FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA - POLI TIMIŞOARA 0-1

Căpitanul Picard

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 aprilie 2009 00:00

Curtean a salvat Timişoara în prelungiri, "teleportînd" mingea în vinclu

Sub cerul suspicios al Bistriţei, Poli a încercat să demonstreze că nu e doar un zmeu capabil de un looping spectaculos şi apoi de o prăbuşire dureroasă din vîrful clasamentului. Iancu nu-l aşteaptă pe Balint cu o saltea, la finalul campionatului. Nici Sabău nu i-a făcut vreo concesie fostului său coleg de la "naţională".

Gloria a controlat prima repriză, iar Nalaţi şi Sînmărtean au încercat să bătătorească drumul spre gol al gazdelor. Diogo a testat reflexele lui Pantilimon (6) cu un şut de la marginea careului, pentru ca Azevedo să rateze în două rînduri, 30 de minute mai tîrziu. Portughezul a reluat cu capul după un corner, Pantilimon n-a reuşit să reţină, dar stoperul a irosit muniţie, şutînd violent "peste". Bănăţenii n-au reacţionat decît prin lovitura liberă executată de Bădoi puţin pe lîngă vinclu (16).

Poli a echilibrat disputa după ieşirea de la cabine, Curtean intrînd pe teren în locul accidentatului Artiom Karamian. Ocaziile n-au apărut, iar rumoarea din tribună a taxat prestaţia insipidă de pe gazon. Cînd partida plutea în derivă, Teodor Crăciunescu s-a instalat la panoul de control. "Centralul" a apăsat butonul roşu, iar Ciucă a fost eliminat după un fault la Bucur. :S

Balint l-a trimis în ofensivă şi pe Rusici, însă golul izbăvitor părea să nu mai vină. Abiodun a şutat "peste" din demivoleu de la marginea careului (85), iar Cisovsky a izbit transversala cu o "bombă" de la 28 de metri (87). Curtean şi-a salvat însă antrenorul cu un gol de poveste, în prelungiri: "torpilă" de la 25 de metri în vinclul din dreapta al lui Tătăruşanu.

Tătăruşanu atacant!
Ultimele două minute ale partidei de la Bistriţa l-au găsit pe portarul Gloriei, Ciprian Tătăruşanu (23 ani), evoluînd în atac! Goalkeeperul şi-a părăsit butururile imediat după golul lui Curtean, dar Poli a scăpat pe contraatac prin Stelian Stancu, care nu a reuşit să marcheze cu poarta goală de la 18 metri, lovind bara! :O Tătăruşanu nu s-a mai întors deloc în poartă, dar bănăţenii nu au mai avut nici un şut spre buturile adverse.

"Vrem şi campionatul, şi Cupa! Dinamo e un adversar tare, însă sperăm să-l depăşim"
Alexandru Curtean, mijlocaş Poli Timişoara

"Aşteptam un gol ca acesta de la Curtean încă din pregătiri, din iarnă. Jocul s-a rupt atunci cînd Ciucă a fost eliminat"
Gabi Balint, antrenor Poli Timişoara

Citește și:
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Superliga

Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (28)
 •  28 Aprilie 2009, 00:30

vati trezit voi aia cinstiti sa spuneti cine face blaturi.La cine a fost Craciunescu presedinte?La ce echipe sunt in conducere fosti arbitri?numai intrebam si eu asa.

 •  26 Aprilie 2009, 22:01

besttiitlror de plalatisitit blat ordinar

Vezi toate comentariile (28)
Comentează