FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVAMAXIMA.RO

Mititelu: "Sper să conving autorităţile ca în ianuarie 2010 să anunţăm ceva concret cu noua arenă"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 februarie 2009 00:00

Patronul Universităţii a oferit detalii în legătură cu proiectul viitorului stadion de 21.000 de locuri al Craiovei. El spune că look-ul "Arenei Leilor" a fost inspirat după modelul unui stadion construit în Scoţia.

"Ne apucăm de construcţia viitorului stadion cînd avem bani. Cel puţin cele două instituţii locale plus clubul Universitatea vor finanţa acest proiect, suma totală urmînd a fi între 20-25 milioane de euro. Nu este o sumă mică. Iniţial, negociasem cu olandezii care au făcut stadionul CFR-ului. E o mare diferenţă între suma veficulată că ar fi investit-o clujenii şi costul real al lucrărilor. Se exagerează cu aceste sume, nu ştiu de unde se ajunge la sute de milioane de euro.

Pînă nu vom obţine o propunere certă din partea autorităţilor locale, nu putem vorbi de sumele cu care va participa fiecare. Sper să conving autorităţile locale ca în ianuarie 2010 să anunţăm ceva concret în legătură cu noua arenă. Stadionul va avea o capacitate de 21.000 de locuri. Orice ar fi depăşit această mărime, ar fi implicat alte detalii tehnice, care ar fi ridicat mult costurile. M-am inspirat dintr-un stadion construit în Scoţia în ceea ce priveşte aspectul arenei.

E posibil ca amplasamentul iniţial, actuala "Tineretului", să fie schimbat cu unul mai mare. Arată cam înghesuit stadionul în locaţia iniţială. Arena va avea între 3 şi 4 stele. Vreau să aduc fanii mai aproape de teren, să se creeze un vacarm adevărat. Asta mă face cel mai mult să lupt pentru construirea acestui stadion", a spus Mititelu la televiziunea Sportro.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează