Articol de GSP - Publicat vineri, 20 februarie 2009 00:00

La ediţia specială a emisiunii "Contraatac" dedicată marilor tragedii din sportul românesc, managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, şi-a amintit un episod legat de Cătălin Hîldan, regretatul căpitan al lui Dinamo:

"Deşi nu am fost un simpatizant al lui Dinamo, nu am putut să opresc un pas important în cariera lui Florin Cernat şi l-am lăsat în Ştefan cel Mare. I-am dat doi jucători ca exemplu: pe al lui Cătălin Hîldan, un jucător devotat şi pe cel al lui Iftodi, un jucător mai apropiat de profilul lui. I-am zis «Urmează exemplele lor, dar nu pe invers». Se ştia că Iftodi avea o viaţa extrasportivă mai tumultoasă".

Mihai Stoica a apreciat ataşamentul demonstrat de unguri după moartea lui Marian Cozma:

"Despre Marian Cozma, pot spune că, deşi nu l-am cunoscut nici eu şi nici unul dintre oamenii de la Unirea Urziceni, am simţit că ne-a murit un apropiat. Ne-am dat seama după această tragedie că de fapt ne pierdem vremea cu fleacuri. Cred că ungurii ne-au dat o mare lecţie acum, ne-au arătat ce înseamnă să preţuieşti cu adevărat un om. Nu sînt mulţumit de felul cum se comportă românii. Noi nu ştim să ne apreciem valorile", a declarat Mihai Stoica la GSPTV.

Citește și:
Franța - Anglia, finala mică a Campionatului Mondial » Formule experimentale de ambele părți
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Riscau meci pierdut la „masa verde”! Craiova - UTA, la un pas de primul mare scandal al sezonului
Superliga

MM Stoica anunță un transfer iminent la FCSB: „E o urgență” + „Îi mulțumesc lui Vali Argăseală pentru tot ce a făcut!”

Emil Grădinescu nu s-a mai putut abține: „Echipa asta ar trebui interzisă. Odioasă!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Emil Grădinescu nu s-a mai putut abține: „Echipa asta ar trebui interzisă. Odioasă!”
Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”