FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Buget de 2.2 milioane de euro pentru Poli Iaşi, dar salariile vor fi diminuate

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 ianuarie 2009 00:00

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Politehnicii Iaşi, Petru Radu, a declarat, după şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor, că gruparea din Copou va avea un buget de 2,2 milioane de euro în returul actualului sezon.

"Preşedintele executiv Sorin Boca a propus la şedinţa de săptămâna trecută un buget de 2,5 milioane de euro, dar în cele din urmă am stabilit că ne putem salva de la retrogradare şi cu 2,2 milioane de euro până în vară. Dacă până acum s-au făcut doar promisiuni, de această dată acţionarii şi-au luat un angajament în scris că vor vira banii în contul clubului în câteva zile", a declarat Petru Radu.

Acesta susţine că jucătorii îşi vor primi restanţele salariale pe luna noiembrie în cursul săptămânii viitoare. "Jucătorii îşi vor primi banii pe luna noiembrie în câteva zile, iar dacă totul va decurge conform planului stabilit astăzi, în cel mult o săptămână vor fi achitate şi ratele contractuale aferente lunii decembrie. Am discutat în cadrul şedinţei şi varianta diminuării contractelor jucătorilor, dar vom face acest lucru doar după o discuţie cu fiecare în parte".

"Domnul Bergodi am înţeles că vrea să fie linişte la echipă, în special din punct de vedere financiar. Asta ne dorim cu toţii. Din punctul meu de vedere, tot ce pot să promit este faptul că la Iaşi va fi linişte în privinţa finanţării", a încheiat Petru Radu.

sursa: NewsIn

Citește și:
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal

Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (8)
 •  17 Ianuarie 2009, 22:16

La Politehnica Iasi nu exista actionari privati, este o smecherie prin care Dascalu&co au dat niste bani, urmand sa ii recupereze prin diverse afaceri cu municipalitatea. E asa de greu sa va uitati la Registrul Comertului! Altii au verificat. Uite aici: financiarul.ro/2009/01/16/primarul-nichita-minte-politehnica-iasi-are-aceiasi-actionari-ca-in-2006

 •  17 Ianuarie 2009, 20:21

Cele mai noi informatii despre Poli Iasi doar pe w w w . czavastin . b l o g s p o t . c o m

 •  17 Ianuarie 2009, 16:32

da doamne sa retrogradam! hai cu iasul in B. pt betivii din iasi: lasa-ti fotbalul si mars la munca!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close