FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - RAPID, AZI, ORA 19:00, GSPTV

Balaci: "Eu nu am avut onoarea să bat de multe ori Rapid, pentru că ei erau în alt eşalon":D

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 noiembrie 2008 00:00

Gloria Universităţii Craiova, Ilie Balaci, se aşteaptă la o partidă spectaculoasă în această seară, contra Rapidului. "Minunea blondă" i-a ironizat pe giuleşteni, făcînd referire la perioada în care vişiniii activau în liga secundă, iar Craiova Maxima impresiona Europa:

"Poate fi un meci spectaculos azi, dar important e ca jucătorii ambelor echipe să se simtă bine. Ultima oară, noi nu ne-am simţit şi am fost penibili. Mă aştept însă la goluri în această seară şi la un meci spectaculos.

Publicul va veni în număr destul de mare, va fi un stadion aproape plin şi sperăm să fie al 12-lea jucător. Echipa trebuie să joace frumos, ca să aducă lumea înapoi la stadion.
Băieţii au digerat greu eliminarea din Cupă, dar nici nu am discutat cu ei, pentru că nu mai e nimic de comentat.

Adrian Mititelu spunea că i-am bătut mereu pe Rapid, însă eu, pe vremea mea, nu prea am avut ocazia, pentru că ei jucau în alt eşalon;). Îmi plăcea cînd mă întîlneam cu giuleştenii, dar dacă îi vedeam, însemna că în ziua aceea nu munceam", a spus Balaci la GSPTV.

Gloria Universităţii Craiova, Ilie Balaci, se aşteaptă la o partidă spectaculoasă în această seară, contra Rapidului. "Minunea blondă" i-a ironizat pe giuleşteni, făcînd referire la perioada în care vişiniii activau în liga secundă, iar Craiova Maxima impresiona Europa:

"Poate fi un meci spectaculos azi, dar important e ca jucătorii ambelor echipe să se simtă bine. Ultima oară, noi nu ne-am simţit şi am fost penibili. Mă aştept însă la goluri în această seară şi la un meci spectaculos.

Publicul va veni în număr destul de mare, va fi un stadion aproape plin şi sperăm să fie al 12-lea jucător. Echipa trebuie să joace frumos, ca să aducă lumea înapoi la stadion. Băieţii au digerat greu eliminarea din Cupă, dar nici nu am discutat cu ei, pentru că nu mai e nimic de comentat.

Adrian Mititelu spunea că i-am bătut mereu pe Rapid, însă eu, pe vremea mea, nu prea am avut ocazia, pentru că ei jucau în alt eşalon;). Îmi plăcea cînd mă întîlneam cu giuleştenii, dar dacă îi vedeam, însemna că în ziua aceea nu munceam", a spus Balaci la GSPTV.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (48)
 •  15 Noiembrie 2008, 18:57

V-ar sta bine in Liga II ;) serios :) Cand a retrogradat Universitatea in B atunci era considerata zi de doliu national ;) Cand erati la matineu ati jucat penibil si castigati pe banda rulanta iar Mititelu declarase ca asa o sa joaca si in prima liga , i-ar cand ati intrat v-ati luat-o in primele 10 etape de ati ajuns iara la retrogradare ! :)) Va dati mari zmei ca spulberati tot in Liga II :)) degeaba daca toate echipele din Liga I va calca in picioare ;) Concluzie : Craiova e mai buna in B ;)

 •  15 Noiembrie 2008, 18:18

Ati vazut voi Oltean destept?Pai din echipa aia,cica Craiova_Maxima,au iesit doar betivi~ Nici un antrenor ,nici un conducator! Noroc cu Ceausescu,ca ala a fost singurul cu nume din zona voastra~ Balaci,draga,nu vezi cum arati,ce mutra de betiv ai?Din pacate la tine nu doar mutra e de betiv~Taci dreakului din gura,ca in zona voasta Craiova...clanul Clamparu a devenit mai cunoscut decat tine~Vai de mama voastra,voi vreti titlul si v-au batut Pandurii de vi-a sunat apa in cap~Esti un je.gos~

 •  15 Noiembrie 2008, 18:11

alt comunist vorbeste =))

Vezi toate comentariile (48)
Comentează