FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - PANDURII 3-0

Ianis Zicu s-a descătuşat

Ianis Zicu
Ianis Zicu

Articol de - Publicat luni, 02 martie 2009 00:00

Lui Ianis Zicu i-au dat lacrimile după ce a marcat. Nu mai înscrisese de aproape 11 luni într-un meci oficial

11 luni fără o săptămînă a aşteptat Ianis Zicu pentru a se bucura precum aseară. Refăcut complet după accidentarea gravă suferită pe 23 aprilie 2008, mijlocaşul de 25 de ani a intrat aseară pe teren în minutul 82 în uralele stadionului. Iar în ultimul minut de prelungiri a pus latul la o pasă de la Marius Niculae, a înscris şi a izbucnit în lacrimi ca un copil.

- Ianis, ai marcat din nou după o absenţă foarte lungă de pe gazon. Cum a fost?
- Sînt foarte bucuros. Mă bucur pentru victorie, pentru echipă, pentru min :(

- Ai plîns. De ce?

- Cred că este o reacţie cît se poate de firească. Le mulţumesc tuturor, fanilor, colegilor, pentru că au fost alături de mine şi m-au încurajat.

- Ai jucat pe final, cînd vei fi apt să poţi evolua un meci întreg?
- Acum, pentru mine, cel mai important este să-mi revin sută la sută şi să fiu ferit de alte accidentări. Cel mai mult îmi doresc sănătate, pentru că e foarte greu să stai departe de gazon. Sînt bine şi e important să continuu pe aceeaşi linie.

- Ţi-e frică să nu păţeşti din nou ceva?
- Eu cred foarte mult în destin şi cred că soarta a fost la mijloc cînd vine vorba de accidentările mele. Sînt la mîna destinului, însă sper să evit orice alt accident. :S

"Mi-au dat lacrimile la golul lui Zicu, am fost extrem de emoţionat. Ţin foarte mult la Ianis şi cred în el, e un jucător cu calităţi excepţionale"
VASILE TURCU, acţionar Dinamo

"Mă bucur pentru revenirea lui Ianis şi pentru reuşita sa. E un gol de moral pentru el şi l-am văzut la final cum se bucura ca un copil"
MIRCEA REDNIC, antrenor Dinamo

"Cu toţii am fost alături de Ianis. Pentru el, acest gol nu poate însemna decît o mare bucurie!"
MARIUS NICULAE, atacant Dinamo

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri

Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate

Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (5)
explorish
explorish  •  02 Martie 2009, 12:43

imi place sa cred ca lipsa invectivelor din comentarii aici se datoreaza faptului ca oamenii respecta emotia adevarata.

 •  02 Martie 2009, 09:59

Felicitari Ianis.. La mai multe... Lasa ca iese soarele pe strada..ZICU ZICU ZICU ZICU ZICU...

 •  02 Martie 2009, 09:20

Bravo IANIS Mult succes in continuare si te asteptam la nationala. de la un rapidist

Vezi toate comentariile (5)
Comentează