FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC VASLUI, SAMBATA 11 APRILIE, GSP TV, ORA 20:30

Mircea Rednic la un pas de demisie

Articol de - Publicat vineri, 10 aprilie 2009 00:00

Mircea Rednic a vrut să renunţe după meciul de la Craiova, însă acţionarii l-au convins să continue

Surse apropiate clubului dinamovist, dar şi jucătorii Ştiinţei, spun că Mircea Rednic a fost, în noaptea de miercuri spre joi, foarte aproape de a-şi da demisia! "Era supărat, se vedea de la vestiare. Chiar l-am auzit pe acolo, pe hol, că vorbea cu oamenii lui şi le zicea că ", au mărturisit mai mulţi fotbalişti ai Craiovei.

"Mircea era foarte nervos. L-a supărat faptul că jucătorii au început să petreacă deja după victoria cu Rapid. Le-a cerut întruna să fie conectaţi la campionat, că nu e jucat. Avea gînduri negre, dar nu îl lăsăm să le ducă la capăt", au declarat ieri oficialii din Ştefan cel Mare. "Ar fi fost culmea, să plece de la Dinamo chiar de ziua lui! Are mînă liberă să ia orice decizie la lot, cu el vom merge în grupele Champions League. Cum să plece, cînd noi vrem să-i prelungim contractul?!", au mai zis acţionarii.

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga

Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”

Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (21)
 •  10 Aprilie 2009, 15:24

actionarii nu l-au lasat sa-si dea demisia(pe care nu si-o dadea) deoarece aşteapta sa-l dea ei afara ,duminica dupa meciul cu vasluiul.

lordico
lordico  •  10 Aprilie 2009, 13:37
Postat de caricu pe 10 Aprilie 2009, 11:14

Asta e cel mai mare defect al lui Rednic : cum da de greu un pic si i se pune pata nitel, hop cu demisia !!! Da frate dovada de mai multa barbatie, ca nu exista antrenor cu succese pe linie ! Si, decat sa sari cu demisia imediat, mai bine te-ai pune cu parul pe adevaratii vinovati : jucatorii imbecili, care in loc sa fie fericiti ca primesc atatia bani ca sa joace prost, mai fac si pe nebunii sa vada lumea ce tari suint ei. Branze bune in burduf de caine(raios):Tamas, Torje, Cristea.

Foarte corect si obiectiv ! Actionarii vorbesc acum, dar eu sunt convins ca el nu are mana libera la lot. Iar daca gresesc eu si are, trebuie sa se puna cu pedepsele adevarate pe ei ca asa nu merge daca vrei sa iei Campionatul. Baietii astia au valoare si sunt convins ca nu au "zburat" de la echipele de afara ca nu erau buni, ci ca au fite si nu sunt seriosi, iar acolo nu tin astea ! Si daca vrem performanta trebuie sa inteleaga ca trebuie si munca, nu numai talent.

caricu
caricu  •  10 Aprilie 2009, 11:14

Asta e cel mai mare defect al lui Rednic : cum da de greu un pic si i se pune pata nitel, hop cu demisia !!! Da frate dovada de mai multa barbatie, ca nu exista antrenor cu succese pe linie ! Si, decat sa sari cu demisia imediat, mai bine te-ai pune cu parul pe adevaratii vinovati : jucatorii imbecili, care in loc sa fie fericiti ca primesc atatia bani ca sa joace prost, mai fac si pe nebunii sa vada lumea ce tari suint ei. Branze bune in burduf de caine(raios):Tamas, Torje, Cristea.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează