FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - UNIREA 0-1

Dan Petrescu: "Să fim serioşi, mai este mult pînă la titlu, sunt realist şi nu-mi fac iluzii"gs

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 noiembrie 2008 00:00

Antrenorul liderului Ligii 1, Dan Petrescu, a avut un discurs moderat la capătul întîlnirii cîştigate în faţa lui Dinamo, scor 1-0, declarînd la GSP TV:

"Eu cred că toată lumea ne-a băgat în seama, Dinamo a tratat meciul foarte serios. Cei de la Timişoara au spus că vor avea un meci greu cu Urziceniul, toţi ne-au băgat în seamă, pentru că eram echipa de pe locul 2.
Prima repriză n-am jucat ceea ce trebuie, iar la pauză am avut o discuţie cu jucătorii mei, pentru că au fost delăsători.

În repriza a doua am văzut altceva, dar puteam fi egalaţi în final. Ai nevoie de organizare, agresivitate, dar şi de puţină şansă în asemenea partide.
Vezi golul splendid reuşit de Bilaşco

Măcar astăzi şi mîine să ne bucurăm, că dup-aia o să începem să ne gîndim la meciul cu Timişoara. Avem nevoie de 4 puncte în ultimele două meciuri ale turului de campionat.

Vom încerca să rămînem lideri, dar sincer, nu ăsta a fost obiectivul nostru la începutul sezonului. Totodată, nu mă aşteptam la un arbitraj atît de corect astăzi. Să fim serioşi însă, pînă la titlu mai este mult, eu sunt un tip realist, nu-mi fac iluzii" ;) a declarat Petrescu la finalul partidei cu Dinamo.

Antrenorul liderului Ligii 1, Dan Petrescu, a avut un discurs moderat la capătul întîlnirii cîştigate în faţa lui Dinamo, scor 1-0, declarînd la GSP TV:

"Eu cred că toată lumea ne-a băgat în seama, Dinamo a tratat meciul foarte serios. Cei de la Timişoara au spus că vor avea un meci greu cu Urziceniul, toţi ne-au băgat în seamă, pentru că eram echipa de pe locul 2.
Prima repriză n-am jucat ceea ce trebuie, iar la pauză am avut o discuţie cu jucătorii mei, pentru că au fost delăsători.

În repriza a doua am văzut altceva, dar puteam fi egalaţi în final. Ai nevoie de organizare, agresivitate, dar şi de puţină şansă în asemenea partide. Vezi golul splendid reuşit de Bilaşco

Măcar astăzi şi mîine să ne bucurăm, că dup-aia o să începem să ne gîndim la meciul cu Timişoara. Avem nevoie de 4 puncte în ultimele două meciuri ale turului de campionat.

Vom încerca să rămînem lideri, dar sincer, nu ăsta a fost obiectivul nostru la începutul sezonului. Totodată, nu mă aşteptam la un arbitraj atît de corect astăzi. Să fim serioşi însă, pînă la titlu mai este mult, eu sunt un tip realist, nu-mi fac iluzii" ;) a declarat Petrescu la finalul partidei cu Dinamo.

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2

Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (6)
 •  17 Noiembrie 2008, 07:00

Cat as fi de stelist, nu pot sa nu recunosc ca fotbal adevarat (dar stiluri diferite) joaca doar Unirea Urziceni si CFR Cluj. Restul e vrajeala ieftina. Aveti demnitatea si voi ca suporteri sa recunoasteti acest lucru. Ca oli_gofren_ii aia din conducerile echipelor nu vor recunoaste asta niciodata. Ei sunt buricul pamantului...nu e loc pt altcineva.

 •  17 Noiembrie 2008, 00:08

steaua si dinamo nu pot castiga pe valoare campionatul.Au nevoie de mijloace specifice: -brichete; -valize cu bani; -arbitri de casa; -echipe -satelit.

 •  16 Noiembrie 2008, 23:27

Unirea este liderul campionatului in acest moment sper k pana la finalul turlui sa ramana acolo sus pe podium!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează