FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Angajat în lipsă

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 februarie 2009 00:00

Toni Doboş este încă sub contract cu "U" şi primeşte 24.450 de lei brut pe lună pentru concediu medical

Toni Doboş este şi astăzi angajatul Universităţii Cluj. Contractul semnat în iarna anului trecut de reprezentantul societăţii Oncos, Radu Constantea, prin care lui Toni Doboş i se acceptă la "U" un salariu lunar brut de 32.600 de lei pentru funcţia de manager general, nu a fost întrerupt nici pînă astăzi. Asta deşi în iulie 2008, Remus Cîmpeanu a fost numit în funcţia de preşedinte al clubului clujean!

Cum Toni Doboş a suferit pe 31 august 2008 un dramatic accident de circulaţie şi a intrat ulterior în concediu medical legal, clubul clujean este obligat să-i achite lunar 75 la sută din salariu, respectiv 24.450 de lei. "Toni Doboş este în continuare angajat al clubului şi primeşte 75 la sută din salariu în perioada concediului medical", a specificat Ioan Mărginean, directorul sportiv interimar al "şepcilor roşii".

Multiple fracturi şi hematom pe creier
În urma accidentului din dimineaţa zilei de 31 august, Toni Doboş s-a ales cu multiple fracturi în zona capului şi a necesitat o intervenţie chirurgicală pe creier pentru înlăturarea unui hematom. După 22 de zile de spitalizare la Clinica de Neurochirurgie, Doboş a fost externat şi a început perioada de recuperare la Bucureşti. Fostul internaţional va fi supus săptămîna viitoare, la Cluj, unei cranioplasti bifrontale, mai exact o operaţie cu caracter estetic, de repoziţionare a osului frontal.

Colaps total la "U"
Universitatea Cluj este neprogramată pentru prima etapă a returului din cauza datoriei de 160.000 de euro către impresarul Traian Gherghişan, care avea încheiat un contract de reprezentare cu "U" Cluj. "Contractul e beton şi nu avem ce face decît să plătim. La Federaţie acest contract e pus în ramă ca celelalte echipe să se ferească de asemenea angajamente cu impresarii", a spus Mărginean. În plus, clubul clujean are conturile blocate din cauza datoriei de 750.000 de euro la Finanţe.

Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis

Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele

Dramă incomensurabilă în noaptea de Revelion » Poliția anunță „40 de morți și 40 în stare foarte gravă” în stațiunea de schi Crans-Montana » „Este una dintre cele mai mari tragedii din istoria țării!”

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”

De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (7)
 •  06 Februarie 2009, 13:31

A.T.E.N.T.I.E franarilor VANATOAREA A INCEPUT.HAI U

 •  06 Februarie 2009, 12:04

tin sa va anunt ca echipa va fi programata U cluj nu mai are asa mari pbl financiare... se rezolva curand haide U sursa DUMNEZEU ;)

 •  06 Februarie 2009, 11:29

@ Liga3 C Se vede k esti un **** moarte ungurilor!!!!!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează