FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DINAMO - RAPID, AZI, ORA 20:45, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

"Nu sîntem fraieri ca voi!"

Articol de - Publicat miercuri, 15 aprilie 2009 00:00

Giuleştenii spun că Juliano Spadacio nu ar fi jucat chiar dacă i s-ar fi retras cartonaşul roşu, pentru a nu avea un nou "caz Julio Cesar"

Rapidiştii i-au răspuns ieri lui Mircea Rednic, care afirmase că nu l-ar deranja dacă lui Spadacio i s-ar anula cartonaşul roşu primit cu Urziceni. Şefii din Grant declară că ei nu ar fi căzut în această capcană: "Au făcut şi ei o aroganţă. Chiar dacă ar fi primit drept de joc, nu l-am fi folosit pe Juliano pentru a nu ajunge şi noi în situaţia în care se află dinamoviştii. Nu vrem să ajungem pe la TAS, cum au păţit ei cu Vasluiul".

Antrenorul lui Dinamo anunţase în Gazeta de ieri: "Cerem să joace Spadacio în meciul de Cupă! Dacă e nevoie, facem şi un memoriu prin care să fim de acord cu anularea suspendării". Mijlocaşul brazilian al Rapidului a fost eliminat eronat de Augustus Constantin în partida de sîmbătă, de la Urziceni (1-1).

10 goluri are Spadacio în Liga I, fiind primul în topul marcatorilor, alături de Fl. Costea

Citește și:
„STOP! Nu ieșiți, că vin leii!” » Mutu a povestit ce a trăit ca jucător în India: „Când am văzut, am spus: nu pot să mănânc așa ceva în viața mea!”
Superliga

„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (4)
 •  15 Aprilie 2009, 10:11

cei doi care au lasat comenturi, sunt niste ratati, si eu sunt dinamovist dar stiu sa respect adversarii, mai ales pe rapidisti care au o galerie frumoasa. Forta dinamo, sper sa nu mai avem parte de ratati ca astia pe gsp

 •  15 Aprilie 2009, 10:01

mai, Doru din Sibiu,stai linistit. Nu te mai confunda cu dINAMO! O sa vreau sa te vad cand o sa intre borcea la puscarie o sa te vad cum o sa te mai identifici tu cu ei.

 •  15 Aprilie 2009, 09:25

ba diferenta e ca noua nu ne face nici o comisie nimik pt ca simplu suntem DINAMO voua pt ca sunteti nuli, neimportanti , etc. va poate face.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close