FOTBAL  »  Superliga  »  PROBLEME

"Poftiţi la jucători!"

Articol de - Publicat vineri, 16 ianuarie 2009 00:00

Rapidiştii au invitat la club o armată de impresari, în speranţa că vor vinde cîţiva fotbalişti, ca să facă rost de bani

Giuleştiul a intrat în panică din cauza tergiversării negocierilor pentru vînzarea unor fotbalişti. Agenţii jucătorilor rapidişti au fost invitaţi joi la Pro Rapid, cu trei zile înaintea plecării la Poiana Braşov pentru primul turneu de pregătire din iarna asta. Mesajul oficialilor: "Spuneţi-ne ce oferte aveţi, pentru că toţi sînt de vînzare!". Doar că nici unul dintre impresarii prezenţi nu a prezentat vreo propunere! :(Alb-vişiniii sînt presaţi să facă rost de bani pentru salarii pînă la sfîrşitul lunii, altfel fotbaliştii obţin dreptul de a depune memorii ca să devină liberi.

Oficialii din Grant au discutat şi cu jucătorii de care încearcă să scape şi care nu au oferte din partea altor cluburi. Lui Urko Pardo i s-a spus că nu mai sînt bani pentru plata chiriei casei sale!:S "Sînt şicane, ca să mă facă să cedez şi să plec!", s-a destăinuit portarul spaniol apropiaţilor. Pardo a costat vara trecută 1,2 milioane de euro, dar turul dezastruos pe care l-a avut i-a închis inclusiv porţile Greciei, campionatul din care a fost adus în România.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate

E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga

Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”

Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (9)
 •  16 Ianuarie 2009, 11:41

Astia cenzureaza si cuvantul M,i.ti..ci...Rusinica!

 •  16 Ianuarie 2009, 11:28

Corect colega. Primii Mitici in B dupa mult timp.

 •  16 Ianuarie 2009, 11:26

Un an sau doi in B ajuta. Mai reflectati un pic, va curatati etc. Vreti nu vreti, injurati sau nu ...B

Vezi toate comentariile (9)
Comentează