FOTBAL  »  Superliga  »  SUPORTERI

Jandarmeria este de acord cu torţele pe stadioane, dar sub organizarea cluburilor

Articol de GSP - Publicat joi, 12 februarie 2009 00:00

Directorul General al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Gavrilă Pop, a declarat, joi, că nu are nimic împotriva torţelor şi fumigenelor pe stadioane, însă doar în cazul în care cluburile organizatoare îşi asumă răspunderea pentru ele şi totul se face în mod organizat.

"Dacă legiuitorii sunt de acord cu torţe pe stadion, nu e nicio problemă, nu noi decidem asta, dar totul să se facă organizat de către club. Se pot aprinde torţe, artificii sau fumigene într-o peluză goală, există firme specializate, chiar nu am avea probleme dacă cluburile ar face asta fără ca spectatorii să fie puşi în pericol. Dar nu putem permite ca fiecare spectator să intre cu obiecte pirotehnice după bunul plac", a spus generalul Gavrilă Pop în cadrul unei conferinţe de presă organizate în colaborare cu Liga Profesionistă de Fotbal.

Generalul susţine însă că oficialii cluburilor nu sunt de acord cu torţele pe stadioane pentru a preîntâmpina incidentele. "Chiar am discutat cu un preşedinte de club şi mi-a spus că nu vrea să ofere torţe suporterilor pentru că ar trebui să îşi asume o responsabilitate prea mare pentru asta. Nu avem de unde să ştim cine intră cu torţa pe stadion şi să îi pună în pericol pe toţi spectatorii, nu suntem de acord. Nu poţi să zici că vrei să faci spectacol pe stadion când tu de fapt plăteşti un bilet pentru a urmări un spectacol, nu mi se pare normal", a mai afirmat acesta.

Oficialul Jandarmeriei a mai povestit că în mai multe rânduri s-a evitat în ultimul moment un dezastru pe stadioane, cu victime omeneşti. "Această abordare care are loc pe stadioane în prezent poate duce la distrugerea fotbalului. Dintr-o activitate recreativă să se ajungă la lupte este deja prea mult pentru oamenii liniştiţi care vin la meciuri să vadă un spectacol. Pericolul există în continuare, şi de multe ori am trecut razant pe lângă tragedii după bătăile provocate de anumite grupuri infracţionale, pentru că suporterii nu se comportă astfel. Şi conducătorii trebuie să fie mai atenţi când fac declaraţii pentru că instigă astfel la diferite conflicte", a mai spus directorul General al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Mai multe ligi şi asociaţii ale suporterilor din România au iniţiat o campanie prin care solicită insituţiilor statului acceptarea dreptului de folosire a materialelor pirotehnice pe stadioane, eliminarea abuzurilor şi limitarea puterii personalului cu atribuţii legate de menţinerea ordinii.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Universitatea Craiova pierde dramatic în fața celor de la Sparta Praga » Trei goluri, un penalty ratat și ocazii rarisime în Bănie
Conference League
Universitatea Craiova pierde dramatic în fața celor de la Sparta Praga » Trei goluri, un penalty ratat și ocazii rarisime în Bănie
Jurgen Klopp i-a spus „DA” lui Real Madrid! » Tehnicianul german pune două condiții și a cerut 3 achiziții
Campionate

Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis

A venit replica Dianei Șucu: „E un impostor!” » Respinge virulent afirmația că și-a presat soțul să cumpere Rapid pentru a-și face copiii fotbaliști
Superliga

ULTIMA ORĂ Concedieri de amploare în România - Gigantul german Bosch dă afară sute de angajați
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (7)
 •  12 Februarie 2009, 21:31

astept ca in max 2 zile,maria andries sa scrie un articol prin care sa ne demonstreze cat de gresita e aceasta decizie...dupa parerea ei,pe sadion ar fi mai rau ca in puscarie,sa n-ai voie sa intri nici macar cu sireturile de la adidasi ca spunzuri arbitrul! :))

 •  12 Februarie 2009, 18:20

da ,sunt de acord cu tortele !cei din politie si lpf sa se mai uite si pe la sirbi, greci,turci, etc !daca vrei sa intrii cu 1(una) torta f.bine,buletinul si cind iesi din stadion arati cotorul tortei si esti liber,daca NU ai manerul tortei, AMENDA tata sa te usture la buzunar rau de tot!

 •  12 Februarie 2009, 17:15

e ca si cum ai interzice buteliile in casele oamenilor! s-au mai intamplat accidente ..de ce nu le interziceti? O ABSURDITATE!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează