FOTBAL  »  LIGA 2  »  UNIREA ALBA IULIA

Merge la vraci!

Articol de GSP - Publicat joi, 14 mai 2009 00:00

Fundaşul Mircea Rus va merge la vraci, în Serbia, pentru a scăpa de problemele medicale. "Acolo e o femeie-vraci, care l-a tratat şi pe Dolha, iar foşti colegi de-ai mei, de la Poli Timişoara, s-au refăcut miraculos după ce au apelat la serviciile sale", a declarat Rus. Vor mai lipsi cu Mioveniul, Sergiu Costea, Pepenar şi Foro, toţi accidentaţi, dar şi Verdeş, suspendat, respectiv Selagea, convocat la naţionala Under 19. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Sezon incendiar
Portarul Gabriel Rotaru (38 de ani) afirmă că accederea în Liga 1 cu Unirea ar fi cea mai frumoasă promovare din carieră. "Deşi am mai urcat în prima divizie cu ASA Tg. Mureş şi cu FC Bihor, această promovare ar fi pe primul loc într-un top sentimental. Pentru că ar fi obţinută în condiţii speciale: la 38 de ani, după o luptă pe muchie de cuţit, emoţii mari şi răsturnări de situaţie în fiecare etapă. Am trăit un campionat incendiar", a explicat Rotaru. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează