul campionatului

Dinamoviştii vor să demonstreze prin declaraţii că succesul cu 3-0 de la Timişoara nu li s-a urcat la cap. "Să fim modeşti!", a cerut Dănciulescu, unul dintre liderii echipei. Atacantul, care a marcat 7 goluri în acest sezon, a continuat: "Am demonstrat că sîntem o familie, că ne strîngem cînd ne e greu. Ştim să ne bucurăm împreună pentru o victorie, dar nu am terminat campionatul".

Torje l-a completat: "Sîntem liderul moral, real, cum vreţi să ne mai spuneţi! Sîntem locul 1 şi nu vrem să mai dăm acest loc nimănui". Iar Tamaş, 25 de ani, sărbătoritul zilei de ieri, a conchis: "Dinamo poate fi the best! Am cîştigat o bătălie, dar vrem să cîştigăm şi războiul".

GABRIEL TAMAŞ, fundaş Dinamo
"Povestea noastră frumoasă continuă, rămînem pe primul loc şi vrem să luăm titlul. Am zis că am venit să merg cu Dinamo în Champions League, vreau să-mi îndeplinesc această dorinţă"

OSVALDO MIRANDA, atacant Dinamo
"Am muncit pentru victorie, aştept şi un gol al meu. Lucrez pentru echipă, să batem, asta contează. Noi, băieţii, ne înţelegem bine între noi, indiferent de ce limbă vorbim"

LUCIAN GOIAN, fundaş Dinamo
"Şi noi sîntem pretenţioşi şi vrem să jucăm din ce în ce mai bine. Avem încredere în noi, asta e cel mai important"

Citește și:
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto

Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Superliga

Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Nationala

Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (8)
 •  10 Noiembrie 2008, 13:01

il doare in pula pe tamas are bani,o cariera de succes etc.pe langa prapaditi care se cearta pe seama lui forta Dinamo

 •  10 Noiembrie 2008, 10:02

A fost un blat jenant! Alexa era prea vesel pentru un om care a mancat bataie cu 3-0. Rusinea tari!!1

 •  10 Noiembrie 2008, 08:54

felicitari echipei pentru joc...chiar dak nu au stralucit , este singura echipa care a batut la poli dupa foarte mult timp , aviz rapid si cfr..infrante....voi stelistilor care sunteti niste fustrati..strigati "hotii"...era o vorba..hotul striga hotul , credeti ca noi umblam k voi "gigi" cu valiza sa cumparam "pamanturi"...astia nu au bani sa cumpere un jucator de doamne ajuta si sa faca un stadion , si voi credeti ca fac blaturi.stelisti fustrati...HAI DINAMO si s

Vezi toate comentariile (8)
Comentează