FOTBAL  »  LIGA 2  »  ŞTIINŢA BACĂU

Mircea Crainiciuc vrea ca Ştiinţa Bacău să continue

Articol de GSP - Publicat joi, 05 februarie 2009 00:00

Mircea Crainiciuc, manager la Ştiinţa Bacău, a fost împuternicit de către cei de la Lotus Luceafărul Băile Felix să reprezinte clubul în relaţiile cu FRF, dar şi să caute un eventual cumpărător pentru echipa desfiinţată în această iarnă. Crainiciuc a avut câteva întâlniri cu omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, însă nu a discutat despre o posibilă mutare a echipei la Ploieşti.

"Am discutat cu totul altceva, nu despre Lotus Luceafărul Băile Felix şi despre o posibilă preluare a echipei", a infirmat fostul manager al Ştiinţei zvonurile care mutau echipa din Bacău la Ploieşti, în tentativa primăriei din oraş, dar şi a omului de afaceri bucureştean, de a construi un nou Petrolul.

În schimb, Crainiciuc nu a ascuns faptul că se caută un loc în Liga a II-a, eventual până în vară, pentru defuncta Ştiinţa Bacău. "Încercăm să continuăm activitatea. Dacă în zece zile nu găsim un loc şi finanţare, atunci vom face demersurile la Federaţia Română de Fotbal prin care vom anunţa că nu putem continua activitatea", a declarat Crainiciuc pentru www.bacausport.ro, fără a preciza dacă echipa va fi retrasă din campionat sau va fi dizolvată. "Cert este că nu înţeleg nici acum de ce s-a ajuns la încetarea activităţii la Bacău. Cu o seară înainte lucrurile erau sigure în proporţie de 99% că vom continua şi a doua zi acel 1% a răsturnat totul", a mai spus Crainiciuc.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (1)
 •  07 Februarie 2009, 19:00

Chiar nu ti-e RUSINE deloc,infractorule?Nu intelegi ,zici?Atata te duce pe tine chestia aia pe care o porti pe umeri...NEOBRAZATULE!Tot prostovanul isi zice...OM DE FOTBAL!Fugi ba excrocule de aici si lasa-ne in pace!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează